Sfântul Părinte i-a primit ieri, 22 iunie, în audiență, în Sala Clementină din Palatul Apostolic, pe participanții la cea de-a 90-a adunare a ROACO (Reuniunea Operelor de Ajutorare a Bisericilor Orientale). Lucrării adunării au început pe 19 iunie a.c. în Cetatea Vaticanului și au avut în centrul atenției situația Bisericilor din Orientul Mijlociu, cu o referință particulară la cele din Egipt, Siria și Irak, condițiile Bisericii din Țara Sfântă și verificarea intervențiilor efectuate cu ajutorul colectei din Vinerea Mare, precum și chestiuni legate de formarea viitorilor preoți și a preoților din țările de competență a Departamentului amintit. Actuala adunare plenară a ROACO se încadrează în programul de manifestări prilejuit de centenarul Congregației pentru Bisericile Orientale, printre care se află sesiunea plenară a membrilor Departamentului și o Sfântă Liturghie solemnă prezidată de papa Francisc în 12 octombrie 2017.
În discursul adresat participanților la adunarea ROACO papa Francisc și-a exprimat recunoștința pentru ”munca și efortul constant de caritate și solidaritate” pe care din 1968 asociația îl garantează Bisericilor, atât celor de rit oriental, cât și celor de rit roman sau latin, care se află sub coordonarea Congregației pentru Bisericile orientale. Referindu-se la centenarul Congregației, papa Francisc a spus că în acest arc de timp ”s-au succedat evenimente dramatice”, asupra Bisericilor orientale abătându-se ”valuri teribile de persecuții și chinuri, atât în estul european, cât și în Orientul Mijlociu”. În același timp, ”emigrații masive au dus la slăbirea prezenței lor în teritoriile în care înfloriseră de secole”. Unele dintre acestea ”au revenit la libertate după perioada dureroasă a regimurilor totalitare”, dar altele, mai ales în Siria, Irak și Egipt, ”îi văd pe fiii lor suferind din cauza continuării războiului și a violențelor fără sens comise de terorismul fundamentalist”.
Papa Francisc: «Toate aceste fapte ne-au făcut să trecem prin experiența crucii lui Isus. Aceasta este cauză de tulburare și suferință dar în același timp este izvor de mântuire. După cum am avut prilejul să spun în ziua succesivă alegerii mele ca episcop al Romei: ”Dacă mergem pe cale fără Cruce, dadă edificăm fără Cruce și dacă mărturisim un Cristos fără Cruce, nu suntem discipoli ai Domnului” (Omilie la Sf. Liturghie celebrată cu cardinalii electori: Insegnamenti I, 1 [2013], 3)».
Referindu-se mai departe la una din temele adunării, formarea inițială a seminariștilor și formarea permanentă a preoților, Sfântul Părinte a elogiat ”alegerea de radicalitate” exprimată de mulți dintre ei și ”eroismul mărturiei de dăruire alături de comunitățile lor deseori greu încercate”. Cu toate acestea, e necesar să fim conștienți de ispitele care se pot ivi, precum ”căutarea unui statut social recunoscut celui consacrat în unele arii geografice sau un mod de a exercita rolul de călăuză după criterii de afirmare umană sau după schemele culturii și ambientului”. În această privință, efortul Congregației și al agențiilor de ajutorare trebuie să urmărească sprijinirea ”proiectelor și inițiativelor care edifică în mod autentic faptul de a fi Biserică”.
Papa Francisc: «Este fundamental a alimenta întotdeauna stilul de proximitate evanghelică: în episcopi, pentru ca să-l trăiască față de preoții lor, astfel încât aceștia să facă simțită blândețea Domnului în rândul credincioșilor ce le-au fost încredințați. Dar păstrând cu toții harul de a rămâne discipoli ai Domnului, începând de la cei dintâi care învață să se facă cei din urmă cu cei din urmă. Seminaristul și tânărul preot va simți astfel bucuria de a fi colaborator al mântuirii dăruită de Domnul care, ca Bun samaritean, se apleacă pentru a vărsa pe rănile inimii și ale istoriei umane untdelemnul consolării și vinul speranței evanghelice».
Încurajând efortul Bisericilor orientale de a păstra ”nenumărate memorii venerate, biserici, mănăstiri și locuri de sfinți și sfinte”, papa Francisc a îndemnat adunarea ROACO să sprijine ”pelerinajele la rădăcinile credinței”.
Papa Francisc: «Dar să nu uităm că în Orient, chiar și în zilele noastre, creștinii – nu contează dacă sunt catolici, ortodocși sau protestanți – își varsă sângele ca pecete a mărturiei lor. Credincioșii orientali, dacă sunt constrânși să emigreze, să fie primiți în locurile unde ajung și să aibă posibilitatea de a continua să trăiască în conformitate cu propria tradiție bisericească. În acest fel, activitatea voastră (…) va fi o punte între Occident și Orient, fie în țările de origine, fie în cele din care proveniți voi înșivă».
(rv - A. Dancă)