Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


4 - = 2
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Pelerinaj jubiliar la Maria-Ciclova

 
Pelerinaj jubiliar la Maria-Ciclova
  • 06 Iul 2017
  • 3675

290 de ani de la recunoașterea oficială a locului de pelerinaj

240 de ani de la ridicarea actualei biserici

La picioarele munților Aninei se găsește, într-un frumos peisaj montan, cel de-al doilea loc de pelerinaj marian al Diecezei de Timișoara. Locul de har, vizitat cu precădere de credincioșii catolici carașoveni (croați), cehi, germani și maghiari ai Banatului Montan se bucură de o bogată istorie. Eremiți (pustnici) ar fi cinstit și protejat aici, într-o grotă, încă din vremurile turcești icoana miraculoasă a Sf. Fecioare Maria. Primele familii de coloniști germani, catolici, familiile Windberger și Lang s-au îngrijit ca să fie ridicată o capelă pe stânca de deasupra grotei, loc în care au mutat și icoana miraculoasă. La 2 iulie 1727 acest mic lăcaș de cult a fost sfințit, iar la rugămintea minierilor din Ciclova și la intervenția episcopului de Cenad, de atunci, Ladislaus Nádasdy, Sf. Părinte Papa Benedict al XIII-lea a prevăzut locul de har cu o indulgență plenară pentru ziua de 2 iulie, indulgență extinsă mai apoi și pentru alte mari sărbători mariane. Concomitent, Ciclova a fost recunoscută ca loc de pelerinaj. De atunci au loc pelerinaje oficiale ale catolicilor din Banatul Montan. Acestea au loc mai ales în următoarele sărbători: Vizita Sf. Fecioare Maria la Sf. Elisabeta (sărbătorită în Dieceza de Timișoara încă la 2 iulie, după data veche, cu dispensă de la Sf. Scaun), Sf. Maria Mare (15 august), Nașterea Sf. Fecioare (8 septembrie) și Sf. Nume al Mariei (12 septembrie – cu precădere pentru credincioșii de limbă maghiară din Gătaia).

(GALERIE FOTO)

Anul acesta a avut loc, în zilele de 1 și 2 iunie 2017, în sărbătoarea Vizitei Sf. Fecioare la Sf. Elisabeta, pelerinajul tradițional al credincioșilor croați și germani la Maria-Ciclova, numită uneori și Maria Stâncii. Pentru prima dată, la această sărbătoare, au participat și credincioși catolici bulgari, care merg în pelerinaj, uneori chiar și pe jos, mai ales la Maria-Radna. Programul pelerinajului – anul acesta jubiliar – a început în data de 1 iulie 2017 la orele 18.30 cu ocazie de Sf. Spovadă și devoțiunea Calea Sf. Cruci. La orele 19.00 a fost celebrată o Sf. Liturghie în limba croată de către prea onoratul Pr. Nikola Lauš, canonic catedral și director al cancelariei episcopale, împreună cu Pr. Marian Tincul, paroh de Lupac, Pr. Petar Rebegilă, paroh de Carașova și Pr. Mihai Milan Sima, capelan (aflat în continuare la studii). A doua zi, duminică, 2 iulie 2017, la orele 8.30 a mai fost celebrată încă o Sf. Liturghie, acum în aer liber, de către Pr. Petar Dobra, paroh de Clocotici, care cu această ocazie a mulțumit lui Dumnezeu și Sf. Fecioare Maria de la Ciclova pentru cei 40 de ani de preoție. Jubileele sacerdotale sunt celebrate adesea în parohiile unde preotul jubiliar este activ, dar cu mare drag și în locuri de pelerinaj marian. Pr. Dumitru Daniel, paroh de Oravița, a fost cel care a rostit predica solemnă la aceast Jertfă Euharistică, părintele Dumitru fiind responsabil și de filialele Ciclova și Sasca Montană. Au concelebrat Pr. Marian Tincul din Lupac și Pr. Petar Rebegilă din Carașova. După sf. Liturghie, pelerinii carașoveni și-au luat rămas bun de la Sf. Fecioară de la Ciclova în modul lor tradițional, după ce au înconjurat altarul principal din biserică, cu crucile lor procesionale bogat împodobite și cu steagurile cu care au sosit. Pelerinii de limbă germană s-au bucurat, pentru început de un concert cu câtece mariane, ce a început în biserică la orele 10.15. Au cântat corul „Franz Stürmer“ (Dirijor: Elena Cozâltea) și grupul „Intermezzo“ (Conducere muzicală: Lucian Duca), ambele din Reșița. La orele 10.30 a avut loc prezentarea cărții „Der Wallfahrtsort Maria Fels in Deutsch-Tschiklowa im Banater Bergland. Ein Wallfahrtsbüchlein“ (Locul de pelerinaj Maria-Stâncii din Ciclova Montană, în Banatul Montan. O carte a locului de pelerinaj), apărută în acest an la Editura „Banatul Montan“din Reșița. Pr. Martin Jäger, paroh de Anina și dl. Erwin Josef Țigla, președintele Forumului Democrat al Germanilor din Caraș-Severin au marcat prin redactarea, respectiv editarea acestei cărți dublul jubileu al bisericii de pelerinaj din Ciclova. Lucrarea, apărută în limba germană, cu aprobarea Ordinariatului Episcopal din Timișoara, este a 78-a apariție tipărită sub egida Asociației Germane de Cultură a Adulților „Deutsche Vortragsreihe Reschitza”, fiind finanțată de Departamentul pentru Relații Interetnice, din București. Ea conține o relativ bogată relatare a istoriei locului de pelerinaj, dar și a pelerinajelor în sine, la Maria-Ciclova. Sunt descrise în amănunt icoana miraculoasă, imaginile votive aduse aici de cei care au primit diverse haruri, fiind redate și relatări ale pelerinajelor, realizate mai ales pe jos, de mai multe localități germane, montane, începând cu Anina și Steierdorf și încheind cu Biserica Albă, azi în Serbia. După partea istorică cartea conține și un amplu capitol dedicat: poeziilor religioase de pelerinaj, diverse devoțiuni, cântece mariane și pentru Liturghie, rugăciunea Sf. Rozariu, Calea Sf. Cruci, precum și multe alte rugăciuni care sunt rostit în fața crucilor sau icoanelor aflate în apropierea bisericii, pe aleea care urcă la aceasta. În încheiere sunt redate vederi istorice din colecțiile domnilor Anton Schulz (Reșița/ Regensburg) și Günther Friedmann (Tirol, Caraș-Severin/ Sindelfingen), dar și fotografii de la diverse evenimente și vizite înalte ce au avut loc în ultimele decenii în acest loc de har. Tot cu această ocazie jubiliară au fost lansate de către organizatori un plic filatelic cu o ștampilă specială (purtând data de 03.07.2017 și locul de utilizare Oravița), precum și două cărți poștale comemorative.

