Încă de mic copil, Marcel Callo era un pic cam perfecționist. Îi plăcea ordinea și manifesta calități de conducător. S-a născut la Rennes, Franța, pe 6 decembrie 1921. Al doilea din nouă copii, Marcel era un băiat obișnuit, cu un bun simț al umorului și pasionat de jocuri, mai ales de ping-pong – la care era foarte iscusit.
Acasă, mama sa l-a instruit în ale credinței, iar el a manifestat o puternică înclinație de a-I urma lui Isus. Pe măsură ce a crescut, mama lui l-a întrebat dacă nu cumva se simte chemat la preoție. Marcel a răspuns că vocația lui este de a fi laic, postură din care poate săvârși mai mult bine pentru lume.
Și-a început activitățile în afara căminului familial devenind ministrant, la vârsta de 7 ani. Când avea 10 ani, s-a înscris la Cercetași, o organizație pe care a învățat să-o iubească. Cercetășia se potrivea, cumva, cu personalitatea lui perfecționistă. A început să-și dezvolte calitățile înnăscute de lider și și-a format o disciplină personală. Din păcate pentru Marcel, el a trebuit să părăsească Cercetașii când avea 12 ani, pentru a munci.
A început lucrul ca ucenic, într-o tipografie din Rennes, în 1934. Era prima dată când lucra în „lumea adevărată”, și atitudinea nerușinată a colegilor săi i-a afectat latura religioasă. Numele lui Isus era folosit în zadar, cuvinte injurioase făceau parte din fiecare propoziție și glumele licențioase erau la ordinea de zi. Toate acestea îl deranjau foarte mult. O parte din muncitorii mai mari au râs și și-au bătut joc de el, dar el a refuzat să se ia după ei. A fost respins, căci era considerat un „obsedat de Isus”.
Metoda sa de a gestiona acest comportament antagonic (astăzi îl numim hărțuire) era de a rosti o rugăciune către Doamna Noastră, pe care o învățase de la mama lui: „Dragă Mamă, amintește-ți că-ți aparțin. Veghează asupra mea și protejează-mă, căci sunt al tău.”
Devoțiunea sa către Maica Preacurată, l-a fortificat și, astfel, a reușit să treacă peste zilele în care era „obsedatul de Isus” al tipografiei.
Marcel s-a alăturat unei mișcări a tinerilor din parohia sa, numită Cruciada Euharistică. Fervoarea lui religioasă începea să strălucească. Când avea 14 ani, s-a alăturat unei organizații numite Junimea Muncitoare Creștină (Jeunesse Ouvriere Chretienne), care era cunoscută sub sigla JOC. Activitatea era de tip „apostolic” și i se potrivea ca o mănușă tânărului Marcel. În scurt timp, calitățile sale de conducător au început să iasă la iveală și a fost remarcat. Apoi a întâlnit-o pe Marguerite Derniaux...
Începuse cel de-al Doilea Război Mondial și Marcel devenea activist clandestin al JOC. În aceste circumstanțe s-au cunoscut Marcel și Marguerite. A fost o atracție spontană, în urma căreia cei doi s-au îndrăgostit nebunește. S-au logodit, și și-au jurat să se roage amândoi pentru viitoarea lor familie și, dacă va fi posibil, să participe la Sfânta Liturghie și să se împărtășească zilnic.
Marcel îi spusese unui prieten: „Știam că am de așteptat pentru o iubire adevărată. A trebuit mai întâi să-mi purific inima, înainte de-a o putea oferi celei pe care Hristos o alesese pentru mine”. Pentru Marcel Callo, totul se învârtea în jurul lui Isus. Nici nu a îndrăznit să o sărute pe Marguerite, înainte de-a împlini 20 de ani, zi în care i-a mărturisit iubirea.
Din nefericire, războiul și puhoiul de naziști au secătuit orașul Rennes, iar Marcel a fost încorporat într-un detașament de muncă forțată. Intenția sa fusese de a fugi și de a se refugia undeva, până ce războiul avea să se sfârșească. Dar știa că familia sa ar fi fost trasă la răspundere pentru neascultarea față de regimul nazist. A spus familiei sale și Margueritei că, „pleca ca misionar în serviciul camarazilor săi.”
Marcel și Marguerite și-au luat rămas bun pe 19 martie 1943, de sărbătoarea Sfântului Iosif. Marcel și-a luat cu el documentele de cercetaș și membru JOC, și, nu după multă vreme a intrat în vizorul celor de la Gestapo. JOC, era considerată o organizație secretă și fusese interzisă de către regimul nazist.
La 19 aprilie 1944, Marcel a fost arestat pentru că făcea parte dintr-un grup aflat „în afara legii”. Cei care l-au prins, i-au spus că este închis pentru că este „prea catolic”.
Barbarul tribunal nazist și-a prezentat verdictul: „Domnul Callo este prea catolic!” Marcel a fost trimis în Lagărul de concentrare Mauthausen din Austria. Unde, pe lângă faptul că lucra șapte zile pe săptămână și 12 ore pe zi, primind mâncare și apă în cantități foarte mici, Marcel era bătut și abuzat în permanență. A contractat tuberculoză și dizenterie. Și iată că, încă o dată, sărbătoarea Sfântului Iosif se intersecta cu un moment important din scurta lui viață. A murit pe 19 martie 1945. Avea aproape 24 de ani.
Sfântul Ioan Paul al II-lea l-a beatificat pe Marcel pe 4 octombrie 1987. Este cinstit în aceeași zi cu Sfântul Iosif, în calendarul latin – 19 martie. El este patronul muncitorilor tineri și al celor afectați de depresie.
Cât despre Marguerite, ea a rămas fidelă iubirii sale celei adevărate și nu s-a măritat niciodată. A murit în 1997.
Autor: Larry Peterson
Traducere: Ștefan Munteanu
