”Casa voastră să fie un cenaclu în care Spiritul Sfânt să formeze misionari de speranță, purtători molipsitori ai prezenței Celui înviat, curajoși în creativitate și niciodată descurajați în fața problemelor și a lipsei de mijloace”: este urarea pe care papa Francisc a adresat-o comunității Colegiului Pontifical ”Pio Romeno” din Roma, primită în audiență vineri, 5 mai 2017, în Sala Consistoriului din Palatul Apostolic, cu ocazia împlinirii a 80 de la înființare. ”Spiritul Sfânt să trezească în voi și dorința de a căuta și promova, cu inima purificată, calea armoniei și a unității între toți creștinii”, a mai spus Sfântul Părinte alumnilor Colegiului, însoțiți de rectorul acestuia, pr. Gabriel Buboi, și de secretarul Congregației pentru Bisericile orientale, arhiepiscopul Vasil Cyril. În discursul său, pontiful a îndemnat studenții din Colegiu ”să păstreze memoria și să cultive speranța”. La audiență au luat parte și studenții din Colegiul Pontifical Sfântul Efrem, cei mai mulți fiind irakieni, găzduiți în ultimii ani în Colegiul ”Pio Romeno”.
Vă prezentăm în continuare discursul Sfântului Părinte.
«Dragi frați și surori, vă salut cu afecțiune, fericit să vă întâlnesc la cea de-a 80-a aniversare a întemeierii sediului vostru. Este o ocazie de a fi recunoscători lui Dumnezeu și tuturor celor care, în decursul anilor, s-au străduit ca Colegiul Pio Romeno să contribuie bine la formarea viitorilor Păstori. Drumul pe care îl faceți se încadrează într-o istorie care începe înaintea voastră și, în același timp, este plină de așteptări pentru viitorul Bisericii greco-catolice române. Aș vrea, de aceea, să vă urez două lucruri: să păstrați memoria și să cultivați speranța.
A păstra memoria. Colegiul vostru a apărut într-o perioadă de creștere pentru Comunitățile catolice orientale. Mai târziu a resimțit evenimentele tragice legate de persecuția ateistă pentru a asista apoi la o frumoasă renaștere și la deschiderea din ultimii ani spre noile provocări. Această istorie, făcută din mari mărturisitori ai credinței și din momente de încercare, din ierni grele și primăveri înfloritoare, vă aparține. Este bine să o păstrați, nu pentru a rămâne ancorați în trecut, ci pentru a trăi evenimentele pe care fiecare epocă le prezintă cu sprijinul unei memorii evanghelice vii, care îmbrățișează o istorie mai mare decât noi și rămâne mereu deschisă la lucrarea Spiritului. A fructifica, prin rugăciune și studiu intensiv, ceea ce Domnul a împlinit în Poporul său, este o frumoasă oportunitate în anii pe care îi petreceți la Roma, unde puteți respira și universalitatea Bisericii.
Întărind memoria voastră eclezială, veți fi ajutați să învingeți o ispită periculoasă care se va putea prezenta: aceea de a se acomoda în mediocritate, de a se mulțumi cu o viață normală în care totul merge înainte fără elan și fără înflăcărare și unde, mai degrabă sau mai târziu, se sfârșește prin a deveni custozii geloși ai propriului timp, ai propriilor siguranțe, al propriei bunăstări. În schimb, stimulați de exemplul marilor voștri mărturisitori ai credinței, aspirați la un ministeriu înflăcărat de Evanghelie care să aibă gustul puternic și genuin al darului. Un Păstor, ca discipol conformat lui Cristos care și-a dat viața ”până la sfârșit” (In 13,1), nu-și poate permite să coboare la înțelegeri cu o viață mediocră sau să se adapteze la situații fără să riște nimic. Colegiul vostru să fie tot mai mult un ”antrenament” în care să vă pregătiți la dăruirea vieții cu disponibilitate; studiile voastre, instrumente de slujire pentru Biserică astfel încât să îmbogățească și vasta tradiție culturală a scumpei voastre Țări. A păstra memoria, așadar, nu înseamnă doar o simplă amintire a trecutului, ci punerea bazelor pentru viitor, pentru un viitor de speranță. Dacă nu se păstrează memoria, vom ajunge în mediocritatea clericalismului.
A cultiva speranța este cea de-a doua urare a mea. Este atât de mult nevoie de a alimenta speranța creștină, acea speranță care dăruiește o privire nouă, capabilă să descopere și să vadă binele, chiar și atunci când este întunecat de rău: ”Dacă speranța învigorează ochii noștri, vom vedea ceea ce este ascuns”, a scris Sfântul Efrem (Carmen Nisib., 70). Faptele Apostolilor, pe care Liturgia o propune pentru noi în acest timp al Paștelui, arată cum Biserica, care trăiește cu încredere în Cel înviat și perseverează în rugăciune, în comuniune și caritate, nu pierde niciodată din vedere această speranță și o dăruiește lumii, chiar și când este fără mijloace, neînțeleasă și combătută. Casa voastră, este urarea mea, să fie un cenaclu în care Spiritul să formeze misionari de speranță, purtători molipsitori ai prezenței Celui înviat, curajoși în creativitate și niciodată descurajați în fața problemelor și a lipsei mijloacelor. Spiritul Sfânt să trezească în voi și dorința de a căuta și promova, cu inima purificată, calea armoniei și a unității între toți Creștinii.
Dragi frați și surori, în timp ce, prin intermediul vostru, salutul meu își dorește să ajungă la Arhiepiscopul vostru major și la Episcopii Sinodului, aș vrea să mă adresez cu afecțiune și studenților Colegiului Pontifical Sfântul Efrem aici prezenți și pe care comunitatea voastră îi primește. Întâlnindu-vă, mă gândesc la situația în care se află numeroși credincioși din ținuturile voastre, numeroase familii care sunt obligate să-și părăsească casa în fața năvălirii violenței și a suferinței. Pe acești frați și surori doresc să-i îmbrățișez în mod special, împreună cu Patriarhii și Episcopii lor. Împreună cu ei invoc darul pascal al păcii: Isus, adăpostul care încurajează și aduce mângâiere, ”speranța celui fără speranță” (cf. Sf. Eferm, A doua venire a Domnului Nostru, 24-25), să inspire inimile și mințile pentru ca, în sfârșit, să se deschidă căi de reconciliere și de bine. Vă mulțumesc și vă cer, vă rog, să nu uitați să vă amintiți de mine în rugăciunile voastre”.
La finalul audienței, Sfântul Părinte a invocat asupra alumnilor Colegiului Pontifical ”Pio Romeno” binecuvântarea sa apostolică, ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.
(rv – A. Dancă)