La orele 11.00 au urmat, în biserică, o serie de devoțiuni în fața icoanei miraculoase, precum și la altarele laterale ale sf. Ana și al Sf. Ioan Nepomuk, patronul Banatului. A urmat Calea Sf. Cruci, desigur tot în biserică, în limbile germană și română. Ocazie pentru Sf. Spovadă au oferit Pr. Peter Zillich și Pr. Pál József Csaba. Sfânta Liturghie solemnă a fost celebrată cu începere de la orele 11.30 în limbile germană și română, de către Pr. Martin Jäger, Pr. Peter Zillich (originar din Banat, actualmente la Regensburg) și de Părintele Arhidiacon al Banatului Montan, Pr. Pál József Csaba, paroh de Reșița I. Maria Zăpezii. Pr. Zillich, renumit între germanii din Banat pentru acordeonul său, a salutat-o pe Sf. Fecioară, dar și pe toate mamele prezente, în introducerea Sf. Liturghii, cu acordeonul său și cu un cântec dedicat mamelor. Și predica a fost acompaniată, de două astfel de cântece mariane, cântate și explicate de Pr. Zillich. La finalul Jertfei Euharistice dl. Erwin Josef Țigla le-a mulțumit tuturor celor prezenți, dar și implicați în organizarea și marcarea acestui jubileu într-o astfel de formă demnă. Pr. Dumitru Daniel, parohul locului, a înmânat Pr. Martin Jäger, în semn de mulțumire pentru munca sa, o plachetă cu imaginea bisericii de pelerinaj și a icoanei miraculoase. Pr. Jäger se îngrijește de mai mulți ani, cu un frumos succes, de organizarea și păstrarea pelerinajului german la Maria-Ciclova, implicând și pelerinii de limbă română. A urmat înconjurul altarului și rostirea rugăciunilor de rămas-bun. Concomitent, la altarul în aer liber, de la baza stâncii, Pr. Novița Drăghia împreună cu credincioșii săi din Breștea, a celebrat o Sf. Liturghie în limba bulgară pentru pelerinii catolici bănățeni bulgari, sosiți acum pentru prima dată, în mod organizat, la Ciclova. Doamna deputat Mihaela Csokany, precum și alți reprezentanți ai Uniunii Bulgarilor din Banat au participat la pelerinaj. Credincioșii bulgari au înconjurat înainte de Liturghia germană altarul și au cinstit-o cu rugăciunile lor pe Sf. Fecioară de la Ciclova. Conform tradiției, primul pustnic ce a trăit la Ciclova în preajma icoanei miraculoase, ar fi fost bulgar.

La orele 13.30 a avut loc în curtea bisericii de pelerinaj un mic program cultural oferit de ansamblul german de adulți, de dansuri „Enzian“ (conducere: Marianne și Nelu Florea) din Reșița, precum și o mică expoziție de pictură naivă, de sculptură în lemn cu piese având ca temă Maria-Ciclova, respectiv o expoziție filatelică. Picturile au fost semnate de Doina și Gustav Hlinka, precum și de Viorica Ana Farkas (membri ai cercului de artă „Deutsche Kunst Reschitza“). Piesele lucrate în lemn sunt truda lui George Molin și Mariannei Florea (membri ai cercului de sculptură „Jakob Neubauer“). Manifestarea filatelică a avut ca temă „100 de ani de la Apariția Sf. Feciare Maria de la Fatima (Portugalia), la 13 mai 1917“ și a evidențiat exponate din expoziția „Fatimaparte din colecția Erwin Josef Ţigla.

În încheiere toți participanții au fost invitați la o mică gustare. La dublul jubileu și la pelerinajul din acest an au participat credincioși de limbă croată, germană, bulgară și română. Ei au sosit din localități precum Carașova, Lupac, Clocotici, Vodnic, Rafnic, Iabalcea, Steierdorf, Anina, Oravița, Reșița, Oțelu Roșu și nu în ultimul rând Breștea. În zilele de 14 și 15 august, în solemnitatea Ridicării cu Trupul și Sufletul la Cer a Sf. Fecioare Maria, vor sosi la Ciclova credincioșii de limbă cehă. În cursul acestui an au mai avut loc pelerinaje la Ciclova ale parohiilor Lugoj și Timișoara VII Freidorf.

Text: Claudiu Călin

Foto: Foto: Sarlotte Raca, Lucian Duca, Dan Stanescu,

Erwin Josef Tigla, Claudiu Călin, Gerhard Chwoika