Un mare campion în fotbal, dar mai ales un mare campion în viață. Giovanni Galli, fostul portar al naționalei de fotbal a Italiei, mărturisește cum și-a „încredințat” fiul Niccolò, Sfintei Rita de Cascia. Niccolò s-a născut pe 22 mai (zi în care a murit Sfânta Rita) și s-a reîntors la casa Tatălui ceresc la vârsta de 17 ani.
Acesta a spus: „Dacă nu aș fi avut credință, nu aș fi avut convingerea că într-o zi îmi voi revedea fiul. Sunt sigur că îl voi reîntâlni pe fiul meu Niccolò, chiar dacă nu știu cum sau unde. Sper să ne recunoaștem”.
„După accidentul lui Niccolò, două lucruri au avut un rol esențial în viața mea: marea iubire pentru familie și credința. Mi-am pierdut tatăl la vârsta de 19 ani și nu m-am gândit niciodată că va trebui să duc flori la cimitir fiului meu. Dacă nu aș fi avut această mare credință și convingerea de a-mi reîntâlni și revedea fiul, mi-ar fi fost extrem de dificil să conviețuiesc cu această durere. Durerea nu dispare, se poate doar conviețui cu ea”. Aceasta este mărturia emoționantă a lui Giovanni Galli, campion mondial cu Italia în 1982, care amintește de fiul său Niccolò, mort în anul 2001 într-un incident stradal.
De asemenea, Galli vorbește și despre credința sa din timpul carierei fotbalistice: „în fiecare duminică dimineața, indiferent unde mă aflam cu echipa, mergeam la Sfânta Liturghie. Simțeam că trebuie să fac acest lucru, simțem o chemare puternică. Prezența la Sfânta Liturghie îmi dădea o bunăstare interioară”. Acesta continuă: „Eu și familia mea nu am fost niciodată superficiali. Am acordat întotdeauna importanță vieții, persoanelor și lucrurilor, cu o conștientizare mai mare după moartea lui Niccolò. În fața soției mele și a fiicelor mele vroiam să fiu acea persoană asupra căreia acestea să se sprijine, și de aceea încercam să nu fiu văzut atunci când plângeam. Mi-a lipsit posibilitatea de a plânge. Plângeam pe ascuns în duș, deoarece nu vroiam ca ele să mă vadă. Acum consider că acest lucru a reprezentat o greșeală, deoarece și durerea ca și fericirea trebuie să fie împărtășite cu toți. Chiar dacă a trecut ceva timp, încă mai port în suflet multe răni”.
Traducere: Liviu Ursu
