Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


8 - = 4
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Creştinii sunt chemaţi să ia în serios credinţa, prin fapte de dreptate şi caritate creştină

 
Creştinii sunt chemaţi să ia în serios credinţa, prin fapte de dreptate şi caritate creştină
  • 24 Oct 2013
  • 3819
Toţi cei care au primit botezul sunt chemaţi să meargă pe calea sfinţeniei, nu poţi fi creştin „pe jumătate”: a spus Papa Francisc la predica Sfintei Liturghii celebrată joi dimineaţă în Capela Casei Sfânta Marta din Vatican. Pontiful a afirmat că în viaţa noastră de creştini există întotdeauna un „înainte” şi un „după” Cristos, care a săvârşit în existenţa noastră cea de a doua creaţie, prin botez, viaţa cea nouă a harului pe care trebuie să o continuăm prin modul nostru de a trăi.

Pornind de la prima lectură, luată din Scrisoarea Sfântului Apostol Pavel către Romani, Sfântul Părinte Papa Francisc a remarcat că pentru Sfântul Pavel ceea ce trăia înainte de a deveni creştin era considerat „gunoi”, în timp ce noua creaţie, primită prin Cristos, reprezintă viaţa cea nouă.

„Am fost re-făcuți în Cristos! Ceea ce Cristos a săvârşit în noi este o re-creaţie, sângele lui Cristos ne-a re-creat. Este a doua creaţie! Dacă înainte toată viaţa noastră – trupul, sufletul, obişnuinţele – erau pe calea păcatului, a nelegiuirii, după această re-creaţie trebuie să facem efortul de a merge pe calea dreptăţii, a sfinţeniei. Să folosiţi acest cuvânt: sfinţenia. Noi toţi am fost botezaţi: în acel moment, părinţii noştri – pentru că noi eram copii – au făcut în numele nostru actul de credinţă: „Cred în Isus Cristos”, care ne-a iertat păcatele. Cred în Isus Cristos!”

Această credinţă în Isus Cristos, a continuat Sfântul Părinte, trebuie să o asumăm din nou şi să o ducem înainte prin modul nostru de a trăi. Prin credinţă, să îndeplinim faptele care se nasc din această credinţă, faptele de sanctificare, mai întâi de toate, sfinţenia pe care noi toţi am primit-o la botez.

Înainte de actul de credinţă, înainte de a-l accepta pe Isus Cristos în viaţa noastră, eram – după cum spune Sfântul Pavel – pe calea nedreptăţii. După acest moment, ne aflăm deja pe calea sfinţeniei, dar „trebuie să o luăm în serios”. Pentru a lua în serios credinţa în Cristos – a reluat Sfântul Părinte – trebuie să facem fapte de dreptate, faptele simplităţii: „Să-l adorăm pe Dumnezeu! Dumnezeu este întotdeauna primul! Şi apoi, să facem ceea ce ne cere Isus Cristos: să-i ajutăm pe ceilalţi”. „Când noi dăm de mâncare unui flămând”, a întărit Pontiful, „noi re-creăm în el speranţa. La fel, şi cu ceilalţi”. Dacă, în schimb, noi acceptăm credinţa dar apoi nu o punem în practică, „suntem creştini din memorie”, dar nu creştini care trăiesc ceea ce cred: „Fără această conştiinţă a unui „înainte” şi a unui „după”, de care ne vorbeşte Sfântul Pavel, creştinismul nostru nu foloseşte nimănui. Mai mult, merge pe calea ipocriziei. Unul îşi spune creştin, dar trăieşte ca păgân. Uneori ne spunem creştini pe jumătate, care nu iau în serios toate acestea. Suntem sfinţi, îndreptăţiţi, sfinţiţi prin sângele lui Cristos: să ne asumăm această sfinţire şi să o trăim mai departe”.

De aceea, întrebarea pe care astăzi trebuie să ne-o punem este întocmai aceasta: dacă vrem să trăim creştinismul cu seriozitate, dacă vrem să continuăm această re-creaţie dăruită de Cristos.





Sursa:ro.radiovaticana.va