În Scrisoarea către Filipeni, Sfântul Apostol Pavel spune: „Ca întru numele lui Isus tot genunchiul să se plece, al celor cereşti şi al celor pământeşti şi al celor de dedesubt” (2, 10).
Creștinii au știut întotdeauna că numele „Isus” este un nume puternic, dar mulți nu-i cunosc semnificația și originea.
Mai întâi de toate, numele lui Isus vine de la îngerul Gabriel, care îi transmite Sfintei Fecioare: „ Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Isus” (Lc 1, 31).
În Enciclopedia Catolică se spune: „cuvântul „Iesus” este forma latină a grecescului „ Ἰησοῦς”, care la rândul său este transliterarea ebraicului „יְהשֻׁוֹעַ” (Jeshua, Iosua sau Jehoshua), care înseamnă „Domnul mântuiește”.”
Catehismul Bisericii Catolice adaugă: „Isus înseamnă în ebraică: "Dumnezeu mântuieşte". La Bunavestire, îngerul Gabriel îi dă ca nume propriu numele de Isus, care exprimă în acelaşi timp şi identitatea şi misiunea lui” (CBC 430).
Acest nume era comun în Vechiul Testament și în momentul nașterii lui Isus. Era strâns legat de numele „Iosua”. Din acest motiv, figura lui Iosua din Vechiul Testament (mai ales în Cartea Numerilor) este adesea considerată o prefigurare a lui Isus, care va conduce Poporul lui Dumnezeu în țara făgăduită.
Potrivit unor izvoare antice, numele grec ar fi legat de verbul „ιἆσθαι” [iasthai], care înseamnă „a vindeca”. Prin urmare, nu este o surpriză faptul că unii Părinți greci au asociat numele lui Isus acestei rădăcini. Numele lui Isus este un nume puternic care arată, pe de-o parte, cine este Isus, și pe de altă parte, care este misiunea sa pe pământ.
„Numele de Isus înseamnă că numele lui Dumnezeu însuşi este prezent în persoana Fiului său făcut om pentru răscumpărarea universală şi definitivă din păcate. Este numele divin care singur aduce mântuirea, şi de acum înainte poate fi invocat de toţi pentru că, prin Întrupare, s-a unit cu toţi oamenii astfel încât nu este un alt nume dat oamenilor sub cer prin care să putem fi mântuiţi" (CBC 432).
Traducere: Liviu Ursu