Argumentarea martiriului episcopului Vasile Aftenie

Scurtă biografie

Fiul lui Petru și al Agafiei Lita, s-a născut la 14 iulie 1899, la Lodroman, județul Alba. A primit Botezul și Mirul la 16 iulie din același an. După școala elementară, urmată în satul natal, a frecventat cursurile Gimnaziului superior de la Blaj. Și-a luat examenul de maturitate în 1918, pe când se afla în permisie de pe frontul Primului Război Mondial. Întrucât ținea de Arhieparhia metropolitană de Alba Iulia și Făgăraș, în 1919 a intrat la Seminarul din Blaj, apoi a fost trimis curând la Roma, ca student la Colegiul Pontifical Grec. Întors în țară – după obținerea doctoratului în teologie, în 1925, la Ateneul De Propaganda Fide – a îndeplinit diverse funcții la Curia arhieparhială din Blaj. Acolo a fost hirotonit preot, la 1 ianuarie 1926.

A fost numit profesor de teologie la Academia Teologică din Blaj și prefect de studii la Seminar. În 1934 a primit funcția de protopop de București. În 1938 a fost numit canonic în Capitlul de la Blaj, iar în 1939 a devenit rector al Academiei Teologice blăjene. În 1940 a fost numit episcop auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș și i s-a încredințat funcția de vicar general pentru București și Vechiul Regat.

După instaurarea regimului comunist în România, împreună cu toți ceilalți episcopi greco-catolici a apărat Biserica, a refuzat toate „invitațiile” de a trece la ortodoxie și i-a pregătit pe credincioși pentru zilele grele care urmau.

A fost arestat în noaptea de 28-29 octombrie 1948 și întemnițat împreună cu ceilalți episcopi, în cadrul prigoanei comuniste care a suprimat Biserica Română Unită (Greco-Catolică) din ură față de credință și față de comuniunea cu Scaunul Apostolic. A fost despărțit de ceilalți episcopi, rămași în lagărul de la Căldărușani, cu intenția de a-l determina să se lepede de credința catolică, spre a conferi o aparență de legalitate parodiei de dizolvare a Bisericii Române Unite în Biserica Ortodoxă Română. A fost încarcerat în subsolurile Ministerului de Interne de la București spre a fi anchetat. Din pricina presiunilor la care a fost supus în timpul anchetei, în martie 1950 a suferit un accident cerebral. În urma acestuia, a murit la 10 mai 1950, în „spitalul” închisorii Văcărești.

1. Calea Crucii și moartea episcopului

Episcopul Aftenie a trăit, chiar înainte de arestare, o profundă suferință atunci când a înțeles că Biserica Greco-Catolică va fi suprimată.

De asemenea, a fost încercat de neliniște și de îngrijorare în fața prezenței vizibile a agenților care îl urmăreau la tot pasul. De exemplu, atunci când s-a întors din vizita canonică pe care a efectuat-o între 14‑18.09.1948 în mai multe parohii din protopopiatul Mediaș, intrând în casa parohială din București, de pe str. Polonă 48, el a întâlnit-o pe mama părintelui vicar Vasile Mare. Primele sale cuvinte au fost: „O, bunică, nicio clipă n-am scăpat de ei!”

S-a temut și la gândul că lupta sa în apărarea Bisericii ar putea fi interpretată ca luptă politică, ceea ce Securitatea a și încercat să facă. Iată ce raportează un informator în acest sens:

În ceea ce îl privește personal, Aftenie se teme să nu fie încadrat în vreo lege pentru apărarea securității R[epublicii] P[opulare] R[omâne], interpretându-i-se lupta religioasă ca fiind politică […].

                                                                              Sursa: Matei

a) Arestarea

În noaptea de 28/29.10.1948, PS Aftenie a fost arestat de Securitate și a fost „depus” (conform ordinului de arestare) la Ministerul Afacerilor Interne, fiind încarcerat în subsolul clădirii, în aceeași celulă cu ÎPS Valeriu Traian Frențiu.

În seara zilei de 30.10.1948, după două zile petrecute în celulă, a fost dus, împreună cu episcopii Ioan Suciu, Valeriu Traian Frențiu și Alexandru Rusu, în „audiență” la ministrul Cultelor. Ministrul avea misiunea să constate dacă vreunul dintre episcopii greco-catolici, impresionați de realitatea arestului Securității, ar fi cedat, ceea ce nu s-a întâmplat.

b) Lagărul de la Dragoslavele

În ziua de 31.10.1948, la ora 15, PS Aftenie, împreună cu ceilalți episcopi aflați în subsolul ministerului de Interne, au fost transportați în lagărul organizat de Securitate la Dragoslavele, în vila de odihnă a Patriarhului ortodox. A fost un lagăr cu pază militară și condiții de închisoare (v. capitolul Calea Crucii comună).

La Dragoslavele, PS Aftenie a avut parte, alături de ceilalți episcopi, de o nouă invitație la defecțiune, lansată de Patriarhul ortodox Justinian Marina, însoțit de ofițeri de Securitate, cu ocazia primei sale vizite în lagăr (14‑15.11.1948). După alte trei săptămâni, la 3.12.1948, Patriarhul, însoțit de ofițeri de Securitate, le-a propus tuturor episcopilor să se retragă din activitate și să accepte astfel Decretul nr. 358/1948, care scosese Biserica Greco-Catolică Română în afara legii (v. capitolul Calea Crucii comună).

c) Lagărul de la Căldărușani

După patru luni de detenție la Dragoslavele, la 26.02.1949, episcopii au fost duși în lagărul organizat în fosta școală de cântăreți bisericești de la Mănăstirea Căldărușani. Clădirea era dezafectată după cutremurul din 1940. Și aici au fost condiții de lagăr, cu sârmă ghimpată și pază militară (v. capitolul Calea Crucii comună).

d) Intervalul de prezență la mănăstirea Sinaia

La 10.05.1949, episcopul Aftenie a fost dus pentru aproximativ 10 zile la mănăstirea Sinaia. A fost văzut alături de câțiva preoți ortodocși, așa cum au aflat episcopii greco-catolici rămași în lagăr la Căldărușani.

