Dialogul dintre Dumnezeu și poporul său a fost în centrul catehezei prezentată de papa Francisc la tradiționala audiență generală de miercuri în Piața Sfântul Petru, cu participarea a mii de pelerini din diferite țări. Pontiful a continuat seria catehezelor dedicată Sfintei Liturghii și s-a oprit de această dată la ”Liturgia Cuvântului”. Papa a criticat bârfele despre vestimentație care se fac uneori în timpul lecturilor, precum și controversatele situații în care Cuvântul lui Dumnezeu este înlocuit cu lecturi din ziare sau, în general, non biblice. Dar mai presus de toate, a insistat Sfântul Părinte, Cuvântul lui Dumnezeu trebuie ascultat cu urechile și cu inima deschisă, pentru ca să ajungă la mâini și la faptele bune. Înainte de cateheză, lectorii au proclamat în diferite limbi începutul Scrisorii către evrei (1,1-2): ”După ce în trecut a vorbit în multe rânduri și în multe moduri părinților noștri prin profeți, Dumnezeu, în aceste zile din urmă ne-a vorbit nouă prin Fiul, pe care l-a pus moștenitor a toate, prin care a făcut și veacurile”.
Vă oferim mai jos, în traducerea noastră de lucru, cateheza Sfântului Părinte:
«Dragi frați și surori, bună ziua! Continuăm astăzi catehezele despre Sf. Liturghie. După ce ne-am oprit la riturile de introducere a Sfintei Liturghii, să considerăm acum Liturgia Cuvântului, o parte constitutivă pentru că ne adunăm tocmai ca să ascultăm ceea ce Dumnezeu a făcut și înțelege să facă mai departe pentru noi. Este o experiență care se desfășoară ”în direct” și nu din auzite, pentru că ”atunci când în Biserică se citește Sfânta Scriptură, Dumnezeu însuși vorbește poporului său și Cristos, prezent în cuvântul său, vestește Evanghelia” (Rânduiala Generală a Liturghierului Roman, 29; cf. Sacrosanctum concilium 7 și 33). De câte ori, în timp ce se citește Cuvântul lui Dumnezeu, se fac comentarii de genul: uită-te la cutare sau la cutare, uite ce pălărie poartă cutare, e ridicolă. Și încep comentariile. Nu e adevărat? E adevărat? Trebuie să facem comentarii în timp ce se citește Cuvântul lui Dumnezeu? Vă întreb pe voi: trebuie să facem? Nu! (din Piață se răspunde: nu). Dacă bârfești cu lumea, nu asculți Cuvântul lui Dumnezeu. Când se citește Cuvântul lui Dumnezeu din Biblie – prima lectură, a doua lectură, psalmul responsorial și evanghelia – trebuie să ascultăm, să ne deschidem inima pentru că Dumnezeu însuși ne vorbește, nu să ne gândim la alte lucruri sau să vorbim de alte lucruri. Ați înțeles? Nu cred că este bine înțeleasă. Vă voi explica ce se întâmplă la Liturgia Cuvântului.
Paginile Bibliei încetează să fie o scriere pentru a deveni cuvânt viu, rostit de Dumnezeu însuși. Prin cel care citește, Dumnezeu este cel care ne vorbește, ne interpelează pe noi, cei care ascultăm cu credință. Spiritul ”care a vorbit prin profeți” (Crezul) și a inspirat autorii sacri, face în așa fel încât ”cuvântul lui Dumnezeu lucrează cu adevărat în inimi ceea ce face să răsune în urechi” (Lecționar, Introducere, 9). Dar ca să ascultăm Cuvântul lui Dumnezeu, este nevoie să avem și inima deschisă pentru a primi cuvântul în inimă. Dumnezeu vorbește și noi îi acordăm ascultare, pentru ca apoi să punem în practică cele pe care le-am auzit. Este foarte important să ascultăm. Uneori, probabil, nu înțelegem bine de ce sunt unele lecturi un pic dificile. Dar Dumnezeu ne vorbește într-un alt fel: în tăcere. Să ascultăm Cuvântul lui Dumnezeu. Nu uitați de acest lucru. La Sf. Liturghie, când încep lecturile, ascultăm Cuvântul lui Dumnezeu.
