Documentul „suspendat”
Acest document „suspendat”, puțin cunoscut ( a fost puțin citat și mai puțin comentat de către cercetătorii Doctrinei sociale a Bisericii), nu ia în considerare unele aspecte ale problemei muncitorești care vor fi tratate ulterior, dar prezintă următoarele puncte:
a). nefericita situație a muncitorilor, aceasta nefiind ocazională, ci permanentă deoarece se datorează disfuncționalităților structurale ale societății;
b). rădăcina acestui dezechilibru dintre bogați și săraci se găsește în abandonarea principiului și fundamentului tuturor realităților, adică necunoașterea scopului ultim al omului și a valorii creaturilor;
c). necesitatea de a remedia moral și religios ceea ce e un rău moral; insistența asupra practicării dragostei față de aproapele înlăturând barierele care împiedică exercițiul acestei virtuți creștine;
d). luând în considerare obstacolele în practicarea carității, apar diferite teme precum salariul adecvat, odihna duminicală, munca femeilor și a copiilor, necesitatea de a se reveni la asociațiile de artizani în care să fie spațiu și timp pentru instrucție religioasă, grija din partea păstorilor Bisericii, atenția față de căsătorie și de pacea în familii etc.
După părerea lui H. Rondet, dacă acest document ar fi fost aprobat de conciliul Vatican I, ar fi reprezentat un mare pas în istoria mișcării catolice sociale și a magisteriului Bisericii pe marginea acestei mari probleme. Ar fi de-ajuns, pentru a-i da o importanță, mențiunea finală asupra abolirii sclaviei. Să amintim faptul că sclavia a fost abolită în Brazilia doar în 1888, cu puțin timp înainte de căderea împăratului Petru al II-lea.
Din păcate nu cunoaștem autorul unui asemenea text, deoarece președintele Comisiei politico-ecleziastice – una din cele cinci Comisii preconciliare, de care depindea acest document - , cardinalul von Reisach a murit cu puțin timp înaintea începerii Conciliului Vatican I.
Știm însă că abatele Gay, a prezentat pe data de 22 iulie 1869 un proiect despre socialism sub formă de schemă - un dosar de 72 de pagini ce depinde de Comisia teologico-dogmatică -, care a fost discutată, dar nu știm dacă a fost redactată o nouă schemă. În martie 1870 a fost scris un postulat despre pericolul socialismului: „ Printre cele mai grave rele ale acestei epoci se remarcă Socialismul. Greșeli profanatoare, potrivnice adevărului creștin, sunt răspândite în nenumărate feluri printre oamenii care trăiesc din munca zilnică a mâinilor lor și amenință atât cu stingerea credinței din mințile muncitorilor săraci cât și cu răsturnarea întregii societăți și a adevăratei ordini sociale.
„Pare așadar a fi esențial ca acest sinod ecumenic să opună unor asemenea greșeli detestabile adevărul catolic, dreptatea și sănătatea doctrinei morale; mai mult, să amintească bogaților și patronilor îndatoririle față de săracii muncitori și față de servitori, iar acestora îndatorirea față de angajatori și față de cei la care muncesc. Nu se poate de altfel nega că mai ales lăcomia și abuzul de bogăție și nepăsarea și lipsa inumană de sensibilitate față de muncitori – prin care se încalcă adeseori, chiar și în mod ascuns, cea de-a cincea și cea de-a șaptea poruncă – încurajează mult greșelile și eforturile Socialismului.
„Chiar și toți oamenii de bună credință se așteaptă de la Conciliul ecumenic și doresc foarte intens ca acesta să proclame și să apere sfintele principii ale ordinii sociale; mai ales muncitorii practicanți înalță ochii și inimile spre sfânta maică Biserică pentru ca aceasta să trezească în mințile tuturor și să restabilească în societate legile carității creștine și ale dreptății.
„În indexul schemelor pregătite de teologii și de experții în drept bisericesc nu se regăsește nici una care să vorbească despre asemenea principii, adevăruri și îndatoriri reciproce; de aceea Părinții aici semnatari cer cu umilință și cu insistență că un asemenea argument serios și necesar să fie propus în mod oportun în acest sfânt Conciliu ecumenic”
Roma, 11 martie 1870”.
Acest postulat nu pare a avea forma unei scheme. A fost deja prezentat pe data de 7 martie 1870, iar motivul urgenței de a-l prezenta e explicat în mod clar în ultimul paragraf; printre ultimele scheme prezentate de membrii Comisiilor de Teologie și de Drept Canonic nu apăreau aceste teme referitoare la problema socială. Iese în evidență faptul că printre semnăturile din subsolul paginii documentului din 7 martie nu apare aceea a lui W. I. von Ketteler, episcop de Mainz, și nici măcar în documentul din 11 martie.