Prezența la această mănăstire este confirmată și în raportul Securității, redactat în ziua decesului Servului lui Dumnezeu, la 10.05.1950 :

Episcopul AFTENIE VASILE a stat la Căldăruşani până în luna Mai 1949, când a fost transferat singur la o mănăstire din Sinaia - Prahova, unde a fost ținut circa 10 zile, apoi adus la D[irecția] G[enerală] a S[ecurității] P[oporului].

e) Ancheta de la Securitate

Trei dintre episcopii greco-catolici aflați în lagărul de la Căldărușani au fost duși la Direcția a V-a (cercetări penale) a Securității, în încercarea de a li se monta procese pe motive politice sau economice (v. capitolul Calea Crucii comună). E vorba de PS Vasile Aftenie, PS Ioan Suciu și PS Alexandru Rusu, preluați pentru anchetă, respectiv, la datele: 10.05.1949, 25.05.1949 și 2.01.1950.

Este edificatoare în acest sens informația pe care ne-a transmis-o episcopul Iuliu Hossu în memoriile sale cu privire la ancheta prin care a trecut episcopul Ioan Suciu:

Ascultam cu drag cum ne povestea scumpul frate Ionel tot ce a suportat la Interne, aproape doi ani de zile, cum a fost terorizat să mărturisească că a avut legături cu partizanii din munți și cum a fost amenințat că vor aresta 50 din rudele sale cele mai apropiate; n-a mărturisit nimic în această privință, pentru că n-avea ce să mărturisească; insulte, ocări de tot felul; n-au aflat nimic pentru că nu era ce să afle; n-au putut să însceneze proces, cum poate ar fi dorit; la sfârșit l-au adus la Sighet […].

În ziua de 2.06.1949 episcopul Aftenie a fost dus de la Sinaia la Direcția generală a Securității Poporului, în clădirea Ministerului de Interne. Acolo a fost percheziționat și i s-a completat un proces-verbal, pe care este trecută mențiunea „C.5.I”, cu lectura probabilă: „arestatul se află în celula nr. 5 de la subsolul I”. În acest proces-verbal este menționată o reverendă și un pantalon negru, ale căror resturi au fost identificate cu ocazia deshumării.

I s-a completat apoi o fișă personală de „infractor”, cu amprente digitale. Această fișă conținea și o fotografie, care a fost smulsă în momentul morții, când un ofițer de Securitate a scris cu creionul o explicație pentru lipsa fotografiei: „Decedat în 1950”.

În dosarul de anchetă al episcopului Aftenie, I 154136, există trei declarații autografe ale episcopului, dintre care una, din care n-a rămas decât o singură pagină, tratează teme religioase, iar două tratează teme așa-zis „politice”. Acestea două din urmă (datate: 21.10.1949 , respectiv 26.01.1950) au pe prima pagină certificarea anchetatorului Gheorghe Enoiu: „Dat în fața noastră”. Asemenea declarații autografe a dat și episcopul martir Anton Durcovici în fața aceluiași anchetator, Gheorghe Enoiu.

Pe episcopul Aftenie, Securitatea a încercat să-l integreze într-o așa-numită Mișcare Națională de Rezistență, utilizând afirmații „incriminatoare” ale unui credincios greco-catolic, avocatul Aurel Mărgineanu, arestat în primăvara anului 1948 și torturat în anchetă la închisoarea Malmaison, din București.

În declarațiile sale autografe mai sus menționate, episcopul Aftenie a arătat în mai multe rânduri cele spuse lui Aurel Mărgineanu, că se expune la mari pericole prin această Mișcare Națională de Rezistență, și că nici el, nici Nunțiul Apostolic nu au ca misiune să se implice în asemenea activități.

Probabil că episcopul a respins cu vehemență în fața anchetatorului afirmațiile lui Aurel Mărgineanu, așa cum a făcut și episcopul Suciu, în cadrul anchetei sale. Așa se face că, la cererea Securității, în dosarul episcopului Aftenie, apare o nouă declarație manuscrisă a lui Aurel Mărgineanu, după ce acesta a fost transferat la închisoarea Aiud. De această dată, Mărgineanu a scris negru pe alb și a repetat de două ori că declarațiile sale de la Malmaison au fost luate „sub presiune” (adică sub tortură) și că de aceea a susținut că episcopul Aftenie s-ar fi implicat în Mișcarea Națională de Rezistență, când de fapt episcopul i-a spus încă de la început „că el nu face politică”.

Acest ultim document manuscris al lui Mărgineanu a ajuns în dosarul episcopului Aftenie după moartea acestuia. Securitatea practica uneori așa-numitele „confruntări”. Au existat asemenea proceduri în anchetele lotului din care a făcut parte Monseniorul Vladimir Ghika. E foarte posibil ca ultima declarație a lui Mărgineanu să fi fost cerută cu insistență de către episcopul Aftenie însuși. Din păcate, episcopul nu a rezistat la presiunile ce s-au exercitat asupra lui în timpul anchetei de un an de zile și a făcut un accident cerebral, deși, așa cum considera Nunțiul Apostolic, el era cel mai robust dintre episcopii greco-catolici.

f) Moartea episcopului

- Raportul Securității la moartea episcopului Aftenie se încheie astfel:

Sus-numitul era în curs de cercetări.

