8 decembrie
Cei care construiesc biserici niciodată nu s-au mulţumit cu pereţii goi, cu un edificiu neîmpodobit. Ei au folosit toată înţelepciunea şi arta pentru a împodobi casa lui Dumnezeu. Aşa a făcut regele Solomon cu Templul din Ierusalim îmbrăcându-l în măreţie şi strălucire şi acelaşi lucru l-a făcut Dumnezeu cu Preacurata Fecioară Maria, pe care o sărbătorim astăzi Neprihănit Zămislită. El nu a cruţat-o numai de păcatul strămoşesc şi de urmările lui, ci a împodobit-o cu frumuseţile vieţii divine. Nu în zadar a spus îngerul Gabriel „Bucură-te cea plină de har”. După noaptea lungă a vieţii fără har, Fecioara Maria este prima care se face părtaşă de fericirea vieţii divine.
Liturgia Bisericii din Orient celebra acest mister al Neprihănitei Zămisliri încă din secolul al VIII-lea, iar în Apus, chiar dacă sărbătoarea a fost celebrată de-a lungul secolelor de credincioşi, definiţia dogmatică a fost promulgată de Papa Pius al IX-lea în anul 1854. Dogma de credinţă a acestui adevăr constă în faptul că „Fecioara Maria, încă din primul moment al zămislirii ei, printr-un har şi un privilegiu unic al lui Dumnezeu, în vederea meritelor lui Isus Cristos, Mântuitorul neamului omenesc, a fost ferită de orice prihană a păcatului originar” (DS 2803).
Această declaraţie şi-a primit confirmarea patru ani mai târziu (1858) când Fecioara Maria a apărut la Massabielle (Lourdes) Bernadetei spunând că „eu sunt Neprihănita Zămislire”.
Dumnezeu a făcut cu Maria ceva unic în măreţie, şi anume, în vederea faptului că urma să devină mama Fiului său, a ferit-o din prima clipă a vieţii ei de fluviul păcatului şi a vinovăţiei şi a luat-o în spaţiul său de iubire încă de la zămislire. Dumnezeu însuşi şi-a creat în Maria, care urma să ascundă în sânul ei pe Cristos, un ostensoriu preţios pentru Fiul ei preaiubit.
În ce constă privilegiul Neprihănitei Zămisliri? Deja înainte de creaţie, Dumnezeu a decis să-l ridice pe om la demnitatea de fiu. Însă omul, prin neascultarea sa, a distrus acest plan. De acest păcat sunt vinovaţi nu numai protopărinţii noştri, ci şi toţi descendenţii lor, la care s-a transmis prin zămislire şi naştere. Există doar o singură excepţie, una singură: Fecioara Maria. Din primul moment al vieţii sale, din momentul când a fost concepută în sânul mamei sale Ana, a fost inundată de plinătatea harului. Şi poate ne punem întrebarea: de ce acest favor unic, de ce acest privilegiu? Fecioara Maria a fost neprihănit zămislită tocmai în vederea misiunii pe care o avea de primit: aceea de a deveni mama lui Dumnezeu. Or, Mântuitorul omenirii nu putea lua natura omenească decât într-un sân pur, imaculat. Doar aşa poate fi explicat acest mister şi, în acelaşi timp, acest dar special şi irepetabil de care s-a bucurat Maria. Ea este, aşadar, persoana care de la început a stat în lumina lui Dumnezeu. Ea este mare pentru că Dumnezeu a privit la ea cu îndurare. Este vrednică de a fi iubită pentru că Dumnezeu a iubit-o şi a ales-o din veşnicie pentru realizarea planului său divin de mântuire.
Acest lucru reiese evident din cuvântul lui Dumnezeu, care are ca laitmotiv tocmai această victorie asupra răului de care s-a bucurat Maria. Lecturile biblice ne fac să înţelegem că răul, o realitate familiară nouă, poate fi combătut.
Prima lectură, luată din Cartea Genezei, ne introduce în acest context al păcatului originar şi, în mod special, ne vorbeşte despre consecinţele care le comportă asupra umanităţii. Relatarea Cărţii Genezei exprimă printr-un limbaj de imagini o realitate profundă care priveşte raportul omului cu Dumnezeu. Omul prin păcatul neascultării, încalcă porunca lui Dumnezeu şi în felul acesta este introdus păcatul în lume şi odată cu el, suferinţa şi moartea. Însă Dumnezeu, în marea sa iubire şi bunătate, nu abandonează omul în disperarea sa, ci îi promite un mântuitor. În noaptea grea şi obscură a păcatului, licăreşte o lumină de speranţă. Prin Maria, „noua Evă”, după cum o numeşte sfântul Irineu, puterea şarpelui este zdrobită. „Duşmănie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei zdrobi călcâiul” (Gen 3,15).
