Duminică, 18 iunie 2017, papa Francisc a celebrat la ora 19.00 Sfânta Liturghie în solemnitatea ”Trupul și Sângele Domnului”. Celebrarea liturgică, urmată de procesiunea cu Preasfântul Sacrament pe străzile Urbei și de binecuvântarea euharistică, a fost transferată de papa Francisc din joia tradițională, cea succesivă Preasfintei Treimi, în duminica imediat următoare, înlocuind, practic, duminica respectivă din timpul liturgic de peste an.
Sfânta Liturghie a avut loc pe esplanada bazilicii ”San Giovanni in Laterano” și s-a bucurat de o mare participare de credincioși, în special de copii care au primit anul acesta Prima Sfântă Împărtășanie.
Redăm mai jos, în traducerea noastră de lucru, predica papei Francisc:
«În solemnitatea ”Corpus Domini” revine de mai multe ori tema memoriei: ”Adu-ţi aminte de tot drumul pe care Domnul Dumnezeul tău te-a făcut să mergi […] Să nu uiți de Domnul […] care în pustiu te-a hrănit cu mană” (Dt 8,2.14.16) – spunea Moise poporului. ”Faceți aceasta în amintirea mea” (1 Cor 11,24) – ne va spune Isus. ”Pâinea cea vie, coborâtă din cer” (In 6,51) este sacramentul memoriei care ne amintește, în mod real și tangibil, povestea de iubire a lui Dumnezeu pentru noi.
Amintește-ți, spune astăzi Cuvântul dumnezeiesc fiecăruia dintre noi. Din amintirea faptelor minunate ale Domnului a primit tărie drumul poporului în pustiu; în amintirea celor pe care Domnul le-a făcut pentru noi se întemeiază istoria noastră personală de mântuire. A-și aduce aminte este esențial pentru credință, ca apa pentru o plantă: după cum o plantă nu poate să rămână în viață și să aducă roade fără apă, tot la fel credința dacă nu-și îndestulează setea cu memoria celor pe care Domnul le-a făcut pentru noi.
Amintește-ți. Memoria este importantă, pentru că ne permite să rămânem în iubire, să purtăm în inimă, să nu uităm cine ne iubește și pe cine suntem chemați să iubim. Cu toate acestea, această facultate unică, pe care Domnul ne-a dat-o, este astăzi mai degrabă slăbită. În frenezia în care suntem învăluiți, multe persoane și multe fapte par să treacă pe lângă noi. Se întoarce pagina în grabă, lacomi de noutate dar săraci în amintiri. În acest fel, arzând amintiri și trăind pe moment, se riscă să rămânem la suprafață, în fluxul lucrurilor care se întâmplă, fără să mergem în profunzime, fără acea pondere care ne amintește cine suntem și unde mergem. Atunci, viața exterioară devină fragmentată, iar cea interioară, inertă.
Dar solemnitatea de astăzi ne amintește că în fragmentarea vieții Domnul vine în întâmpinarea noastră cu o fragilitate iubitoare, care este Euharistia. În Pâinea vieții Domnul vine să ne viziteze făcându-se hrană smerită care, cu iubire, vindecă memoria noastră, bolnavă de frenezie. Pentru că Euharistia este memorialul iubirii lui Dumnezeu. Acolo ”celebrăm amintirea pătimirii lui” (Solemnitatea ”Trupul și Sângele lui Cristos”, antifonul la Magnificat, Vespere II), a iubirii lui Dumnezeu pentru noi, care este tăria noastră, sprijinul înaintării noastre pe cale. Iată de ce ne face foarte bine memorialul euharistic: nu este o memorie abstractă, rece și noțională, ci memoria vie și consolatoare a iubirii lui Dumnezeu. În Euharistie se află tot gustul cuvintelor și gesturilor lui Isus, savoarea Paștelui său, fragranța Spiritului său. Primind-o, se întipărește în inima noastră certitudinea de a fi iubiți de El. Și în timp ce spun acestea, mă gândesc în special la voi, băieți și fetițe care de curând ați primit Prima Împărtășanie și sunteți aici prezenți în număr mare.
În acest fel, Euharistia formează în noi o memorie recunoscătoare, pentru că ne recunoaștem fii iubiți și îndestulați de Tatăl; o memorie liberă, pentru că iubirea lui Isus, iertarea sa, vindecă rănile trecutului și împacă amintirea nedreptăților îndurate și făcute; o memorie răbdătoare, pentru că în adversități știm că Spiritul lui Isus rămâne în noi. Euharistia ne încurajează: chiar și pe drumul cel mai anevoios nu suntem singuri, Domnul nu uită de noi și de fiecare dată când mergem la El ne hrănește cu iubire.
Euharistia ne amintește că nu suntem indivizi, ci un trup. După cum poporul în pustiu strângea mana căzută din cer și o împărțea în familie (cf. Ex 16), tot la fel Isus, Pâinea cerească, ne convoacă pentru a-l primi împreună și a-l împărtăși între noi. Euharistia nu este un sacrament ”pentru mine”, este sacramentul celor mulți care formează un singur trup. Ne-a amintit aceasta Sfântul Paul: ”Pentru că este o singură pâine, noi, cei mulţi, suntem un singur trup, căci toţi ne împărtăşim din aceeaşi unică pâine” (1 Cor 10,17). Euharistia este sacramentul unității. Cine o primește nu poate decât să fie făcător de unitate, pentru că se naște în el, în ”ADN”-ul său spiritual, edificarea unității. Această Pâine a unității să ne vindece de ambiția de fi mai presus de ceilalți, de lăcomia acaparării pentru sine, de alimentarea neînțelegerilor și răspândirea criticilor; să trezească bucuria de a ne iubi unii pe alții fără rivalități, invidii și bârfele vorbirii de rău.
Și acum, trăind Euharistia, să-l adorăm pe Domnul și să-i mulțumim pentru acest dar suprem: memoria vie a iubirii sale, care formează din noi un singur trup și ne conduce la unitate».
( rv – A. Dancă)