În ziua de 25 Martie a.c. [1950] i-a paralizat o mână și un picior.

În ziua de 27 Martie a.c. a fost internat în Spitalul penitenciarului Văcăreşti, cu mențiunea să i se dea îngrijire medicală.

În noaptea de 9-10 Mai a.c., numitul AFTENIE VASILE a sucombat.

- A existat un martor al momentului accidentului cerebral, cunoscutul profesor de psihologie din Cluj, Nicolae Mărgineanu, a cărui mărturie, comunicată părintelui Emil Puni SJ, a fost publicată de părintele Anton Moisin. Iată un extras din relatarea părintelui Puni:

[Profesorul Mărgineanu] fusese închis la Ministerul de Interne atunci când a fost anchetat episcopul Vasile Aftenie și știe că preasfințitul a fost anchetat o noapte întreagă, ținut în picioare. Fiind un om voinic[1], aceasta l-a epuizat. L-au adus jos, în celulă, unde erau paturi de beton, iar din cauza epuizării nu a mai rezistat și s-a întins pe pat. Aceasta i-a fost fatal, pentru că nu avea voie să-și schimbe brusc poziția de la vertical la orizontal după o ședere forțată atât de îndelungată în picioare și probabil s-a pornit o hemoragie.

Trebuie făcute câteva comentarii la această mărturie. Nina Anca Bărbuș, fostă deținută politic, a descris într-un interviu telefonic topografia celulelor din subsolul I de la Ministerul de Interne. Existau 19 celule, numite „garsoniere”, care erau înșirate pe un același culoar. Fiecare „garsonieră” avea o ușă glisantă metalică, cu o mică vizetă și încă o ușă ca un grilaj. Ușa metalică se închidea ca un seif și nu permitea aerisirea celulei. De aceea, uneori era glisată și rămânea numai grilajul.

Doi deținuți din celule alăturate puteau eventual dialoga în șoaptă, în dreptul grilajului. Ei își zăreau umbrele, dar nu se puteau vedea. Erau luminați din spate prin peretele din sticlă opus ușilor de fier ale garsonierelor. Dincolo de peretele de sticlă se afla un culoar luminat pe care circula în permanență un gardian.

Mărturia profesorului Nicolae Mărgineanu este deosebit de prețioasă, deoarece confirmă informațiile din raportul Securității redactat la moartea preasfințitului Aftenie Vasile (raport pe care profesorul evident că nu a avut cum să-l cunoască), și anume faptul că episcopul a paralizat după o noapte întreagă de anchetă.

Menționăm aici și o referință prezentă în memoriile unui fost deținut politic[2]:

Știu de la Mărgineanu, care s-a aflat în subsolul I al Ministerului de Interne într-o celulă alăturată de cea a episcopului greco-catolic Vasile Aftenie, că Mărgineanu îl putea vedea pe episcop printr-o mică gaură din ușa de fier a celulei cum pleca și cum se întorcea de la anchetă. Într-o noapte l-a văzut cum s-a dus și cum a coborât de la anchetă. În scurt timp a auzit din celula alăturată o bufnitură puternică, așa cum ar fi căderea unui corp greu.

- După două zile, așa cum rezultă din raportul Securității redactat la moartea episcopului Aftenie, episcopul a fost trimis la spitalul penitenciarului Văcărești, unde a murit după aproximativ alte 45 de zile. Despre acest așa-numit spital a dat o mărturie prețioasă doctorul Cornel Petrassevich, greco-catolic, fost deținut politic, într-un document ajuns la Vatican:

Am stat cu el [preotul ortodox Ioan Iovan] în fosta morgă a Penitenciarului Văcărești, care servea de spital pentru deținuții politici. Condițiile erau în afara oricărei idei de îngrijire corectă medicală. Era mai mult un depozit de muribunzi. Unii mai scăpau cu viață.

În aceste condiții, fără îngrijiri adecvate, episcopul nu a avut nici o șansă de supraviețuire. Probabil că, fiind paralizat, pantofii i-au fost furați de cineva din spital. De aceea, la moarte i s-au pus în picioare doi bocanci cazoni oarecare, ce au fost găsiți în anul 2010 cu ocazia deshumării. Fiind foarte mari, acești bocanci nu au permis să se așeze bine capacul sicriului, și de aceea părintele romano-catolic Ioan Baltheiser, care l-a înmormântat pe episcop, a zărit vârfurile „pantofilor” și pantalonul negru (v. mai jos).

g) Înmormântarea

Înmormântarea s-a făcut în cadrul instituțional de la acea vreme la 11.05.1950 (a doua zi după deces), doar că într-un desăvârșit secret, sub controlul a cinci ofițeri de Securitate.

Detaliile înhumării au fost clarificate de dubla mărturie a preotului romano-catolic Ioan Baltheiser, vicar la catedrala Sf. Iosif din București. Prima sa mărturie a fost dată în scris, la cererea Nunțiului Apostolic, la câteva săptămâni după moartea episcopului. Mărturia nu a putut fi cunoscută de contemporani, ci de-abia cu ocazia cercetărilor efectuate de Postulatură în Arhivele Vaticanului. A doua mărturie ne-a parvenit printr-un interviu audio realizat după 1990 de Aurora Sasu, reporter la Radio România.

