Blaj, 1 decembrie 2017
La mulți ani România, Grădina Maicii Domnului!
Orice sărbătoare ne umple de emoție sfântă. Însă sărbătoarea de astăzi, sărbătoarea Patriei noastre, Ziua Naţională a României, are o semnificație profundă pentru fiecare dintre noi. Este o zi de aducere aminte, când ne rememorăm trecutul, ne onorăm eroii și ne însuflețim speranța pentru viitor. Cu toții suntem „semințe, și pământul e al nostru”, după cuvântul poetului Nichita Stănescu. Semințe chemate să aducem rod, așa cum ne învață Evanghelia. Izvorâți și hrăniți de această glie, păstrând în vinele noastre mândria de a fi urmașii Romei.
Un singur an ne desparte de celebrarea Centenarului evenimentului principal al istoriei poporului nostru: Unirea tuturor românilor la 1 Decembrie 1918. Și consider că măreţia acestui moment pe care astăzi îl sărbătorim, constă în faptul că desăvârşirea unităţii naţionale vădește acel profund dor de unitate care a pătruns dintotdeauna fibra națiunii române. La acel 1 Decembrie de acum aproape un veac, românii au fost uniți, năzuința lor a fost comună: aceea de a-și regăsi proprii frați. Îi pomenim astăzi cu pioșenie pe toți acei români care au crezut, s-au luptat și s-au jertfit pentru acest deziderat.
Și totuși, această reflecție rămâne sterilă dacă nu ne conduce la un examen de conștiință asupra a ceea ce trebuie să facem pentru Țara noastră și pentru păstrarea valorilor poporului nostru, pe care trebuie să le cinstim și să le apărăm. Ce moștenire vom lăsa urmașilor noștri? Știm cu toții că istoria are un sens unic, iar cei de mâine vor înțelege sensul sărbătoririi acestor momente doar dacă li s-a transmis la vremea cuvenită dragostea de neam, de țară și de Dumnezeu. Astăzi, mai mult decât oricând, nu putem și nu avem dreptul să ne uităm istoria, cultura, tradiția și credința, nu putem și nu avem dreptul să ne lepădăm de testamentul moral pe care l-am primit la rândul nostru.
Și fiindcă uitările pot fi periculoase, se cuvine a reaminti că fără Biserica Greco-Catolică, Statul Român, identitatea naţională şi limba română în formele pe care le cunoaştem astăzi nu ar fi existat. Nu putem și nu trebuie să uităm că termenul de “naţiune română” a fost introdus pentru prima dată de Episcopul greco-catolic Ioan Inocenţiu Micu Klein la 1737. Totodată, conștient fiind că o naţiune nu poate exista fără limbă şi cultură, episcopul greco-catolic Petru Pavel Aron avea să deschidă la Blaj pe 11 octombrie 1754 primele şcoli sistematice româneşti, şcoli care au format conştiinţa naţională românească.
Nu avem dreptul să uităm că Biserica Greco-Catolică s-a implicat în convocarea Adunării Naţionale din 3-15 mai 1848 de pe Câmpia Libertăţii de la Blaj. Aici s-a strigat pentru prima dată “vrem să ne unim cu ţara”. Iar în Catedrala de la Blaj a rostit Simion Bărnuţiu, la 14 mai 1848, celebrul discurs care a devenit platforma de gândire a Adunării de la Blaj, în care a pledat pentru libertate naţională şi socială, precum şi necesitatea unităţii românilor.
La 1 decembrie 1918, la Alba Iulia, Episcopul greco-catolic Iuliu Hossu a citit Rezoluţia Unirii Transilvaniei cu România, iar Alexandru Vaida-Voevod a rostit în Parlamentul din Budapesta pe 5/18 octombrie 1918 că naţiunea română din Austro-Ungaria este “liberă de orice înrâurire străină”, să-şi aleagă “aşezarea ei printre naţiunile libere”. Din cetatea Apulum, până dincolo de Carpați, glasul Cardinalului Iuliu Hossu răsună peste timp: „mulţi au dorit să vadă ceea ce vedeţi voi şi n-au văzut; să audă ceea ce voi auziţi acum şi n-au auzit. Ochii voştri lăcrămează fericiţi că văd şi urechile că aud bunavestire, a unirii noastre pe veci”.
Biserică Românească, profund ancorată în realitatea și în simțirea poporului nostru, Biserica noastră Greco-Catolică crede în România. Crede în putința patriei noastre de regenerare, de înnoire, respectând legea naturală și legea lui Dumnezeu. Fiindcă „începutul înţelepciunii este frica de Dumnezeu; cei fără minte dispreţuiesc înţelepciunea şi stăpânirea de sine” (Pilde 1, 7). Așa cum mereu a făcut-o, Biserica Greco-Catolică crede în urmașii marilor bărbați ai istoriei noastre, și care astăzi și mâine vor duce idealul și dorul celor 100.000 de români din acea iarnă a anului 1918 de la Alba-Iulia.
România, trebuie să privești cu curaj și cu încredere spre viitor. Cu răbdare, cu chibzuință și cu onestitate. Așa cum sublinia Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea în discursul de la ceremonia de bun venit pe Aeroportul Băneasa pe 7 mai 1999, în cea dintâi vizită a unui Pontif în țara noastră: „România, întemeiază-ți viitorul mai departe pe stânca tare a Evangheliei. Cu ajutorul lui Cristos vei fi protagonista unei noi perioade de entuziasm și curaj. Vei fi națiune prosperă, pământ roditor de bine, popor solidar și făcător de pace.”.
La mulți ani România, Grădina Maicii Domnului! La mulți ani români! Dumnezeu să binecuvânteze și să ocrotească țara noastră!
† Cardinal LUCIAN
Arhiepiscop şi Mitropolit al Arhieparhiei de Alba Iulia şi Făgăraş,
Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică
