de Card. Robert Sarah
„Cum ar trebui oare să ne reculegem în tăcere și adorație, asemenea Mariei la picioarele Crucii, înaintea lui Dumnezeu care moare pentru păcatele noastre în fiecare dintre Euharistiile noastre? Cum ar trebui să ne păstrăm în liniște și har în fața Dumnezeului Atotputernic care suferă Patimile din cauza răzvrătirilor, a indiferențelor și a infidelităților noastre? Adesea, trăim la suprafață față de noi înșine, pentru a putea înțelege ceea ce celebrăm.
Lipsa credinței în Euharistie, prezența reală a lui Cristos, ne poate conduce la sacrilegiu. Isus este izolat din cauza urii crescânde a fariseilor, care formează împotriva lui o coaliție din ce în ce mai puternică, obligându-i pe ascultătorii săi să se despartă de el. Astăzi, există creștini care își unesc forțele pentru a-l îndepărta pe Isus și învățătura sa de la cei care caută cu sinceritate adevărul. Este din ce în ce mai singur printre oamenii care îl urăsc sau nu știu cum să îl iubească, deoarece sunt incapabili să îl cunoască așa cum El este. Cu toate acestea, va exista întotdeauna o turmă mică care va dori să-l cunoască și să-l iubească.
Oamenii trebuie să redescopere Paștele pe care îl celebrăm în fiecare Euharistie. Harul Paștelui este o tăcere profundă, o pace imensă și un spirit pur în suflet. Este spiritul cerului, departe de toate exaltațiile dezordonate. Vizunea Paștelui nu constă într-o tulburare de spirit; este descoperirea tăcută a lui Dumnezeu.
Dacă Sfânta Liturghie ar putea să fie, în fiecare zi, ca cea de pe Golgota și ca dimineața de Paști! Dacă rugăciunile ar putea să fie clare, dacă Cristos Înviat ar putea mereu să strălucească în mine în simplitatea sa de Paști... Paștele marchează triumful vieții asupra morții, victoria tăcerii lui Cristos asupra marelui zgomot al urii și al minciunii. Cristos intră în tăcerea eternă.
Biserica trebuie acum să continue misiunea lui Isus prin suferință și prin moartea din fiecare zi, trăite în tăcere, în rugăciune și într-o mare fidelitate”.
Traducere: Liviu Ursu