Părintele Ioan Baltheiser a declarat că, în ziua înhumării, el nu știa pe cine îngroapă. Într-adevăr, el nu văzuse actele înainte de înmormântare. Or, autorizația de înhumare de la Primărie indica în mod clar numele episcopului și datele sale de stare civilă.

În timpul ceremoniei, la cererea expresă a părintelui Baltheiser de a i se spune care e numele decedatului, un ofițer de Securitate i-a răspuns: „Vasile”. Abia a doua zi a realizat părintele că l-a îngropat pe episcopul Vasile Aftenie.

Atât în 1950, cât și după 1990, părintele Baltheiser a relatat faptul că groparii au vrut să așeze mai bine capacul sicriului, care era puțin ridicat de vârfurile „pantofilor” mari ai decedatului (se vedea și o parte din materialul negru al pantalonilor), dar li s-a interzis acest lucru. Cele două mărturii ale sale, date la un interval de 40 de ani, prin faptul că provin de la un martor de visu, primează asupra altor relatări indirecte privitoare la acel eveniment.

h) Documentele care atestă decesul

În afara evenimentelor deja menționate, mai există următoarele documente legate de moartea episcopului Aftenie:

- Copia, certificată de părintele Ioan Baltheiser, a autorizației de înhumare (pomenită mai sus) emisă de Primăria Sectorului III (din acea vreme) din București. Această copie a autorizației a ajuns la Nunțiatură, fiind singurul document, accesibil azi, care confirmă faptul că „decesul a fost constatat de către Spitalul nr. 1 Văcărești [Spitalul închisorii Văcărești], ce a emis actul de verificare a morții nr. 507”. Informația există totuși și în registrul de decese de la primăria de azi a sectorului 4 București, dar legea actuală nu permite, în mod ilogic, să se poată comunica oficial această informație. Prin bunăvoința unui funcționar de la Primărie, un membru al echipei Postulaturii a putut nota cu creionul pe o hârtie informațiile despre Spitalul nr. 1 Văcărești, care coincid cu informațiile din copia autorizației de înhumare ajunsă la Nunțiatură.

- Registrele decedaților de la intendența Cimitirului Bellu Catolic, în care se indică faptul că episcopul Vasile Aftenie a fost înmormântat în locul de veci cu adresa X, b, 12, în același mormânt cu două surori care fuseseră înmormântate în anul 1917, respectiv 1924. În anul 1956, în registrul cimitirului, în dreptul locului de veci X, b, 12, părintele Eugen Szilaghyi a aplicat mențiunea „pe veci”, astfel încât nimeni altcineva n-a mai fost înmormântat acolo.

- Matricula mortuorum aflată azi la Catedrala Sfântul Iosif din București. Pagina în care este înscris decesul episcopului Aftenie conține mai multe falsuri sau are informații lipsă. Aceasta se datorește faptului că a fost o înmormântare supervizată de Securitate. Astfel, nu este menționat preotul care i-a administrat ultimele sacramente (deoarece nu a existat un asemenea preot), cauza declarată a morții este „miocardita”, adică un diagnostic de complezență al Securității, locul morții este declarat „domi” (adică acasă), ziua înmormântării este înscrisă în mod fals ca fiind 12.05.1950 (când de fapt înmormântarea a avut loc pe 11.05.1950), nu este menționat nici un declarant al decesului, ceea ce este un lucru rarisim pentru decedații înscriși în Matricula mortuorum.

- Referatul Securității la încheierea anchetei la care a fost supus părintele Ioan Baltheiser după propria sa arestare

În al doilea paragraf al referatului (care era un document intern al Securității), s-a menționat faptul că, la 10.05.1948 (corect 11.05.1948), avusese loc „înmormântarea episcopului Vasile Aftenie”, ceea ce constituie o importantă confirmare a numelui decedatului înmormântat la cimitirul Bellu Catolic de părintele Baltheiser. Teoretic, s-ar fi putut emite dubii cu privire la identitatea decedatului îngropat, deoarece nimeni nu i-a putut vedea fața, el fiind adus direct de Securitate. Iată că referatul Securității apărut în alt dosar decât cel al episcopului Aftenie, mai exact în dosarul părintelui Baltheiser, infirmă asemenea dubii. De asemenea, constatările antropologilor la deshumare au întărit la rândul lor concluzia că decedatul a fost episcopul Vasile Aftenie (v. mai jos).

- Telegrama sosită de la închisoarea Văcărești, care anunța decesul episcopului Vasile Aftenie

După șase sau șapte zile de la înmormântare, a sosit la catedrala Sfântul Iosif din București nepoata din Lodroman a episcopului Aftenie, care i-a arătat părintelui Baltheiser o telegramă semnată de directorul închisorii Văcărești, în care se anunța decesul episcopului Aftenie și faptul că el este înmormântat la Cimitirul Bellu Catolic, parcela… nr… . Părintele Baltheiser a inserat această informație în raportul său adresat Nunțiului.

