Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


5 - = 4
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Scrisoarea lui Dumnezeu adresată unui soț

 
Scrisoarea lui Dumnezeu adresată unui soț
  • 18 Aug 2017
  • 8993

Femeia pe care o ai alături, emoționată, în rochie de mireasă, este a mea. Eu am creat-o.

Eu am iubit-o întotdeauna; chiar dinaintea ta și chiar mai mult ca tine. Nu am ezitat să-mi dau viața pentru ea.

Ți-o încredințez. O vei lua din mâinile mele și vei deveni responsabil. Atunci când ai întâlnit această frumusețe, te-ai îndrăgostit de ea. Mâinile mele sunt acelea care i-au modelat frumusețea, iar inima mea este cea care a înzestrat-o cu tandrețe și iubire. Înțelepciunea mea i-a format sensibilitatea, inteligența și toate calitățile frumoase pe care le-ai găsit în ea.

Nu vei putea însă să te limitezi și doar să te bucuri de farmecul ei. Va trebui să te implici pentru a răspunde nevoilor și dorințelor ei.

Are nevoie de multe lucruri: de casă, de haine, de seninătate, de bucurie, de afecțiune, de plăcere și de distracție, de prezență umană și de dialog, de relații sociale, familiale și de multe alte lucruri...

Va trebui să realizezi că va avea nevoie mai ales de Mine și de tot ce ajută și favorizează întâlnirea cu Mine; pacea inimii, puritatea spiritului, rugăciunea, cuvântul, iertarea, speranța și încrederea în Mine.

O vom iubi împreună. Eu o iubesc dintotdeauna. Tu ai început să o iubești de câțiva ani, de când ai întâlnit-o. Eu sunt acela care ți-am sădit în inimă iubirea pentru ea. A fost cel mai frumos mod de a-ți spune: „Iată, ți-o încredințez!”, pentru ca să te poți bucura de frumusețea și de calitațile ei. Când i-au spus: „Promit să-ți fiu credincios, să te iubesc și să te respect pentru toată viața”, este ca și cum mi-ai răspuns că ești bucuros să o primești în viața ta și să ai grijă de ea.

Oferindu-ți un supliment de iubire, te voi face să o iubești ca și Dumnezeu. Acesta îți va transforma iubirea de creatură și vei putea produce operele lui Dumnezeu în femeia pe care o iubești. Darul meu de nuntă va fi harul Tainei căsătoriei.

Nu te voi lăsa niciodată singur pe această cale. Voi fi întotdeauna cu tine și voi face din tine instrumentul iubirii Mele. Prin gesturile tale de iubire, voi continua să-mi iubesc creatura, care ți-a devenit soție.

(Extras din cartea „Promit să-ți fiu întotdeauna credincios”, Ed. Effata)

 

Traducere: Liviu Ursu

 

 



Sursa:it.aleteia.org