Fragment din predica rostită de IPS Cyril Vasil’ în ziua de 15 august 2017 la București.
(…) „Momentul istoric special pentru Biserica română greco-catolică și specificul acestui loc – capitala națiunii române, atât de legată de evlavia față de Maica Domnului – fac ca întâlnirea noastră de azi să fie specială. Acest lucru merită nu doar o considerație de caracter eclezial sau social. Această ocazie ne umple inimile de afecțiunea filială și de evlavie față de Maria. Aceasta e simțirea pe care creștinul trebuie s-o aibă față de cea pe care Domnul a numit-o din înaltul Crucii sale: „Iată mama ta!”.
În tradiția iconografică, liturgică, teologică și de rugăciune a Răsăritului creștin, Maria este întotdeauna considerată, reprezentată și celebrată împreună cu Fiul său. Maica și Fiul sunt prototipul universal care conține întru sine afecțiunea maternă întrepătrunsă de devoțiunea filială – adică acel har al legăturii care există între cea pe care o numim Maica Bisericii și orice comunitate de credință, orice creștin care o recunoaște în Fiica Sionului pe Maica cerească.
Maica și Fiul se cunosc, se privesc, se îmbrățișează. Pruncul din primele clipe ale vieții sale o privește în ochi pe Maica sa, cunoaște bătaia inimii sale, culcându-se pe pieptul ei. În brațele sale își află refugiul pentru a simți siguranța dragostei sale, la ceas de bucurie sau durere. Dacă vrem să cunoaștem o persoană trebuie – nu-i așa! – s-o privim în ochi, să-i simțim bătăile inimii și să aflăm un acord prin respect și iubire.
Inima comunității greco-catolice a Eparhiei de București și bătaia inimii sale se unește azi cu bătaia maternă a Inimii Mariei. Această Inimă, străpunsă de sabia durerii în așteptarea suferinței Fiului său, se strânge întotdeauna de durere privind grijile sau suferințele fiilor săi. Nu lipsesc nici azi grijile și durerile vieții, nesiguranța viitorului, a legăturilor dintre noi și cele din familie; bucurii, dureri, speranțe și preocupări în viața fiecăruia, dar și a comunităților noastre.
Comunitatea greco-catolică din România a traversat o istorie nu întotdeauna ușoară sau comodă, presărată de multe greutăți. Dar în nicio clipă a existenței sale nu s-a îndoit de grija și ajutorul Maicii Sfinte – pe care liturghia noastră o cântă cu o așa de mare bogăție literară: Preasfânta, Preacurata și Preanevinovata, de Dumnezeu Născătoare și pururea Fecioară Maria.
Acest tremur al inimii de maică a Mariei se unește în adormirea sa cu tremurul Inimii Fiului său – arătându-ne și nouă aceeași cale – unirea inimilor noastre, a dorințelor noastre cu Isus, Fiul ei.
Fie ca s-o putem face fericită pe Maica noastră cerească prin trăirea acestei căi pe care Ea însăși ne-o arată în Fiul său Isus. Maria, Maica Bisericii, i-a rămas alături Fiului în Pătimirea și Învierea sa. A fost între apostoli la Rusalii, iar ucenicii i-au fost alături la adormirea sa, în clipa definitivei întâlniri cu Fiul său. Maria este, de aceea, cea care-i unește pe ucenicii lui Hristos. Este Împărăteasa apostolilor al cărui merit este de a fi numită Maica Bisericii. A Bisericii Una, Sfântă, fără dezbinare. Ne bucurăm să celebrăm astăzi acest mare adevăr.” (…)