La 118 ani de la nașterea primului episcop martir – 14 iulie 1899 – propunem o scurtă meditație asupra preoției, scrisă de Vasile Aftenie sub formă de predică pentru ziua în care urma să fie consacrat ca episcop, pe 6 iunie 1940.
Vasile Aftenie a ales să facă portretul teologic şi uman-social al preotului, ca ideal spre care putem presupune că tindea în pastoraţia sa. O predică impresionantă, citită prin evenimentele ulterioare ale vieţii lui, când ura faţă de cele sfinte şi faţă de preoţi va ajunge la apogeu, iar episcopul Aftenie va ajunge să împlinească ceea ce a predicat – să plătească preţul vieţii. Mesajul este actual mai mult ca oricând.
Preotul trebuie să fie dragostea întruchipată. «Foc am venit să arunc pe pământ, şi ce voiesc decât ca să se aprindă» (Lc 12, 49). Şi acest foc al dragostei ardea cu şi mai mare putere, când Isus a culminat în a şi-o arăta faţă de noi, dându-şi viaţa pe lemnul Crucii. Şi parcă rareori s-a simţit între oameni atât de mult lipsa acestei dragoste ca în zilele noastre. În cursul veacurilor s-a dezlănţuit adeseori ura între oameni, dar nicicând cu atâta furie ca azi. – Iată rolul preotului mare! Să sădească din nou dragostea între oameni şi s-o propage chiar cu preţul vieţii lui, dacă lipsa o cere.
El trebuie să fie asemenea Mântuitorului, razim pentru cei slabi şi mângăitorul celor sdrobiţi de durere. «Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi însărcinaţi şi eu vă voi odihni pe voi» (Mt 11, 28).
În sfârşit, darurile şi puterea preoţească culminează în puterea de a oferi Sf. Jertfă a altarului şi în sfinţirea credincioşilor prin administrarea sfintelor taine. Miles Christi, soldatul lui Hristos, nu cucereşte nici cu aur, nici cu armele distrugerii din această lume, ci cu armele cuvântului plin de dragoste şi a[le] sfintei jertfe liturgice. Acestea sunt armele cu cari misionarii catolici au încreştinat o atât de mare parte din lumea păgână.
Fără preot se rup legăturile cari unesc pământul cu cerul, cari unesc pe oameni cu Dumnezeu. Dispare jertfa Sf. Liturghii, dispar altarele; nu mai există cult, nici idei religioase, şi ca urmare omul încetează de a mai crede în răsplătirea binelui şi pedepsirea răului în viaţa ce va să vină dincolo de mormânt. Care va fi urmarea la toate acestea? Pasiunile, nemaiavând niciun frâu, vor isbucni ca torenţii ce rup zăgazurile ieşind din alvii. Oameni plini de ură, plini de violenţă, de dorinţa de răpire şi ucidere, vor duce în lung şi în lat numai ruină, durere şi groază.
În vremurile grele de astăzi, mai mult ca oricând, să ne înălţăm minţile la cer, cerşind de la Tatăl neamurilor pace pe pământ şi între oameni bună învoire.
Bunătatea şi dragostea lui Dumnezeu trebuesc cucerite prin bunătatea şi dragostea noastră!
Numai în felul acesta se va împlini Scriptura: «roada voastră va rămânea; şi: orice aţi cere dela Tatăl meu, să vă dea vouă». (Lc 15,16)
(fragment selectat din cartea M-am căsătorit sufletește cu Biserica. Drumul unui martir. Vasile Aftenie (1899-1950) de Alexis Dimcev la Ed. Surorilor lauretane, 2014, publicată sub egida Catedralei greco-catolice București)
