Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


5 - = 3
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

ANUNȚ: “Iertarea de la Assisi” - Indulgență plenară

 
ANUNȚ: “Iertarea de la Assisi” - Indulgență plenară
  • 30 Iul 2018
  • 4154

Oraşul Sfântului Francisc, Assisi, şi prin el, întreaga Biserică, sărbătoreşte în zilele de 1 și 2 august solemnitatea „Iertării de la Assisi”, ocazie cu care se poate dobândi Indulgenţa plenară de către orice credincios care îndeplineşte condiţiile cerute.

Acest moment deosebit, face amintirea unui fapt miraculos petrecut în anul 1216, când, într-o noapte, Sfântul Francisc, aflat în rugăciune în biserica numită Porziuncola, a cerut în extaz Mântuitorului ca „tuturor celor care, cu sufletul căit şi mărturisiţi fiind vor veni în această biserică, să li se dăruiască iertarea cea bogată şi ştergerea deplină a tuturor pedepselor”. Această Indulgenţă plenară a fost recunoscută de către papa Honoriu al III-lea, în cinstea acestui har pe care Sfântul Francisc l-a trăit şi l-a mijlocit pentru toţi credincioşii. În acest sens, Sfântul din Assisi avea să exclame câteva zile mai târziu în faţa credincioşilor ce se adunaseră la Porziuncola: „Fiii mei, doresc să vă trimit pe toţi în Paradis”.

Pentru a primi Indulgenţa plenară, credinciosul trebuie să viziteze o biserică şi să recite Tatăl nostru şi Crezul, putând fi obţinută de la amiaza zilei de 1 august până a doua zi, 2 august. În cele 15 zile care preced sau care urmează solemnitatea „Iertării de la Assisi”, credincioşii, într-un spirit de căință autentică, trebuie îndeplinească cele trei condiţii obişnuite pentru dobândirea Indulgenţei plenare: să fie spovediţi, să primească Sfânta Împărtăşanie şi să se roage la intenţiile Sfântului Părinte Papa, îndepărtându-se de orice formă de păcat, chiar şi de cel venial.

Este binecunoscut faptul că Indulgenţa plenară, putând fi dobândită o singură dată pe zi, şterge cu totul pedeapsa vremelnică ce se cuvine în urma săvârşirii păcatelor, fiind obţinută prin lucrarea Bisericii în virtutea puterii de a lega şi a dezlega, ce i-a fost acordată de Mântuitorul Isus Cristos. În virtutea comuniunii sfinţilor, autoritatea Bisericii a stabilit ca Indulgenţa plenară pentru creştinii mânaţi de o autentică părere de rău să poată fi aplicată şi celor răposaţi.
 
 DCC

Știri din aceeași categorie