Papa Francisc a lansat luni un nou mesaj pe Twitter, de la contul său @Pontifex, în care citim: „Nu putem fi creştini part-time. Dacă Cristos este în centrul vieţii noastre, El este prezent în tot ceea ce facem”.
Sfântul Părinte a revenit de mai multe ori asupra acestui adevăr. Recent, pe 27 iulie, la Veghea de rugăciune de la Copacabana, în Brazilia, Papa i-a îndemnat pe tineri să nu fie „creştini apretaţi, de faţadă, ci creştini autentici”, care ţintesc spre înalt, spre alegeri definitive care să dea vieţii un sens”.
Pe aceeaşi lungime de undă, şi reflecţia Papei de pe 6 iulie, la Sf. Liturghie în capela Casei Sf. Marta din Vatican: „A fi creştin înseamnă să te laşi reînnoit de Isus în această nouă viaţă. «Eu sunt un bun creştin, în fiecare duminică, la amiază merg la Liturghie, fac cutare lucru, etc.» Ca şi cum ar fi vorba de o colecţie. Dar viaţa creştină nu este un colaj de lucruri. Este o totalitate armonică, armonioasă, şi o face Spiritul Sfânt. El reînnoieşte toate: reînnoieşte inima noastră, viaţa noastră, ne face să trăim într-un stil diferit, dar într-un stil care cuprinde întreaga noastră viaţă. Nu putem fi creştini pe bucăţi, part-time. Creştin part-time, nu merge! Totul, totalitatea, tot timpul. Această reînnoire o face Spiritul Sfânt. În cele din urmă, a fi creştin nu înseamnă a face anumite lucruri, ci a se lăsa reînnoit de Spiritul Sfânt!”
Creştinii part-time, afirmă papa Francisc, nu sunt dornici să-l vestească pe Cristos. Probabil, acestora le place să vorbească mult despre Isus, dar fără a se deranja prea mult: „Există şi creştini de salon, nu? Cei educaţi, toate la locul lor, dar aceştia nu ştiu să dea fii Bisericii prin vestirea şi fervoarea apostolică. Să cerem astăzi ca Duhul Sfânt să ne dăruiască această fervoare apostolică fiecăruia dintre noi, să ne dea harul de a deranja lucrurile care sunt prea liniştite în Biserică, harul de a merge înainte către periferiile existenţiale. Biserica are atâta nevoie de acest lucru! Nu doar în ţările îndepărtate, în bisericile tinere, la popoarele care încă nu-l cunosc pe Isus Cristos, dar aici, în oraş, chiar în oraşe, au nevoie de această vestire a lui Isus Cristos. Aşadar, să cerem Spiritului Sfânt harul zelului apostolic, să fim creştini cu zel apostolic. Şi dacă vom reuşi să deranjăm, Domnul să fie binecuvântat!” (Sf. Liturghie, 16 mai 2013)
Sursa:ro.radiovaticana.va