La 1 decembrie 1918, episcopul greco-catolic Iuliu Hossu proclama, în faţa celor peste 100.000 de români adunaţi la Alba-Iulia, Declaraţia Unirii: “Astăzi, prin hotărârea noastră, se înfăptuiește România Mare, una și nedespărțită, rostind fericiți, toți românii de pe aceste plaiuri: Ne unim pe veci cu Țara-Mamă, România!” A fost mare bucuria românilor atunci. A fost mare bucuria tânărului ierarh care proclama: „A biruit dreptatea! Acesta-i ceasul bucuriei noastre, bucuria unui neam întreg pentru suferințele veacurilor, purtate de un neam cu credință în Dumnezeu și cu nădejdea în dreptatea Lui”.
Cel care va fi numit cardinal peste ani, militase mult pentru această UNIRE și din acest motiv i-a fost acordată onoarea de a citi actul înfăptuirii României Mari.
După 30 de ani, pe 28 octombrie 1948, a fost însă arestat alături de ceilalți episcopi greco-catolici, iar Biserica sa a fost interzisă la 1 decembrie a aceluiași an.
După multe presiuni, treceri forțate la ortodoxie și arestarea ierarhilor greco-catolici, la 1 decembrie 1948 statul totalitar comunist a emis decretul 358 prin care desfința Biserica Română Unită, nesocotindu-i drepturile și rolul său major în făurirea României Mari: „În urma revenirii comunităților locale (parohii) ale cultului greco-catolic la cultul ortodox român și în conformitate cu art. 13 din Decretul nr. 177/1948, organizațiile centrale și statutare ale acestui cult, ca: Mitropolia, Episcopiile, capitlurile, ordinele, congregațiunile, protopopiatele, mănăstirile, fundațiunile, asociațiunile, cum și orice alte instițutii și organizațiuni, sub orice denumire, încetează de a mai exista. Averea mobilă și imobilă aparținând organizațiilor și instituțiilor arătate la art. 1 din prezentul decret, cu excepția expresă a averii fostelor parohii, revine Statului Român, care le va lua în primire imediat. O comisiune interdepartamentală compusă din delegați ai Ministerelor: Cultelor, Finanțelor, Afacerilor Interne, Agriculturii și Domeniilor și Învățământului Public, va hotărî destinația acestor averi, putând atribui o parte din ele Bisericii Ortodoxe Române sau diferitelor ei părți componente.”
Se pare că dreptatea nu biruise încă, iar ceasul bucuriei proclamat de Iuliu Hossu la Alba Iulia în 1918 s-a transformat repede într-unul al suferinței și al nedreptății.
Nu ar trebui să ne surprindă. Cristos a intrat în Ierusalim și oameni îl ovaționau strigându-i Osana, iar după câteva zile au ajuns să strige răstignește-l, răstignește-l. Mântuitorul Cristos ne avertizase: "Aduceţi-vă aminte de cuvântul pe care vi l-am spus: Nu este sluga mai mare decât stăpânul său. Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi" (Ioan 15, 20).
În mod paradoxal binele este răsplătit cu rău, adevărul cu minciună, dreptatea cu nedreptate. Vestitorul Unirii, Episcopul Iuliu Hossu, a petrecut peste 21 de ani în detenție sub regimul comunist, precum ceilalți episcopi și o bună parte din preoții Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică. Toți s-au jertfit pentru "credința în Dumnezeu", dar "cu nădejde în dreptatea Lui".
Dorința lui Iuliu Hossu și a tuturor românilor adunați la Alba Iulia în 1918 de a avea „o Românie Mare, întemeiată pe dreptatea lui Dumnezeu și pe credința poporului Său”, rămâne încă de înfăptuit. De aceea sărbătorim astăzi Ziua Națională a României, cântând cu o țară întreagă “Deșteaptă-te române”, imnul compus de un alt greco-catolic și comemorând totodată jerfta unei Biserici desfințată tot într-o zi de 1 decembrie.
ACC
