«Dragi frați și surori, am vrut să vin aici, pelerin în căutarea unităţii și a păcii. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că v-am întâlnit pe voi, frați și surori aflaţi deja pe cale. Pentru noi, creștinii, mersul împreună nu este o strategie pentru a face să contăm şi mai mult, ci este un act de ascultare față de Domnul și de iubire față de lume. Să-i cerem Tatălui să mergem împreună cu o şi mai mare vigoare pe căile Spiritului Sfânt. Crucea să ne orienteze calea pentru că acolo, în Isus, au fost deja demolate zidurile diviziunilor şi a fost învinsă orice duşmănie (cf Ef 2,14); acolo vom înţelege că, în ciuda tuturor slăbiciunilor noastre, nimic nu ne va separa vreodată de iubirea sa (cf Rm 8, 35-39», a spus papa Francisc la rugăciunea ecumenică de la Geneva, din 21 iunie a.c., prilejuită de împlinirea a 70 de ani de la fondarea Consiliului Ecumenic al Bisericilor.
«Am ascultat cuvintele apostolului Paul către Galateni, care făceau referinţă la experienţa încercărilor și a luptelor interne. De fapt, existau grupuri care se confruntau și se acuzau reciproc. În acest context, apostolul, de două ori în câteva versete, ne invită să "umblăm în Spiritul Sfânt" (Gal 5, 16.25)», a evidenţiat Sfântul Părinte, adresând o meditaţie în cadrul rugăciunii interconfesionale, cu desfăşurare în capela ecumenică aflată la sediul Consiliului Ecumenic al Bisericilor, din oraşul elveţian Geneva.
Oprindu-se asupra chemării de a ieşi, de a porni la drum – pe care Dumnezeu a adresat-o omului încă de la începuturi – Sfântul Părinte a amintit:
Papa Francisc: «A umbla. Omul este o fiinţă în mers. Pe durata întregii vieţi este chemat să se pornească la drum, plecând în mod constant de unde se află: când părăseşte sânul matern, când trece de la o vârstă a vieţii la alta; din momentul în care părăseşte casa părintească până când lasă existenţa pământească. Calea este o metaforă care dezvăluie semnificația vieții umane, a unei vieți care nu este suficientă sieşi, dar căută întotdeauna ceva mai departe. Inima ne îndeamnă să mergem, să ajungem la o destinaţie.»
Dar mersul presupune disciplină, efort, avem nevoie de răbdare zilnică și de pregătire constantă. Trebuie să renunțăm la atâtea alte parcursuri pentru a alege calea care duce la destinaţie, fiind necesară revigorarea memoriei, pentru a nu rătăci drumul. Umblarea pe cale presupune umilința de a privi în urmă şi de a ne întoarce din drum pentru a ne îngriji de tovarăşii noştri de călătorie, pentru că doar împreună se călătoreşte bine. Pe scurt, mersul pe cale necesită o continuă convertire de sine. De aceea, atât de mulți renunță la drum preferând tihna casei, unde să-şi vadă liniştiţi în de propriile afaceri, fără să se expună riscurilor călătoriei. Însă, făcând astfel ne agăţăm de siguranţe efemere care nu dăruiesc acea pace şi acea bucurie la care aspiră inima şi care poate fi aflată doar ieşind din noi înşine".
Dumnezeu ne cheamă să facem acest lucru, încă de la început. Deja lui Avraam i-a cerut să-şi părăsească patria, să pornească pe drum, echipându-se doar cu încrederea în Dumnezeu (Gen 12,1). Tot astfel, Moise, Petru și Paul și toți prietenii Domnului şi-au dus existenţa pe cale. Dar mai presus de toate, Isus ne-a dat acest exemplu. Pentru noi, el a renunţat la firea divină (cf Fil 2, 6-7) şi, coborându-se în mijlocul nostru, El care este Calea (cf In 14,6), merge alături de noi. Când s-a întors la Tatăl, ni l-a lăsat în dar pe Spiritul Său, pentru ca și noi să avem puterea să mergem în direcția lui, să facem ceea ce Paul ne cere: să umblăm în Spiritul.»
În Isus, demolate zidurile diviziunilor şi învinsă orice duşmănie
Oprindu-se apoi asupra semnificaţiei umblării în Spiritul Sfânt, papa Francisc a explicat că închiderea în sine reprezintă negarea vocaţiei creştine, a cărei însemnătate este tocmai mersul pe urmele brazdei care a început să fie trasată odată cu Botezul. Cealaltă alternativă – reprezentată de împlinirea poftelor trupului – despre care vorbeşte apostolul Paul în capitolul 5 al Scrisorii către Galateni, are consecinţe tragice precum "pierderea din vedere a tovarăşilor de drum, logica egoismului, potrivit căreia omul încearcă să acapareze aici şi acum tot ceea ce vrea".
Papa Francisc: «Avem sub ochii noștri consecințele acestui tragic parcurs: lacom după cele materiale, omul pierde din vedere tovarăşii de drum; şi atunci, pe străzile lumii domneşte o mare indiferenţă. Împins de propriile instincte, devine sclav al unui consumism fără limite; şi atunci, vocea lui Dumnezeu este redusă la tăcere iar ceilalţi, mai ales cei aflaţi în imposibilitatea de a se mişca cu propriile picioare, precum cei mici şi cei vârstnici, devin deşeuri deranjante.»
Rugăciune, evanghelizare, slujire împreună
«Dragi frați și surori», a spus papa Francisc în continuarea discursului adresat în cadrul rugăciunii ecumenice de la Geneva, «astăzi, mai mult ca oricând, aceste cuvinte ale apostolului Paul ne interpelează: să umblăm în Spiritul şi să respingem cele lumeşti. Să se aleagă logica slujirii şi a perseverării în iertare. Şi să pătrundem în istorie cu pasul lui Dumnezeu, nu cu pasul asurzitor al încălcării legii, ci cu pasul a cărui cadenţă este dată de o singură poruncă "Îl vei iubi pe aproapele tău ca pe tine însuţi" (v.14).»
Amintind că "umblarea în Spiritul" presupune rugăciune, evanghelizare, slujire împreună, pontiful a evidenţiat destinaţia precisă la care conduce urmarea căii în calitate de discipoli ai lui Isus:
Papa Francisc: « Acest drum are o destinaţie clară: unitatea. Calea contrară, cea a diviziunii, duce la războaie și distrugere. Domnul ne cere să mergem în permanenţă pe carela comuniunii, care duce la pace. De fapt, diviziunea, "se opune în mod deschis voinței lui Cristos, dar este și un scandal pentru lume și dăunează celor mai sfinte dintre cauze: predicarea Evangheliei fiecărei creaturi" (Unitatis redintegratio, 1). Domnul ne cere unitate: lumea, sfâșiată de prea multe diviziuni care afectează mai presus de toate pe cei slabi, invocă unitatea.»
A. Mărtinaș