Menționăm faptul că în acei ani se proceda în acest fel: închisoarea unde a murit un deținut anunța acest fapt familiei (direct sau prin intermediul primăriei locului). Tot așa a fost anunțată și moartea Monseniorului Vladimir Ghika în anul 1954, și anume pe adresa unde locuise el înainte de arestare, adică la casa parohială a bisericii Sacré-Cœur din București. Pentru episcopul Aftenie, cea mai apropiată rudă în viață era această nepoată din Lodroman, fapt cunoscut cu siguranță de anchetatori.

i) Deshumarea

În ziua de 12.05.2010 a început deshumarea osemintelor episcopului Vasile Aftenie, în urma unei delegații date de ÎPS Lucian Mureșan, Arhiepiscopul major de Alba Iulia și Făgăraș. A fost constituită de către P.S. Mihai Frățilă o comisie de preoți și laici cu competențe utile pentru acea acțiune. Au fost de față reprezentanți ai administrației cimitirului. Lucrările au fost conduse de specialiști arheologi și antropologi de la institute de specialitate ale Academiei Române.

Printre altele, specialiștii de la Institutul de Antropologie „Francisc Rainer” al Academiei Române au precizat următoarele aspecte în raportul lor final:

Având în vedere că femururile și tibiile au fost descoperite în conexiune anatomică și la același nivel, iar ambele rotule erau în conexiune cu tibiile, se poate trage concluzia că defunctul a fost așezat în coșciug, culcat pe spate, cu picioarele întinse. De asemenea, s-a putut constata că acesta era îmbrăcat în haine realizate dintr-un material de culoare neagră (fragmente textile păstrându-se în special în zona tibiilor și a membrelor superioare), cu un colar din celuloid de culoare galbenă (descoperit în zona gâtului), și încălțat într-o pereche de bocanci militari din piele, fără șireturi […].

Am citat fragmentul de mai sus întrucât clarifică definitiv variantele care au circulat cu privire la așezarea decedatului în coșciug.

Un medic legist de la Institutul de medicină legală, venit la deshumare ca persoană particulară, a ajuns la concluzia că nu se văd urme de oase rupte, în schimb s-ar putea interpreta că sunt urme de lovituri la gambă, cum ar fi lovituri de bocanc. În acest sens, există și mărturia sorei Clara Laslău, din lotul maicilor arestate la Nunțiatură, care a fost și ea anchetată de Gheorge Enoiu și care a relatat că acesta o lovea cu bocancii în tibie.

Putem formula acum câteva concluzii:

- Bocancii militari fără șireturi indică faptul că decedatul fusese adus dintr-o închisoare.

- Colarul de celuloid indică faptul că persoana decedată, care și-a păstrat hainele proprii în timpul anchetei, a fost un preot.

- Statura medie, rezultată din tabele statistice antropologice, este de 1,80 m.

- Aceste indicii, inclusiv actele menționate mai sus, nu pot fi integrate în altă ipoteză decât aceea că la cimitirul Bellu Catolic din București, la data de 11.05.1950 a fost înmormântat Servul lui Dumnezeu Vasile Aftenie.

j) Monumentele funerare

Istoria monumentelor funerare care s-au succedat pe mormântul episcopului Vasile Aftenie reflectă perioada tristă prin care a trecut Biserica Greco-Catolică Română din 1944 până în 1989. La început a existat o simplă cruce de lemn (adusă de firma care a fabricat și sicriul), fără nici o inscripție. După vreo doi-trei ani de la decesul Servului lui Dumnezeu, Ileana, sora părintelui Vasile Mare, și domnișoara Beia Sălăgeanu au pictat „cu frică” pe crucea de lemn literele A.V., special ca să sugereze cuvântul „AVE”. Mai târziu a apărut o mică cruce metalică, obișnuită pentru mormintele preoților, pe care scria AVE, adică inițialele pentru „Aftenie Vasile Episcop”.

În anul 1981, un nepot de-al episcopului, care locuia chiar în Lodroman (locul nașterii PS Aftenie), a venit la București și a comandat un monument, el având acest drept. Tot atunci s-a montat pe monument și o fotografie cu mitră a episcopului, obținută de dr. Mihaela Vasiliu de la preotul ortodox Marcel Iatan, care slujea pe-atunci la Biserica Sf. Vasile de pe str. Polonă, nr 48.

După deshumare, pe acest mormânt a fost ridicată o cruce monumentală de marmură.

2. Persecuția împotriva episcopului

Moartea Servului lui Dumnezeu Vasile Aftenie a avut loc în cadrul unei largi persecuții împotriva Bisericii Greco-Catolice Române și implicit împotriva credinței (v. capitolul „Desfășurarea pe teren a «lichidării» Bisericii Române Unite în 1948”). Din momentul arestării simultane a episcopilor greco-catolici a început și ceea ce am numit „Persecuția împotriva Episcopatului în detenție” (Calea Crucii comună, urmată pentru unii dintre ei de o Cale a Crucii particulară).

Aspectele proprii ale persecuției împotriva episcopului Vasile Aftenie sunt următoarele:

a) Arestarea (pentru care s-au păstrat toate documentele pregătitoare și de ducere la îndeplinire);

b) Planificarea „invitațiilor” la defecțiune, înainte și după arestare, așa cum sunt ele prezentate în acest articol;

c) Planificarea din timp a unei anchete cu acuze „politice”, prin pregătirea unui dosar cu felurite documente așa-zis „compromițătoare”; a  urmat ancheta efectivă;

d) Ștergerea memoriei privitoare la Servul lui Dumnezeu, lăsându-se să planeze, timp de 40 de ani, un secret absolut asupra anchetei și a cauzei morții episcopului.

