Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


10 - = 4
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Fraternitatea să fie pecetea tuturor aspectelor vieţii, de la cel economic şi financiar până la domeniul cultural

 
Fraternitatea să fie pecetea tuturor aspectelor vieţii, de la cel economic şi financiar până la domeniul cultural
  • 01 Aug 2013
  • 4235
“Fraternitatea, fundament şi cale a păcii”: aceasta este tema celei de-a 47-a Zile Mondiale a Păcii. Într-un comunicat al Sălii de Presă a Sfântului Scaun se aminteşte că această zi a fost dorită de papa Paul al VI-lea, Mesajul ce-i este dedicat fiind trimis Bisericilor particulare şi cancelariilor din toată lumea, pentru a readuce în atenţie valoarea esenţială a păcii şi necesitatea de a acţiona neobosit pentru a o realiza.

Papa Francisc a ales fraternitatea ca temă a primului său Mesaj pentru Ziua Mondială a Păcii. Încă de la începutul ministerului său de Episcop al Romei, Papa a subliniat importanţa depăşirii unui culturi “a surplusului considerat nefolositor”, pentru a ne îndrepta spre realizarea unei lumi mai drepte şi mai pacifice.

Fraternitatea este o zestre pe care fiecare bărbat şi femeie o poartă cu sine în calitate de fiinţă umană, de fii ai aceluiaşi Tată. În faţa numeroaselor drame care lovesc familia popoarelor – precum sărăcia, foamea, subdezvoltarea, conflictele, migraţia, poluarea, inegalitatea, injustiţia, criminalitatea organizată şi fundamentalismele – fraternitatea reprezintă bază şi cale a păcii.

Cultura bunăstării face să se piardă simţul responsabilităţii şi al relaţiei fraterne. Ceilalţi, în loc să ne fie “semeni”, ne apar antagonişti sau duşmani. Nu sunt rare situaţiile în care săracii şi cei aflaţi în nevoie sunt consideraţi ca fiind o “povară”, ca piedici împotriva dezvoltării. Nu sunt văzuţi ca fraţi chemaţi la împărtăşirea darurilor creaţiei, a bunurilor progresului şi culturii, chemaţi la participarea la acelaşi ospăţ al vieţii, la a fi protagoniştii unei dezvoltări integrale şi inclusive.

Fraternitatea, dar şi obligaţie ce vine din partea lui Dumnezeu Tatăl, solicită la angajarea de a fi solidari împotriva inegalităţilor şi a sărăciei care slăbesc viaţa socială, îndemnând la a avea grijă de orice persoană, în special de cei mai plăpânzi şi lipsiţi de apărare, fiind chemaţi să-i iubim ca pe noi înşine, cu aceiaşi inimă cu care i-a iubit Isus.

Într-o lume în care creşte tot mai mult interdependenţa, nu poate lipsi binele fraternităţii, care învinge împotriva răspândirii globalizării indiferenţei, la care Papa Francisc a făcut referire de mai multe ori. Globalizarea indiferenţei trebuie să lase locul unei globalizări a fraternităţii.

Fraternitatea să fie pecetea tuturor aspectelor vieţii, inclusiv al celui economic, financiar, politic, al societăţii civile, politice, al cercetării, dezvoltării, instituţiilor publice şi culturale.

Printr-un Mesaj care se poziţionează în continuitate cu cele ale predecesorilor săi, la începutul ministerului său, Papa Francisc le propune tuturor calea fraternităţii, pentru a da lumii un chip mai uman.



Sursa:ro.radiovaticana.va