Vă rog să îmi permiteți să iau cuvântul. Eu trăiesc la schit încă de la început, mai bine zis, eram încă dinainte de existența schitului.
Surorile au venit să se instaleze aici, aproape de cer și de mireasma pădurii. Au construit aici chilii și o biserică a cărei picturi reflectă culoarea verde a mediului înconjurător. Le ascult cântările, ca și cum ele mi-ar cere și mie să „Îl rog pe Creatorul universului, printr-un murmur al frunzelor (sau, mai degrabă, al acelor mele), să le întredeschidă porțile” spre Rai.
N-au fost niciodată numeroase și, de fapt, în prezent nu există decât o „maică” ce trăiește la schit împreună cu pisica sa, în căutarea „verdeții”, cum numea una din sfintele lor această energie de viață insuflată de către Sfântul Spirit.
Dar, de fapt, ea este rareori singură..., sunt și alte persoane care vin, din când în când, să asculte murmurul frunzelor, cu speranța că vor simți și „murmurul unei adieri ușoare”, semnul prezenței lui Dumnezeu. Pentru noi, este întru totul natural să ne aflăm în prezența Lui. Ele, însă, au nevoie să discute, să explice, să cânte, să asculte.
De câțiva ani, sunt foarte numeroși cei care vin aici să celebreze sărbătoarea Schimbării la Față a Mântuitorului, această sărbătoare în care soarele de vară se face ecoul luminii ce emană de la Fața Sa, dar fără să poată egala splendoarea acesteia. Totuși, lumina de vară este foarte puternică aici, între munți.
Încep să cunosc persoanele care vin aici cu regularitate: episcopi, călugări și călugărițe, simpli credincioși, catolici, ortodocși, protestanți, chiar și evrei.
Se adună în „camera de sus”, mica sală de conferințe construită deasupra unei biblioteci foarte mari. Mă aplec un pic, doar un pic, fără să fac vreun zgomot, ca să ascult. Tema din acest an este prezența profetului Moise și Ilie la Schimbarea la Față. Mai întâi, părintele Cornel – îl cunosc foarte bine, este capelanul schitului – este cel care abordează subiectul: cum să ne apropiem de Dumnezeu, cum să stăm în prezența Lui. Apoi, părintele Tarciziu Șerban, o prezență constantă, ne conduce să reflectăm asupra importanței evenimentului Schimbării la față pentru stabilirea Noului Legământ. Urmează două prezentări, una patristică, a părintelui Radu Gârbacea, care analizează câteva predici grecești din sec. iv-vii. Părintele se află printre noi pentru prima dată și sper că va mai reveni. Cealaltă prezentare de Ev Mediu, cea a Maicii Éliane, ne prezintă cercetările sale recente de examinare a comentariilor biblice din perioada carolingiană. Ascultăm și un text trimis de către sora Cristiana Dobner, carmelită italiană care se apleacă, prin numeroase citate, asupra rolului esențial al lui Moise și al lui Ilie în spiritualitatea carmelitană, atât în spiritualitatea individuală cât și în cea a Ordinului însuși, ordin predestinat prin originile sale să fie un actor privilegiat al apropierii între evrei și creștini. Și..., s-a și terminat? Mai lipsea ceva..., excursul de istoria artelor al profesoarei Tereza Sinigalia, care nu a putut veni, dar ne-a trimis un mesaj, asigurându-ne de comuniunea sa spirituală.
Spre seară, s-a celebrat Vecernia sărbătorii, în așteptarea noii zile, pentru a continua rugăciunile și cântările.
Încă de dimineață, numeroși pelerini se alătură celor deja prezenți. Sfânta Liturghie este prezidată de către P.S. Mihai Frățilă – prieten, și el, de multă vreme al Schitului – asistat de doisprezece preoți. Crengile mele freamătă ascultând cântările, chiar dacă, de această dată, le aud mai puțin căci râul, prietenul meu care are obiceiul să fie destul de liniștit în această perioadă, este destul de gălăgios căci, în această vară, a plouat mult. Dar, pentru sărbătoare, vremea s-a făcut mai frumoasă, ca și cum Lumina Divină s-ar fi reflectat și în nori.
După Liturghie și după Acatistul cântat printre copaci, unii mai rămân puțin, alți pelerini pleacă să vadă micul muzeu evreiesc din Târgu-Mureș, inaugurat recent.
Poartă cu toții – inclusiv eu – binecuvântarea și dorința: Doamne, cât de bine ne este nouă să fim aici!
Un brad
