Cu glasul meu strig către Domnul,
Cu glasul meu îl implor pe Domnul;
Înaintea Lui revărs plângerea mea,
Înaintea Lui spun tulburarea mea,
Când slăbește spiritul meu.
Tu cunoști calea mea:
Pe cărarea pe care pășesc
Mi-au întins o cursă.
Privește spre dreapta și vezi:
Nu mă recunoaște nimeni.
Nu am cale de scăpare,
Nimeni nu se îngrijește de viața mea.
Strig către Tine, Doamne!
Spun: „Tu ești scăparea mea,
Tu ești moștenirea mea în pământul celor vii”.
Ascultă rugăciunea mea
Pentru că sunt atât de sărman!
Izbăvește-mă de persecutorii mei
Pentru că sunt mai puternici decât mine.
Scoate din temniţă viața mea,
Ca să aduc mulțumiri numelui Tău;
Cei drepți îmi vor face cunună
Atunci când Tu mă vei umple de bunuri.
Când slăbește spiritul meu. Sfântul Augustin se întreabă: „de ce a slăbit spiritul tău? Pentru ca eu să nu-mi atribui mie puterea pe care o am, ci să-mi dau seama că orice biruință derivă de la altcineva: spiritul Tatălui vostru va vorbi în voi (Mt 10,20). Atunci când spiritul meu e slab și supus, adversarul crede că m-a zdrobit, însă eu umblu în căile pe care le cunoaște Domnul și care sunt necunoscute dușmanului”.
Privește spre dreapta și vezi:nu mă recunoaște nimeni. Nu am cale de scăpare, nimeni nu se îngrijește de viața mea. Sfinții Părinți ne spun că versetul acesta amintește timpul purtării crucii, al părăsirii care așa cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur: „își găsește suprema formă în renegarea lui Petru de trei ori”.
