A fost odată o tânără oarbă care se ura pe ea însăşi, din cauză că nu vedea. Ura pe toată lumea, cu excepţia prietenului ei iubitor, care era întotdeauna gata să o ajute. Într-o zi fata i-a spus prietenului său: “Dacă aş putea să văd lumea, m-aş căsători cu tine.”
Într-o zi cineva i-a donat o pereche de ochi. Când bandajele au fost luate, fata a putut vedea totul, inclusiv pe prietenul ei, care a întrebat-o: “Acuma, că tu poţi vedea lumea, te căsătoreşti cu mine?”. Fata s-a uitat la el şi văzând că este orb a fost şocată. Nu se aştepta la asta. Gândul, că trebuie să se uite la ochii lui închişi toată viaţa, a făcut-o să-l refuze. Prietenul ei a plecat şi a doua zi i-a trimis un mic bileţel pe care scria: ”Să ai grijă de ochii tăi, draga mea, pentru că înainte să fie ai tăi, au fost ai mei!”
Aşa este şi cu mintea omenească. Numai câţiva dintre noi ne amintim cum a fost viaţa noastră înainte şi cine a fost alături de noi în cele mai dureroase situaţii.
Viaţa este un dar!
Astăzi, înainte să spui cuiva un cuvânt răutăcios, gândeşte-te la cineva care nu poate să vorbească.
Înainte să spui că mâncarea nu este gustoasă, gândeşte-te la cineva care nu are ce să mănânce.
Înainte să-ţi judeci soţul sau soţia, gândeşte-te la cineva care se roagă lui Dumnezeu pentru o companie.
Astăzi, înainte să te plângi de viaţă, gândeşte-te la cineva care a plecat de tânăr de pe acest pământ.
Înainte să te plângi de cineva că nu ţi-a curăţat casa sau nu a măturat-o, gândeşte-te la oamenii care trăiesc pe stradă.
Şi, când tu eşti obosit şi te plângi de serviciu, gândeşte-te la şomeri, la cei care ar dori să aibe un loc de muncă.
Şi, când gânduri depresive te doboară, pune un zâmbet pe faţă şi mulţumeşte-i lui Dumnezeu că eşti în viaţă!