3. Atitudinea episcopului

Preasfințitul Vasile Aftenie a participat la toate acțiunile episcopilor greco-catolici  în timpul persecuției, precum și în timpul detenției („Răspunsul Episcopatului”). Motivația martiriului afirmată de întregul Episcopat a fost aceea că nu se poate trece peste nici un articol al credinței revelate, deci nici peste înființarea de către Hristos a Bisericii și a papalității.

a) Premise

- În ajunul consacrării sale episcopale, la 1.06.1940, episcopul Aftenie îi scria Nunțiului Apostolic Andrea Cassulo următoarele cuvinte cu valoare de premoniție:  

Întrezăresc și greutățile pe care le voi întâlni, dar nu mă voi descuraja niciodată. Voi avea întotdeauna înaintea mea cuvintele de data trecută ale Excelenței Voastre: Cu toții suntem niște Cirenei. Cred și sunt sigur că am început deja să fiu un Cireneu.

- Legat de dificultăți întâlnite cu ocazia vizitei sale canonice din localitatea Beleghet-Agăș, la 19.12.1942, episcopul i-a scris din nou Nunțiului Apostolic :

Sigur că pentru D[omnul]N[ostru] I[sus] Cristos trebuie să și suferim. O facem bucuros. Aceasta e datoria mea și, dacă ar fi necesar, sufăr și martiriul, pentru marele ideal inspirat de sfânta noastră credință catolică romană.

b) În timpul persecuției

După 15.05.1948, începuse „operațiunea de unificare”, vizibilă prin „chemările părintești” pentru „revenirea” la ortodoxie, pronunțate de Mitropolitul Ardealului, apoi de Patriarhul ortodox, precum și prin neîncetatele atacuri din presă împotriva BRU.

• A pregătit poporul pentru persecuție

În raportul trimis episcopului Ioan Suciu cu ocazia pelerinajului de la 29.06.1948 din parohia Bilbor (Harghita), PS Aftenie arăta:

Peste tot m-am interesat și am stat de vorbă cu părinții protopopi și cu frații preoți, pe care i-am încurajat și întărit în credință. Sunt tari cu toții. Poate, poate ici colo se simte câte-o șovăire, dar n-aș crede, în caz de primejdie, să se ajungă la defecțiune. Am revenit în capitală foarte mângâiat și mulțumit sufletește. [...]

Preasfințite, fii sigur că suntem la datorie. [...]

Am încredere deplină în Cel de sus și sunt gata să suport și să înfrunt orice.

Pe partea Securității s-a constatat, deși într-o altă lectură, acțiunea de pregătire a poporului pentru persecuție pe care o desfășura episcopul Aftenie. Astfel, într-o fișă sintetică ce cumula toate momentele „compromițătoare” pe care Securitatea le putuse aduna în vederea „cercetării” viitoare a episcopului Aftenie, se arată următoarele:

Este semnalat în repetate rânduri că, cu ocazia oficierii unor slujbe religioase la diferite biserici din Ardeal, în predicile sale făcea propagandă cu caracter reacționar, îndemnând populația să lupte pentru menținerea creștinismului, să crească copiii în acest spirit și să lupte împotriva măsurilor luate de guvern, de a nu se mai preda religia în școli. De asemenea, a atacat conducerea Statului, luând apărarea Papei, pe care l-a arătat ca imperialist în cer și nu pe pământ.

- A respins orice invitație la defecțiune, a respins așa-numita „trecere” a Bisericii Greco-Catolice la ortodoxie

Securitatea a considerat că este o „gravă fisură inițială” a „operațiunii de unificare” faptul că niciun episcop greco-catolic nu a aderat la acest act. De aceea, a încercat cu insistență să obțină defecțiunea episcopilor, atât în libertate, cât și în stare de detenție.

Episcopul Aftenie a trecut prin multe asemenea „invitații” la defecțiune. Vom prezenta în continuare câteva dintre acestea:

► Multiplele chemări la primul ministru Petru Groza

În memoriile sale, episcopul Hossu vorbește de aceste chemări:

Ne-a povestit nouă și dânsul, și mai târziu dl. Luca, ce era de serviciu și bucătar și bun ispravnic, cât a insistat pe lângă dânsul prim-ministrul Groza să treacă și să se pună în fruntea nefericiților 38 de protagoniști ai ortodoxiei, defecţionaţi de la noi. Ne spunea dl. Luca cum venea de îndurerat de la audiențele dese de la dl. Groza, care tot mereu îl chema și insista, fără nici un rezultat, până la arestare.

► Întâlnirea cu cei 38 de preoți apostați de la Cluj

În zilele de 4 și 5 octombrie 1948, la cererea episcopului Rusu, aflat atunci la Nunțiatură, PS Aftenie s-a întâlnit la București, la hotelul Athenée Palace, cu cei 38 de preoți care au „decis” la 1.10.1948 la Cluj „să revină în sânul Bisericii Ortodoxe”.

Despre acest eveniment episcopul Hossu arată :

A încercat P.S. Aftene să-i dezmeticească și să-i aducă la calea dreaptă prin pocăință, arătându-le păcatul strigător la cer pe care l-au săvârșit, lepădându-se de credință și batjocorindu-și Biserica în vremile grele prin care trecea neamul și țara. Rezultatul a fost arestarea.

Episcopul Aftenie a depus în fața Nunțiului Apostolic, sub jurământ, mărturia asupra acestei întâlniri. Mărturia a fost stenografiată și verificată de episcop. Nunțiul Apostolic a considerat că acesta este unul dintre cele mai importante documente pentru „istoria acelei nefericite mișcări începute, cel puțin în forma oficială, cu adunarea celor 38 de preoți în orașul Cluj pentru realizarea separării de Roma a Bisericii greco-catolice din România”.

