diacon martir
(+258)
“Să ne bucurăm, deci, preaiubiţilor, cu bucurie spirituală, şi să-l preamărim, prin sfârşitul preafericit al acestui ilustru erou, pe Domnul care este minunat în sfinţii săi şi ne dă prin ei ajutor şi, în acelaşi timp, exemplu; el a făcut să strălucească gloria sa în întreaga lume din Orient până în Occident, prin strălucirea orbitoare a luminii leviţilor, şi tot atât de renumită este Roma, prin Laurenţiu, cât de mare este Ierusalimul prin Ştefan”[1].
Când gărzile imperiale au invadat Cimitirul “Sfântul Calixt” pentru a-i aresta şi ucide pe Sixt al II-lea şi pe diaconii săi, la 6 august 258, nu l-au găsit pe arhidiaconul Laurenţiu, sau nu au considerat oportun să-l ucidă împreună cu ceilalţi.
El, de fapt, era omul de încredere al papei în administrarea bunurilor comunităţii şi ar fi ajuns cu uşurinţă, după tradiţie, succesorul în scaunul lui Petru. De la el, autorităţile aşteptau ceva important.
Leon cel Mare[2], într-o omilie a sa, ne povesteşte martiriul lui Laurenţiu aşa cum a fost transmis până în zilele sale.
“Nelegiuitul persecutor s-a înrăit împotriva acestui slujitor, care era mai urmărit atât din cauza ministerului său sacru, cât şi datorită faptului că era însărcinat cu administrarea bunurilor bisericeşti. Punând în închisoare un singur om, se realiza un dublu beneficiu, căci, dacă era constrâns să devină trădător al tezaurului sfânt, ar fi făcut din el şi un apostat de la adevărata religie”.
Laurenţiu, în cele patru zile premergătoare arestării sale, a reuşit să pună în siguranţă bunurile pe care le administra, distribuindu-le săracilor. Când judecătorul l-a întrebat unde era ascuns tezaurul Bisericii, care prin lege trebuia confiscat, diaconul nu s-a tulburat deloc, ci l-a invitat să privească, arătându-i B continuă sfântul Leon în relatarea sa B “o mulţime foarte numeroasă de credincioşi săraci, hrăniţi şi îmbrăcaţi, şi care au folosit acele bunuri de acum nepieritoare, care fuseseră salvate cu atât mai mult cu cât ele au fost folosite cu sfinţenie”.
“Văzându-se înşelat în planul său de jefuire, el s-a înfuriat şi, plin de ură împotriva unei religii ce instituise acest fel de folosire al bogăţiilor, negăsind asupra lui nici un ban, a încercat să spargă cea mai bună comoară, căutând să-i răpească bunul cel mai de preţ dintre toate bogăţiile”. Dar Laurenţiu nu a renunţat la Cristos şi s-a îndreptat spre martiriu. Era 10 august 258.
După passio a lui Policroniu, un mişcător roman istoric din secolul al IV-lea, în ziua arestării lui Sixt al II-lea, în timp ce acesta era condus la martiriu, Laurenţiu l-a ajuns din urmă şi i-a zis: “Părinte sfânt, unde te grăbeşti fără diaconul tău? Tu nu ai avut niciodată obiceiul de a oferi jertfa fără slujitorul tău. Ce nu-ţi mai place la mine, părinte: poate m-ai aflat nevrednic? Încearcă-mă şi vezi dacă ai ales un ministru nedemn pentru distribuirea sângelui Domnului. Oare îl vei refuza pe acela pe care l-ai admis la sfintele mistere să fie însoţitorul tău şi în vărsarea sângelui?” “Fiul meu, B i-a răspuns papa B eu nu te abandonez. Pe tine te aşteaptă lupte mai mari. Nu plânge; în câteva zile mă vei urma”. Şi l-a autorizat să distribuie bunurile Bisericii mai înainte ca duşmanii să se apropie de ele.
Laurenţiu, după ce şi-a împlinit misiunea, nu se putea aştepta la altceva decât la gloria martiriului. Judecătorul, după numeroase şi atroce chinuri, a încercat ultima carte, punându-l pe un grătar înroşit. Dar “flăcările B comentează sfântul Leon B nu au putut învinge dragostea faţă de Cristos; focul care îl ardea pe dinafară era mai slab decât acela care îl ardea pe dinăuntru”.
Martirului, foarte iubit de creştini, i-au fost ridicate biserici în multe părţi din lume. La Roma, Constantin a ridicat o bazilică pe mormântul său, care a devenit una dintre cele şapte mari bazilici romane. Chiar şi Constantinopolul, mai târziu, sub Teodosiu cel Tânăr, a voit să-i dedice una dintre bisericile sale.
Dar mesajul pe care Laurenţiu l-a imprimat în memoria istorică este, fără îndoială, iubirea Bisericii faţă de cei săraci; o iubire pentru care el a dat mărturie prin sângele său.