În fine, textul de bază, asupra căruia ne-am concentrat atenția în acest articol, conține multe caracteristice importante pentru a fi trecut cu vederea de către istorici. În sens strict, Magisteriul bisericesc nu s-a pronunțat asupra acestuia; dar nu acesta e motivul pentru care nu mai e important, deoarece ne ajută a percepe mai bine progresul Bisericii în înțelegerea problemei sociale și în găsirea unei soluții mai adecvate. E potrivit a începe studiul documentelor sociale ale Bisericii în secolul XIX plecând de la Leon al XIII-lea, dar ar reprezenta o omisiune a trece cu vederea documentul pregătit pentru Conciliul Vatican I.
Sfântul Scaun și problemele instituționale
În conformitate cu observațiile făcute la începutul acestui articol, considerăm drept utile două articole ale pr. Joseph Joblin. Cel dintâi se referă la cererea di partea Uniunii de la Freiburg (Elveția), adresată papei Leon al XIII-lea în favoarea unei legislații internaționale a muncii care ar putea lua naștere dacă mai multe națiuni ar fi convocate pentru a vorbi despre o asemenea problemă . Uniunea de la Freiburg, cu puțin înainte de publicarea enciclicei Rerum novarum, a trimis o scrisoare lui Leon al XIII-lea pentru a-l îndemna a convoca o conferință internațională care să redacteze legi menite a rezolva problemele privitoare muncă în diferite națiuni. A fost pentru prima dată când s-a scris despre problema socială în cadrul Dreptului Internațional Public și, mai mult, sub coordonarea a Papei Leon al XIII-lea.
Nu știm din ce cauză Papa nu a aprobat petiția Uniunii din Freiburg deși încerca să pună în discuție o serie de probleme serioase. Oricum, opinia experților pe teme sociale era aceea că modul cel mai bun de a lua în discuție problema socială ar fi fost o intervenție din partea statelor. Leon al XIII-lea a intervenit de exemplu în probleme politice foarte delicate, jucând rolul de arbitru în disputa dintre Spania și Germania pentru Insulele Caroline. În acel caz concret, intervenția Sfântului Scaun a avut succes ducând la încheierea păcii.
Al doilea articol al lui J. Joblin arată pașii Sfântului Scaun pentru a intra în viața internațională, mergând până la pontificatul lui Pius al IX-lea, când s-a vorbit despre o eventuală ratificare a Convenției de la 1864 asupra îmbunătățirii condițiilor soldaților răniți în bătălie.
După cum se vede din primul rând al acestui articol, Sfântul Scaun nu se ocupa doar de problema socială înțeleasă în sens său primar (problema muncitorilor), ci la jumătatea secolului al XIX-lea i-a fost cerută părerea asupra problemelor umanitare înțelese în sens internațional, ca și în cazul soldaților răniți în război și al dreptului lor de a fi tratați cu demnitate și respect. Fiind Sfântul Scaun o putere spirituală, atitudinea umanitară față de răniți este plină de valori evanghelice, chiar într-o perioadă istorică în care începea să se impună o viziune laică asupra vieții umane. Bătălia de la Solferino (24 iunie 1859) și instituirea Crucii Roșii (al cărei promotor principal a fost Henry Dunnat) au fost evenimente emblematice în vederea protejării militarilor răniți în bătălie. Din păcate, Pius al IX-lea a refuzat să participe la acea Conferință internațională deoarece nu era convins pe deplin de rolul pe care urma să-l joace Crucea Roșie. Totuși, după cum scrie J.-L. Hiebel, Papa a manifestat un mare interes pentru promovarea dreptului la asistență religioasă pentru răniții în război.
După cum se poate deduce din ceea ce s-a expus, dinamismul (caracterul dinamic) al intervenției Sfântului Scaun și al Conciliului Vatican I nu a fost deloc steril, în ciuda circumstanțelor istorice potrivnice. Anii din cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea au oferit multor intelectuali ocazia de a cere Sfântului Scaun să acționeze în favoarea rezolvării problemei sociale astfel încât să se treacă de la o caritate tradițională la o practică de ajutor mondial fondată pe Evanghelie.
Fernando J. de Lasala, S.I în La Civiltà Cattolica (3912), pp. 539-544.
Traducere: Octavian FRÎNC
Aici puteți citi
Prima Parte