Documentul este important și pentru că dezvăluie multiplele direcții ale acțiunii guvernamentale din acele zile. În acest capitol vom sublinia doar două aspecte:

• faptul că episcopul a îndeplinit un act de mare curaj mergând la hotelul Athenée Palace (înțesat de Securitate) pentru a încerca să-i scoată pe cât mai mulți dintre acești 38 (36) de preoți din greșeala lor;

• faptul că a suportat un adevărat asalt de argumente care trebuiau să-l convingă să treacă de partea acestor preoți. Această operațiune de „convingere” a fost ordonată de guvern, așa cum rezultă explicit, în mai multe rânduri, din cuprinsul mărturiei.

Iată câteva fragmente edificatoare din mărturie:

[Pr. Poruțiu] m-a implorat să mă unesc cu ei și mi-a spus că un milion și jumătate de credincioși erau în joc și, împreună cu ei, 2000 de preoți. M-a asigurat că nu ar fi fost nicio rușine pentru mine. Cu toții ar fi știut că voi fi fost forțat să mă unesc cu ei.

Moldovan a spus:

- Avem la dispoziția noastră Guvernul și poliția, și am format comitete parohiale. Avem posibilitatea de a salva viața preoților și situația Episcopilor care, altfel, cu siguranță vor fi întemnițați și mai târziu trimiși dincolo de granițe.

M-a asigurat că, dacă eu semnam, aș fi evitat un mare pericol care mă amenința. Mi-a spus că mai erau încă 5 minute la dispoziție:

- Putem fi la reședința Patriarhului în 20 de minute. Dumneavoastră nu va trebui să vă lepădați credința. Spuneți că nu vreți să vă părăsiți turma și majoritatea clerului care dorește să meargă cu ei. […]

M-au întrebat: De ce refuzați aderarea?

Am răspuns: Din cauza credinței mele care e întipărită în mintea și inima mea.

Ei mi-au spus: Amintiți-vă Excelență, că Patriarhul și [ministrul Cultelor] Stoian Vă întind o mână de prietenie. Dacă Dumneavoastră acceptați Vă vor primi cu toate solemnitățile și Dumneavoastră Vă vor fi acordate multe favoruri. Dacă nu acceptați acum, dar veți decide să o faceți ulterior, va fi deja prea târziu.

I-am spus lui Moldovan că niciodată nu am căutat favoruri.

El a răspuns: Poate că Dumneavoastră sunteți gata să muriți pentru credință, dar luați seama că moartea Dumneavoastră nu va servi Bisericii, nici credincioșilor și nici Dumneavoastră înșivă.

► În același timp, în dimineața zilei de 4.10.1948, au venit la episcopul Aftenie preoți și laici din vicariat, derutați de cele întâmplate la Cluj, apoi la București, la Patriarhie (la 3.10.1948). De față a fost și un informator, care a notat mesajul episcopului. Chiar dacă formulările informatorului nu pot avea valoare de stenogramă, mesajul rezultă cu claritate:

• „[Catolicismul] nu poate fi distrus, fiind o problemă de conștiință.”

• „Preoții care au declarat că revin în sânul Bisericii Ortodoxe au făcut acest lucru numai sub presiunea fizică a întemnițărilor, înfometării și amenințării distrugerii lor fizice și morale.”

• „Chiar dacă Guvernul ar încerca să intensifice prigoana împotriva greco-catolicilor, ajungând până la foc și sabie, Mitropolitul^[3] și episcopii greco-catolici sunt gata să sufere martiriul pentru cauza religiei catolice.”

Iată că, în plin asalt pentru „lichidarea” Bisericii Unite, Servul lui Dumnezeu Vasile Aftenie a afirmat public în fața preoților săi că el merge la martiriu.

► O ultimă tentativă de a-l convinge pe episcopul Aftenie să treacă la ortodoxie a venit din partea ministrului Cultelor, la 11.10.1948.

Cu ocazia audienței, în care a prezentat personal ministrului Cultelor cele două memorii ale Episcopatului catolic redactate la conferința episcopală din 7.10.1948, episcopul Aftenie a avut de înfruntat o ultimă „invitație” la defecțiune. Iată un extras din declarația stenografiată pe care a preluat-o Nunțiul câteva zile după acestă audiență:

După ce a spus că va citi scrisorile mai târziu, Ministrul a continuat: Toți țin la Dumneavoastră și toți doresc ca Dumneavoastră să treceți, împreună cu turma, la biserica ortodoxă.

Am răspuns: E cu neputință ca eu să mă lepăd de credința mea, acea credință pe care am învățat-o la școală și pe care timp de 23 ani am predicat‑o.

A insistat: Pentru binele Dumneavoastră spun că Dumneavoastră, prin aceasta faceți un lucru bun.

c) În seara arestării, Servul lui Dumnezeu a ales Calea Crucii

Un episod surprinzător a avut loc în după-amiaza zilei de 28.10.2016, cu câteva ore înainte de arestare. Episcopul și câțiva preoți ieșiseră în curte după o rugăciune comună în biserica Sf. Vasile. Și, deodată, apare o fetiță între ei, care insistă să afle „Cine este episcopul?” Ea se jucase în nisipul din dreptul gardului de la stradă și a auzit ce au vorbit între ei doi oameni: „La noapte, de aici vom aresta pe Episcopul”. Toți au fost puțin tulburați. Un tânăr, Traian Suciu, i-a propus episcopului să se ascundă și să fie păzit de greco-catolicii din zona Bucureștii Noi.

[Episcopul] însă, luând în mână crucea pectorală, i-a răspuns: „Această cruce mă oprește. Dragul meu, tot eu să mă ascund? Ce s-ar întâmpla dacă pe front generalul ar dezerta? Dacă n-ar fi aceasta [crucea], aș ști eu ce să fac!”

