“Speranța creștinilor, forța martirilor” este titlul celei de-a 28-a cateheze din cadrul audiențelor generale, dedicată de pontif speranței creștine. Pornind de la fragmentul din Evanghelia după sfântul Matei, capitolul 10, în care Isus le spune discipolilor să nu se lase prinși în capcana iluziilor date de succesul facil, pontiful le-a vorbit pelerinilor adunați în Piața Sfântul Petru despre comportamentul împotriva curentului pe care trebuie să-l aibă creștinii, în ciuda riscului de a fi urâți de lume:
Papa Francisc: «Creștinii sunt, așadar, bărbați și femei “împotriva curentului”. Este normal, deoarece lumea este marcată de păcat, care se manifestă prin diferite forme de egoism și de nedreptate, iar cine-l urmează pe Isus merge în direcția opusă. Nu o face din spirit polemic, ci din fidelitate față de logica Împărăției lui Dumnezeu, care este logica speranței și se traduce într-un stil de viață bazat pe indicațiile lui Isus.»
Referindu-se la prima indicație dată de Isus discipolilor, cea a sărăciei, pontiful a atras atenția asupra tentației de a ne îngreuna parcursul creștin cu cele ce sunt netrebuincioase, nefiind esențiale:
Papa Francisc: «Când Isus îi trimite pe discipoli în misiune, pare să se îngrijească mai mult de "despuierea" decât de "înveșmântarea" lor! De fapt, un creștin care nu este umil și sărac, detașat de avuții și de putere și, mai ales, detașat de sine, nu se aseamănă cu Isus. Creștinul parcurge calea sa în această lume ducând cu sine esențialul pentru drum, însă cu inima plină de iubire. Pentru el, adevărata înfrângere este să cadă în tentația răzbunării și a violenței, răspunzând răului cu rău. Isus ne spune: “Iată, eu vă trimit ca pe niște oi în mijlocul lupilor” (Mt 10, 16). Așadar, fără fălci, fără și gheare, fără arme. Creștinul va trebui mai curând să fie prudent, uneori chiar șiret: acestea sunt virtuți acceptate de logica evanghelică. Însă, violența nu este niciodată o virtute. Pentru a învinge răul, nu pot fi împărtășite metodele răului. »
Subliniind faptul că unica forță a creștinului este Evanghelia, pontiful ne amintește că în momentele de dificultate trebuie să credem că Isus ne stă dinainte și nu încetează să-și însoțească discipolii, însă evidențiază totodată că “persecuția nu este o contradicție pentru Evanghelie, ci îi aparține; însă, chiar aflându-se în miezul celor mai mari încercări, creștinul nu trebuie să-și piardă speranța sau să creadă că este abandonat:
Papa Francisc: «Așadar, creștinii trebuie să se afle întotdeauna pe celălalt “versant” al lumii, cel ales de Dumnezeu: nu persecutori ci persecutați; nu aroganți, ci blânzi; nu vânzători de fum, ci supuși adevărului; nu impostori, ci onești. Această fidelitate până la moarte față de stilul lui Isus – ce este un stil al speranței – va fi chemat de primii creștini cu frumosul nume “martiriu”, care înseamnă „mărturie”. Existau numeroase alte posibilități oferite de vocabular; ar fi putut să se numească eroism, abnegație, sacrificiu de sine. În schimb, creștinii primei ore l-au chemat cu numele care poartă parfumul urmării lui Cristos. Martirii nu trăiesc pentru sine, nu luptă pentru a-și afirma propriile idei și acceptă să moară doar din fidelitate față de Evanghelie. Martiriul nu este nici măcar un ideal suprem al vieții creștine, căci deasupra acestuia se află caritatea, adică iubirea față de Dumnezeu și față de aproapele. Apostolul Paul exprimă bine acest lucru în imnul adus carității, înțeleasă ca iubire față de Dumnezeu și față de aproapele. Spune bine apostolul Paul în imnul adus carității: “Și dacă toată averea mea aș da-o ca hrană săracilor, și dacă mi-aș da trupul ca să fie ars, dar n-aș avea iubire, nu mi-ar folosi la nimic” (1 Cor 13,3) Creștinul respinge ideea că atentatorii sinucigași pot fi chemați „martiri”, aceștia nu sunt martiri. În modul lor de a sfârși nu este nimic care să se apropie de comportamentul fiilor lui Dumnezeu».
«Uneori, citind istoriile atâtor martiri de ieri și de azi, rămânem uimiți în fața tăriei cu care au înfruntat încercarea», a spus pontiful, subliniind că această forță este semn al marii speranțe care-i însuflețea: speranța sigură că nimic și nimeni nu-i putea separa de iubirea lui Dumnezeu, dăruită nouă în Isus Cristos (cf Rm 8, 38-39).
Primiți acum binecuvântarea Sfântului Părinte de la finalul audienței generale de miercuri, 28 iunie, a cărei cateheză a fost dedicată temei “Speranța, forța martirilor”.
RV/AM
