Speranța în Dumnezeu se trezește în fața pericolelor vieții. Acest lucru a fost subliniat de papa Francisc la cateheza audienței generale de miercuri, 18 ianuarie 2018, desfășurată în aula Paul al VI-lea din Vatican. Sfântul Părinte a continuat șirul reflecțiilor dedicate speranței creștine oprindu-se asupra speranței și rugăciunii, din capitolul I al Cărții profetului Iona.
Episcopul Romei a observat că Iona este un profet „în ieșire” pe care Dumnezeu îl trimite „la periferie”, la Ninive, pentru a converti locuitorii acelui mare oraș. Pontiful a spus că acest oraș era o realitate amenințătoare pentru un israelit precum Iona, fapt pentru care profetul încearcă să se sustragă misiunii sale și să fugă. Urmașul lui Petru a remarcat că în fața pericolului morții „speranța se exprimă în rugăciune”. Papa a observat că în fața pericolului marinarii îl invocau fiecare pe dumnezeul lor.
Papa Francisc: „Reacția acestor 'păgâni' este reacția justă în fața morții, în fața pericolului, pentru că atunci omul experimentează în mod complet propria fragilitate și propria nevoie de mântuire. Oroarea instinctivă de a muri trezește necesitatea de a spera în Dumnezeul vieții. 'Poate că Dumnezeu se va gândi la noi și nu vom pieri': sunt cuvintele speranței care devine rugăciune, acea implorare plină de suferință care se ridică de pe buzele omului în fața unui iminent pericol de moarte”.
Suveranul Pontif a spus că Dumnezeu „cunoaște slăbiciunea noastră, știe că ne amintim de El pentru a-i cere ajutor și cu surâsul indulgent al unui părinte răspunde benevol”. Papa Francisc a observat că atunci când Iona se aruncă în mare furtuna încetează, dar a observat că acest lucru îi conduce pe acei oameni păgâni la rugăciune.
Papa Francisc: „Moartea iminentă a dus acei oameni păgâni la rugăciune, a făcut astfel încât profetul, în ciuda a toate, să-și trăiască propria vocație în slujirea celorlalți acceptând să se sacrifice pentru ei și acum îi conduce pe supraviețuitori la recunoașterea adevăratului Dumnezeu și la laudă. Marinarii care s-au rugat cu teamă dumnezeilor lor, acum, cu frică sinceră de Domnul, îl recunosc pe adevăratul Dumnezeu. Speranța, care i-a indus să se roage pentru a nu muri, se revelează și mai puternică și face o realitate care merge dincolo de ceea ce ei sperau: nu doar că nu pier în furtună, dar se deschid la recunoașterea adevăratului și unicului Domn al cerului și al pământului. Succesiv, și locuitorii orașului Ninive, în fața perspectivei de a fi distruși, se vor ruga împinși de speranța în iertarea lui Dumnezeu. Și pentru ei, la fel ca pentru echipajul din furtună, faptul de a fi înfruntat moartea și de a fi scăpat teferi i-a condus la adevăr”.
Astfel, sub milostivirea divină și la lumina misterului pascal, moartea poate deveni, cum a fost pentru sfântul Francisc din Assisi, „sora noastră moarte” și poate reprezenta pentru fiecare om și pentru fiecare dintre noi, ocazia surprinzătoare de a cunoaște speranța și de a-l întâlni pe Dumnezeu. Domnul să ne facă să înțelegem această legătură dintre rugăciune și speranță. Rugăciunea te duce înainte în speranță și când lucrurile devin întunecate, trebuie mai multă rugăciune! Și va fi mai multă speranță”.
La saluturile finale, adresându-se pelerinilor de limbă germană, Sfântul Părinte a amintit rugăciunea ecumenică de la Lund, în Suedia, la 31 octombrie 2016, spunând că „Evanghelia lui Cristos este în centrul vieții noastre și unește persoanele care vorbesc limbi diverse, locuiesc în țări diverse și trăiesc credința în comunități diverse”. În fine, pontiful a spus că trebuie „să privim mai mult la ceea ce ne unește decât la ceea ce ne separă și trebuie să continuăm împreună calea spre a aprofunda credința noastră și a-i da o formă tot mai vizibilă”.
Primiți acum binecuvântarea apostolică de la finalul audienței generale de miercuri, 18 Ianuarie 2017, dedicată temei „speranței și rugăciunii”.
(rv – I. Ursuleac)