Această victorie asupra răului este concretizată în fragmentul evanghelic care ne prezintă renumitul episod din Evanghelia după sfântul Luca, cunoscut sub denumirea de Buna-Vestire. Maria, o femeie ca toate celelalte, care trăieşte problemele realităţii sale, care îşi făcea proiecte de viaţă, iată că deodată este interpelată de Dumnezeu şi inserată în realizarea planul său divin de mântuire. Luca o plasează pe un plan excepţional între toate creaturile umane: Dumnezeu are nevoie de Maria şi nu ar face nimic fără consimţământul ei.
Acceptarea liberă şi responsabilă a Mariei: „Iată slujitoarea Domnului, fie mie după cuvântul tău” (Lc 1,38), este solemna ei autobiografie şi ar trebui să devină autobiografia tuturor acelora care aderă la planul lui Dumnezeu. Este şi o altă expresie care merită subliniată: „plină de har”. Maria „plină de har” este cu totul disponibilă la planul lui Dumnezeu care acum îi este anunţat. Aleasă pentru a deveni mamă a unicului Mântuitor, ea este copleşită de harul pe care Fiul său îl oferă tuturor oamenilor. Mântuitorul a dat Mariei harul care a făcut-o imaculată din momentul conceperii sale, pentru ca ea să devină mama tuturor fiilor lui Dumnezeu.
Acestei iubiri divine a lui Dumnezeu, sfântul Paul îi înalţă un imn de laudă în lectura a doua: „Binecuvântat să fie Dumnezeu Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, care ne-a binecuvântat cu orice fel de binecuvântare spirituală în cele cereşti în Cristos” (Ef 1,3). Apostolul Paul este plin de admiraţie pentru generozitatea lui Dumnezeu care a relansat planul său de mântuire în timp, în istoria omenirii, cu Maria cea sfântă şi neprihănită. Aveam nevoie de un model, Dumnezeu ni l-a dat.
Lumea de azi este plină de figuri feminine care se impun atenţiei: actriţe, vedete ale muzicii, personalităţi politice... Toate femei importante, dar noi ştim că Maria este mai presus de toate, se află pe un alt plan, planul credinţei.
Are dreptate marele teolog Toma de Aquino când spune că Dumnezeu ar fi putut crea un soare mai strălucitor, o boltă cerească mai mare, o lună mai frumoasă, dar o mamă mai perfectă decât Fecioara Maria, n-ar fi putut crea.
Prin Maria, Dumnezeu ne-a oferit posibilitatea de a anihila puterea Celui Rău, de a ieşi victorioşi din mrejele şi cursele efemerului pe care le întâlnim la tot pasul.
O fată cade într-o mlaştină de nisipuri mişcătoare. Cu cât se agită mai mult, cu atât se scufundă mai adânc. Priveşte cu disperare în jurul ei, dar nu este nimeni care să o poată ajuta. În cele din urmă, când îi rămâne în afară numai capul, lansează un strigăt puternic şi... se trezeşte. Udă toată de transpiraţie, îşi dă seama că, din fericire, a fost vorba numai de un vis.
Situaţia tragică a omului, după păcatul originar, nu este un vis, ci o realitate teribilă. Dumnezeu a întins mâna umanităţii pentru a o scote din nisipurile mişcătoare şi mortale ale păcatului. Prin Fecioara Maria, neprihănit zămislită, mântuirea este la îndemâna tuturor. Maria nu-şi închide inima, ci se deschide total pe sine însăşi pentru ca să poată primi pe oricine aleargă la dânsa. Nu vrea să fie a „cuiva” sau a unei familii, ci în iubirea sa arzătoare se dăruieşte tuturor.
Astăzi, printre creştini există diferite atitudinii faţă de Maria. Unii o privesc cu indiferenţă. Alţii o tratează cu suspiciune. Unii recunosc fecioria şi măreţia ei, dar pentru viaţa lor de credinţă desfăşoară un rol pasiv. Alţii au un raport activ cu ea prin rugăciune, dar fără a merge mai departe. În sfârşit, există cei care au descoperit că nu este suficient să se roage Mariei, dacă nu este luată ca exemplu de viaţă şi nu se încearcă imitarea ei.
Să încercăm şi noi să o imităm pe Fecioara Maria şi să o rugăm să ne întărească în lupta cu Cel Rău pentru a putea răspunde, după exemplul ei, cu promptitudine la planul pe care Dumnezeu îl are cu fiecare dintre noi.
De Pr. Mihai BALAN
Sursa:www.calendarcatolic.ro