"Paternitatea lui Dumnezeu, izvorul speranței noastre" este tema catehezei audienței generale de miercuri, 7 iunie, din Piața Sfântul Petru, inspirată dintr-un fragment al Evangheliei după sfântul Luca, capitolul 11, în care se relatează despre cererea, adresată de un discipol lui Isus, de a-i învăța să se roage.
«Exista ceva fascinant în rugăciunea lui Isus, într-atât de fascinant încât într-o zi unul din discipolii săi cere să fie învățat să se roage. Episodul se găsește în Evanghelia după sfântul Luca care, între evangheliști, a documentat cel mai mult misterul lui Cristos în rugăciune. Domnul se ruga. Discipolii lui Isus sunt impresionați de faptul că, îndeosebi dimineața și seara, [Isus] se retrage în rugăciune și 'se cufundă' în rugăciune. De aceea, într-o zi îi cer să-i învețe să se roage (cf c 11,1) », a explicat papa Francisc, referindu-se la contextul în care Isus îi învață pe discipoli să-l invoce pe Tatăl ceresc.
Papa Francisc: «Întreg misterul rugăciunii creștine se rezumă aici, în acest cuvânt: în curajul de a-l chema pe Dumnezeu cu numele Tată. Acest lucru este afirmat și de liturgie când, îndemnându-ne să rostim împreună rugăciunea lui Isus, folosește expresia 'îndrăznim a spune'. De fapt, a-l chema pe Dumnezeu cu numele Tată nu este deloc implicit. Am fi tentați să folosim titluri mai înalte, care ne par a fi mai respectoase față de transcendența sa. În schimb, a-l invoca spunându-i 'Tată' ne pune într-o relație de încredere cu El, asemenea unui copil care se adresează tatălui său știind că este iubit și îngrijit de el. Aceasta este marea revoluție pe care creștinismul o imprimă în psihologia religioasă a omului. Misterul lui Dumnezeu, care ne fascinează întotdeauna și ne face să ne simțim mărunți, nu ne înfricoșează însă, nu ne strivește și nu ne umple de angoasă. Aceasta este o revoluție dificil de pătruns în sufletul nostru omenesc; de altfel, chiar și în relatarea privind Învierea se spune că femeile, după ce au văzut mormântul gol și îngerul, "au fugit pentru că erau pline de teamă și de uimire" (Mc 16,8). Însă Isus ne revelează că Dumnezeu este Tată bun și ne spune: 'Nu vă fie teamă'».
Propunându-ne să reflectăm la parabola tatălui milostiv, din Evanghelia după sfântul Luca, capitolul 15 pontiful pune în lumină extraordinara iubire a Tatălui care nu-l pedepsește pe fiul pentru aroganța sa, ci este chiar capabil să-i încredințeze partea de ereditate și să-l lase să plece de acasă:
Papa Francisc: «Ce mister insondabil este un Dumnezeu care nutrește o astfel de iubire față de fiii săi! Poate tocmai de aceea, evocând centrul misterului creștin, apostolul Paul nu îndrăznește să traducă în grecește un cuvânt pe care Isus, în aramaică, pronunța 'abbà'. În epistolarul său, de două ori sfântul Paul (cf Rm 8,15; Gal 4,6)' atinge această temă și de două ori lasă acel cuvânt netradus, în același mod în care a înflorit pe buzele lui Isus, ' abbà ', un termen și mai intim în comparație cu "părinte", pe care unii îl traduc "tătă, tăicuță".»
Amintindu-ne că nu suntem niciodată singuri, că noi "putem fi departe, ostili, putem chiar să ne declarăm 'fără Dumnezeu'", însă, după cum ne revelează Evanghelia, "Dumnezeu nu poate sta fără noi", papa Francisc a evidențiat că "această certitudine este izvorul speranței noastre pe care o găsim păstrată în toate invocațiile rugăciunii 'Tatăl nostru'."
Papa Francisc: «Când avem nevoie de ajutor, Isus nu ne spune să ne resemnăm și să ne închidem în noi înșine, ci să ne adresăm Tatălui și să ne rugăm Lui cu toată încrederea. (…) Există un Tată care ne privește întotdeauna cu iubire și care, cu siguranță, nu ne abandonează.»
RV/AM