Avem nevoie să-L ascultăm! Este, în realitate, o chestiune de viață, după cum bine ne amintește expresia incisivă potrivit căreia ”nu numai cu pâine trăiește omul, dar și cu tot cuvântul care vine din gura lui Dumnezeu” (Mt 4,4). Viața pe care ne-o dă Cuvântul lui Dumnezeu. În acest sens, vorbim de Liturgia Cuvântului ca de o ”masă” pe care Domnul o gătește ca să hrănească viața noastră spirituală. Este o masă liturgică bogată, care se alimentează larg din comorile Bibliei (cf. SC 51), atât din Vechiul cât și din Noul Testament, pentru că în acestea Biserica vestește unicul și același mister al lui Cristos (cf. Lecționar, introd., 5). Să ne gândim la bogăția lecturilor biblice oferite de cele trei cicluri duminicale care, în lumina evangheliilor sinoptice, ne însoțesc în decursul anului liturgic, o mare bogăție. Doresc să amintesc aici și importanța Psalmului responsorial, a cărui funcție este să favorizeze meditarea a celor ascultate la prima lectură care îl precedă. Este bine ca Psalmul să fie valorificat prin cântare, cel puțin prin cântarea refrenului (RGLR, 61; Lecționar, introd. 19-22).
Proclamarea liturgică a lecturilor înseși, prin cântări derivate din Sfânta Scriptură, exprimă și favorizează comuniunea bisericească, însoțind drumul tuturor și al fiecăruia. Se înțelege, prin urmare, de ce unele opțiuni subiective, precum omiterea lecturilor sau înlocuirea loc cu texte non biblice, sunt interzise. Unii, am auzit că dacă este o știre, citesc ziarul, pentru că este știrea zilei. Nu! Cuvântul lui Dumnezeu este Cuvântul lui Dumnezeu! Ziarul îl putem citi după aceea. Acolo se citește Cuvântul lui Dumnezeu. Domnul este cel care ne vorbește. A pune în locul acelui Cuvânt alte lucruri face mai săracă și compromite dialogul dintre Dumnezeu și poporul său în rugăciune. Dimpotrivă, demnitatea amvonului și folosirea Lecționarului, disponibilitatea unor lectori și psalmiști buni. Dar căutați lectori buni, cei care știu să citească, nu cei care citesc și nu se înțelege nimic. Lectori buni. Trebuie să se pregătească și să facă repetiție înainte de Liturghie ca să citească bine. Aceasta creează un climat de tăcere primitoare, favorizează experiența dialogului celebrativ dintre Dumnezeu și comunitatea care crede.
După cum știm, cuvântul Domnului este un ajutor de neînlocuit pentru a nu ne rătăci, cum bine recunoaște psalmistul care, adresându-se Domnului, mărturisește: ”Candelă pentru pașii mei este cuvântul tău, lumină pe drumul meu” (Ps 119, 105). Cum vom putea să înfruntăm pelerinajul nostru pământesc, cu eforturile și încercările lui, fără a fi hrăniți și luminați cu regularitate de Cuvântul lui Dumnezeu care răsună în liturgie?
Desigur, nu e îndeajuns să asculți cu urechile, fără să primești în inimă sămânța Cuvântului dumnezeiesc, dându-i voie să rodească. Să ne amintim de parabola semănătorului și a rezultatelor diferite în funcție de diferitele feluri de teren (cf. Mc 4, 14-20). Lucrarea Spiritului Sfânt, care face ca răspunsul să fie eficace, are nevoie de inimi care să se lase lucrate și cultivate, astfel încât cele ascultate la Sfânta Liturghie să treacă în viața de zi cu zi, după îndemnul apostolului Iacob: ”Căutați să împliniți cuvântul, nu numai să-l ascultați, înșelându-vă pe voi înșivă” (Iac 1,22). Cuvântul lui Dumnezeu străbate un drum înăuntrul nostru. Îl ascultăm cu urechile, trece la inimă, nu rămâne în urechi, trebuie să meargă la inimă și de la inimă ajunge la mâini, la faptele bune. Acesta este parcursul pe care îl face Cuvântul lui Dumnezeu: de la urechi la inimă și la mâini. Să învățăm aceste lucruri. Vă mulțumesc».
La saluturile finale, Sfântul Părinte și-a exprimat bucuria de a-i primi pe directorii naționali ai Operelor pontificale misionare, încurajându-i ”să trăiască misiunea cu autenticitate, spirit de slujire și capacitate de mediere”. Remarcând, de asemenea, comemorarea liturgică a Sf. Ioan Bosco, ”părintele și învățătorul tineretului”, papa Francisc i-a îndemnat pe tineri să vadă în el un ”educator exemplar”, pe cei bolnavi, să-și pună întotdeauna încrederea, după exemplul său, în Cristos cel răstignit, iar pe soții recent căsătoriți, să alerge la mijlocirea lui pentru a-și asuma cu dăruire generoasă ”misiunea conjugală”. Primiți și Binecuvântarea apostolică invocată de papa Francisc la audiența generală, binecuvântare ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.
(rv – A. Dancă)
