”Discernământul este un dar al Spiritului făcut Bisericii, la care se răspunde prin ascultare”. Joi, 14 septembrie a.c., Sfântul Părinte i-a primit în audiență, în Sala Clementină din Palatul Apostolic, pe noii episcopi consacrați în decursul ultimului an. Episcopii au participat la pelerinajul special organizat în aceste zile la Roma de Congregația pentru episcopi și de cea pentru Bisericile orientale. Programul întâlnirii de la Roma a pus accentul pe una din îndatoririle principale: a oferi ”turmei în mijlocul cărora Duhul Sfânt i-a statornicit ca supraveghetori” (cf. Fap 20,28) acel discernământ spiritual și pastoral de care turma are nevoie ca să ajungă la cunoașterea și împlinirea voinței lui Dumnezeu. «Este imperios - a spus pontiful în discursul său - să ne întoarcem în continuu prin rugăciune la Gabaon (cf. 1 Reg 3,5-12) pentru a-i aminti Domnului [asemenea regelui Solomon] că înaintea lui suntem mereu ”copii, care nu știu să iasă și să intre” și pentru a implora ”nu zile multe, nici bogății, nici viața dușmanilor”, ci doar ”discernământ ca să ascultăm judecata în mijlocul poporului său”. Fără acest har, vom fi buni meteorologi care interpretează ”aspectul cerului și al pământului”, dar vom fi incapabili ”să interpretăm timpul lui Dumnezeu” (cf. Lc 12, 54-56)». Discernământul, a continuat Sfântul Părinte, ”se naște în inima și în mintea episcopului prin intermediul rugăciunii sale, când pune în contact persoanele și situațiile ce i-au fost încredințate cu Cuvântul dumnezeiesc pronunțat de Duhul. În atare intimitate păstorul maturizează libertatea interioară care îl face statornic în alegerile sale și în comportamentele sale, atât personale cât și ecleziale. Numai în tăcerea rugăciunii se poate învăța vocea lui Dumnezeu, se pot percepe urmele limbajului său, poate să aibă acces la adevărul său, care este o lumina foarte diferită care «nu stă deasupra inteligenței ca și cum ar fi uleiul care plutește pe apă» și foarte superioară pentru că «numai cine cunoaște adevărul cunoaște această lumină» (cf. Augustin, Confesiuni. VII, 10.16). De aceea, ”discernământul este un har al Duhului acordat sfântului popor credincios al lui Dumnezeu, care îl constituie popor profetic, înzestrat cu simțul credinței și cu acel instinct spiritual care îl face capabil să simtă împreună cu Biserica. Este un dar primit în mijlocul poporului și orientat spre mântuirea acestuia. Cum încă de la botez Duhul locuiește deja în inima credincioșilor, credința apostolică, beatitudinea, rectitudinea și spiritul evanghelic nu le sunt străine”. În acest sens, episcopul, deși este învestit cu o responsabilitate personală de care nu se poate dezice, este chemat să trăiască propriul discernământ de păstor ca mădular al poporului lui Dumnezeu, într-o dinamică întotdeauna eclezială, în serviciul comuniunii”. «Episcopul - a afirmat pontiful - nu este părintele patron autosuficient și nici un înfricoșat și izolat ”păstor solitar”. Discernământul episcopului este întotdeauna o acțiune comunitară, care nu face abstracție de bogăția de păreri a prezbiterilor și diaconilor săi, a poporului lui Dumnezeu și a tuturor celor care îi pot oferi o contribuție utilă, chiar și printr-un aport concret și nu doar formal. ”Când unul nu are nicio stimă față de fratele său și se consideră superior, ajunge să se umfle de mândrie împotriva lui Dumnezeu însuși” (Doroteu de Gaza, Comunione con Dio e con gli uomini, Edizioni Qiqajon, 2014, 101-102)». Misiunea care vă așteaptă, a spus papa Francisc noilor episcopi, ”nu înseamnă a duce idei și proiecte proprii, nici soluții concepute în mod abstract de cei care consideră Biserica o grădină a casei sale, ci cu smerenie, fără protagonism sau narcisism, a oferi mărturia voastră concretă de uniune cu Dumnezeu, slujind Evanghelia care trebuie cultivată și ajutată să crească în acea situație specifică”. În fine, pontiful a încurajat episcopii consacrați în decursul ultimului an să-și țină privirea îndreptată spre Cristos, în special astăzi, sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, ”locul permanent al discernământului lui Dumnezeu în favoarea noastră, contemplând adâncimea întrupării sale și învățând de la Cruce criteriul oricărui discernământ autentic” (cf. 1 In 4,1).