Părintele Vasile Mare, care a dat această mărturie, a fost o mare personalitate a Bisericii Greco-Catolice, el însuși fost deținut politic. Mărturia lui, dată sub jurământ, are toată greutatea unei mărturii autentice. Ea este concordantă și cu fragmentul următor din ordinul de misiune al ofițerilor de Securitate care trebuiau să facă arestări în acea noapte și care s-au aflat în dreptul gardului în acea după-amiază:

Veți face recunoașterea obiectivului, cum se prezintă casa, câte ieșiri are, dacă mai are vreo ieșire în vreo stradă vecină, dacă nu corespunde acoperișul cu acoperișurile caselor vecine și cum se prezintă curtea.

d) După arestare

- Noi invitații la defecțiune

Servul lui Dumnezeu, lipsit fiind de libertate, a mai trecut prin trei „invitații” la defecțiune, descrise mai sus la cap. 1, pct. a), b) și d):

► Invitația la defecțiune făcută de ministrul Cultelor, o zi după arestare (30.10.1948);

► Invitația la defecțiune făcută de Patriarhul ortodox în lagărul de la Dragoslavele (14-15.11.1948);

► Putem emite ipoteza plauzibilă, pe care o susține însuși episcopul Iuliu Hossu în memoriile sale, că și la mănăstirea ortodoxă Sinaia a mai avut loc o invitație la defecțiune (25.05.1949 - 2.06.1949).

- Plecarea din lagărul de la Căldărușani la ancheta Securității

În Memoriile sale, episcopul Iuliu Hossu ne oferă informații emoționante cu privire la momentul în care episcopul Aftenie a fost luat de Securitate pentru a fi dus în anchetă:

După două săptămâni, la 25 V 1949, plecarea P.S. Aftene. S’au prezentat alţi doi inspectori[4] care l-au dus din mijlocul nostru pe iubitul nostru frate episcop Aftene, tot cu simpla invitare să-și facă bagajul și să plece împreună cu dânșii; nici dânsului nu i-au spus unde: calea fost aceeași, la Interne; nici un cuvânt, nici o motivare; în faţa noastră glumeau că-i va merge bine.

Scumpul frate s-a mărturisit și, după mărturisirea făcută, mi-a spus că nici moartea nu-l va face să se lepede de credință; același lucru l-a spus în fața tuturor înainte de plecare; […].

PS Aftene a rămas neclintit în credința catolică, împlinindu-și cu sfințenie cuvântul rostit în fața noastră, a tuturor, că mai bine moare decât să se lepede de credință; a presimțit ce o să urmeze și pentru ce este dus de la Căldăruşani, pentru a face noi presiuni asupra dânsului să treacă la ortodoxie; n-a trecut, a preferat să moară în temnițele Văcăreştilor, cum ni s-a confirmat autentic mai târziu […].

Pe această cale a fost învrednicit scumpul nostru frate episcop Vasile Aftene [sic] să preamărească pe Domnul în statornicia credinței sale până la moarte.

- În timpul anchetei de la Securitate

Am pomenit anterior că, în dosarul de anchetă al episcopului, a rămas doar pagina finală dintr-o declarație a sa autografă (datată 10.11.1949) care a avut ca temă „trecerea Bisericii Greco-Catolice la ortodoxie”. Pagina a fost pur și simplu rătăcită în cadrul uneia din declarațiile „politice”, încurcând practic numerotarea ștampilată din dosarul Securității.

Folosind un stil stăpânit, egal, Servul lui Dumnezeu și-a afirmat fără teamă poziția pe care o susținuse și până atunci, pe toată durata persecuției. Prezentăm fragmente din cele două „întrebări” și „răspunsuri” care figurează pe acea pagină:

Foto: pagina rămasă din declarația autografă pe teme religioase

- Întrebarea nr. 12 nu e vizibilă, ci doar o parte din răspuns:

[În predicile din duminicile lunii octombrie 1948] am amintit de libertatea cultelor asigurată prin Constituție și legea cultelor, citând din această lege articolele care prevăd schimbarea de cult și pedepsele indicate acolo față de aceia care ar presa față de cineva să-și schimbe cultul căruia [îi] aparține.

- La întrebarea nr. 13: „Ce scop aveau predicile și cele relatate în ele?”, episcopul a răspuns:

Virtutea răbdării, rugăciune cât mai multă și tăria în credința Bisericii noastre, arătând credincioșilor că guvernul a contravenit Constituției și Legii Cultelor prin trecerea Bisericii greco-catolice la ortodoxie, sprijinind această acțiune.

Aceasta îmi este declarația pe care o dau, susțin și semnez propriu, nesilit de nimeni.

București, 10 noiembrie 1949

[semnătură lizibilă] + Episcop D^r. Vasile Aftenie

Răspunzând așa cum a făcut-o, PS Aftenie a fost conștient că va ajunge să fie condamnat, fără speranța de a mai ieși viu din mâna Securității. Într‑adevăr, în fața refuzului său, Securitatea a trecut la montarea unei înscenări „politice”, în timpul căreia episcopul a avut un accident cerebral.

Pentru noi, cei de azi, manuscrisul din ancheta din 10.10.1949 este o dovadă a faptului că episcopul și-a apărat credința și Biserica chiar și atunci când s-a aflat în fața morții.

Citește și: Martiriul celor șapte episcopi greco-catolici - argumentare

Emanuel Cosmovici, în colaborare cu Pr. Cristian Langa