„Maria a intrat în slava cerească, dar este alături de noi în orice încercare”: a spus Papa Francisc la omilia Sfintei Liturghii în solemnitatea Adormirii Maicii Domnului, celebrată în Piaţa Libertăţii din oraşul Castel Gandolfo, din apropierea Romei. În cuvântul său, Pontiful a intrat în dialog cu miile de pelerini care au înfruntat fără teamă valul de căldură pentru a fi prezenţi la ritul sacru.
S-ar putea spune că Piaţa Libertăţii din Castel Gandolfo a devenit pentru o zi ca Piaţa Sfântul Petru. Mii de credincioşi - printre care se notau cu uşurinţă grupuri de chinezi, mexicani şi argentinieni – s-au strâns încă din primele ore ale dimineţii în piaţa din faţa Palatului Apostolic. O mulţime multicoloră, plurietnică şi multilingvă, dar unită de acelaşi sentiment al bucuriei prilejuit de revederea Sfântului Părinte Papa, care a fost la Castel Gandolfo de marea sărbătoare dedicată Maicii Domnului.
Papa Francisc a preluat la începutul omiliei imaginea Fecioarei Maria descrisă de constituţia conciliară „Lumen Gentium”. Referindu-se la afirmaţiile care privesc direct misterul de credinţă celebrat în această solemnitate, Papa a amintit pelerinilor că „Fecioara Neprihănită, păstrată neatinsă de orice prihană a păcatului strămoşesc, la capătul vieţii sale pământeşti a fost ridicată cu trupul şi sufletul în gloria cerească şi a fost înălţată de Domnul ca regină a universului” (nr. 59). Iar în ultima parte a documentului Părinţii Conciliari învaţă: „Mama lui Isus, după cum în ceruri, glorificată deja cu trupul şi sufletul, este chipul şi pârga Bisericii care va ajunge în plinătate în veacul ce va să vie, tot astfel, aici pe pământ, străluceşte ca semn de speranţă sigură şi de mângâiere pentru poporul peregrin al lui Dumnezeu, până când va veni Ziua Domnului” (nr. 68).
În lumina acestei icoane ideale a Maicii Domnului, pictată cu credinţă de cuvintele Părinţilor Conciliari, Sfântul Părinte a prezentat credincioşilor omilia Celebrării Euharistice, la care lecturile biblice – a observat Papa – ar putea fi cuprinse în trei cuvinte cheie: „luptă, înviere şi speranţă”.
„Lectura din Cartea Apocalipsului – a spus Papa în cuvântul său – „descrie viziunea luptei dintre femeie şi dragon. Imaginea femeii, care reprezintă Biserica, este pe de o parte glorioasă, triumfătoare, iar pe de alta, trece încă prin chinuri. Aşa este, de fapt, Biserica: dacă în ceruri este deja asociată la gloria Domnului ei, în istorie ea trăieşte în continuu încercările şi provocările pe care le comportă conflictul dintre Dumnezeu şi cel rău, duşmanul dintotdeauna. Iar în această luptă, pe care trebuie să o ducă discipolii lui Isus, Maria nu-i lasă singuri; Maica lui Cristos şi a Bisericii este întotdeauna cu noi”.
„Într-un anumit sens, şi Maria împărtăşeşte această dublă condiţie. Evident, ea a intrat de acum, o dată pentru totdeauna, în gloria Cerului. Dar aceasta nu înseamnă că este departe, că este separată de noi; dimpotrivă, Maria ne însoţeşte, luptă alături de noi, îi sprijină pe creştini în lupta cu puterile răului”.
În acest moment al omiliei Papa a intrat în dialog direct cu credincioşii pentru a scoate în evidenţă puterea rugăciunii mariane, în special a rugăciunii rozariului: „Rugăciunea împreună cu Maria, în special Rozariul – da, auziţi bine, rozariul… voi vă rugaţi rozariul în fiecare zi? … Cine ştie?... Sigur?... Iată, rugăciunea cu Maria, mai ales rozariul, are şi o dimensiune «agonistă», de luptă, o rugăciune care aduce întărire în bătălia cu cel rău şi tovarăşii lui. Rozariul ne sprijină în această bătălie”.
A doua lectură – a continuat Papa la omilia Sfintei Liturghii – ne vorbeşte despre înviere. „Apostolul Paul, scriind corintenilor, insistă asupra faptului că a fi creştini înseamnă a crede că Cristos a înviat cu adevărat din morţi. Toată credinţa noastră se bazează pe acest adevăr fundamental, care nu este o idee ci un eveniment. Chiar şi misterul Ridicării Mariei cu trupul şi sufletul la cer este înscris în Învierea lui Cristos”.
„Umanitatea Mamei a fost «atrasă» de Fiul în trecerea sa prin moarte. Isus a intrat o dată pentru totdeauna în viaţa veşnică cu întreaga sa omenitate, cea pe care o luase din Maria. Astfel, ea, Mama, care l-a urmat cu fidelitate tot timpul vieţii, L-a urmat cu inima, a intrat împreună cu El în viaţa veşnică, pe care o numim şi Cer, Paradis sau Casa Tatălui. Şi Maria a cunoscut martiriul crucii: martiriul inimii sale, martiriul sufletului. Ea a suferit atât de mult, în inima ei, pe când Isus suferea pe Cruce! Patima Fiului, ea a trăit-o până în adâncul sufletului. Ea a fost unită pe deplin cu El în moarte, şi de aceea i-a fost dat darul învierii. Cristos este cel dintâi dintre înviaţi, şi Maria este cea dintâi dintre cei răscumpăraţi, prima «din cei care sunt ai lui Cristos». Ea este Maica noastră dar, putem spune, şi reprezentanta noastră, sora noastră, prima noastră soră, prima din cei răscumpăraţi care a ajuns în Cer”.
Evanghelia solemnităţii, a reluat Sfântul Părinte, ne oferă cel de al treilea cuvânt: speranţa. „Speranţa este virtutea celui care, cunoscând conflictul, lupta de fiecare zi dintre viaţă şi moarte, dintre bine şi rău, crede în Învierea lui Cristos, în biruinţa Iubirii. Am auzit Cântarea Mariei, „Magnificat”: este cântarea speranţei, cântarea Poporului lui Dumnezeu peregrin în istorie. Este cântarea atâtor sfinţi şi sfinte, unii cunoscuţi, alţii – foarte mulţi – necunoscuţi, dar binecunoscuţi lui Dumnezeu: mame, taţi, cateheţi, misionari, preoţi, măicuţe, tineri, chiar şi copii, bunici, bunice… Ei au înfruntat lupta vieţii ducând în inimă speranţa celor mici şi a celor smeriţi. Maria spune: «Sufletul meu îl preamăreşte pe Domnul». Biserica înalţă şi astăzi această cântare în orice parte a pământului. Această cântare este deosebit de intensă acolo unde Trupul lui Cristos îndură astăzi Patimile. Unde este crucea, pentru noi creştinii există speranţă, întotdeauna! Dacă nu există speranţă, noi nu suntem creştini. De aceea, îmi place să spun: nu lăsaţi să vi se fure speranţa. Să nu ne fure speranţa, pentru că această putere este un har, un dar al lui Dumnezeu care ne face să înaintăm cu privirea spre Cer. Maria este întotdeauna acolo, aproape de această comunitate, de aceşti fraţi ai noştri, păşeşte împreună cu ei, suferă împreună cu ei, şi împreună cu ei cântă «Magnificat»-ul speranţei”. De aceea, a încheiat Papa omilia Sfintei Liturghii, joi, la Castel Gandolfo, „să ne alăturăm şi noi, din toată inima, acestei cântări de răbdare şi biruinţă, de luptă şi bucurie, care uneşte Biserica triumfătoare cu cea peregrină, cu noi; care uneşte pământul cu Cerul, care uneşte istoria noastră cu veşnicia, spre care se îndreaptă paşii noştri!”.
Sursa:ro.radiovaticana.va
