Sâmbătă, 5 noiembrie, în Albania a avut loc beatificarea arhiepiscopului de Durazzo și a 37 de însoțitori, grup alcătuit din doi episcopi, 21 de preoți diecezani, șapte călugări din Ordinul Fraților Minori, trei membri ai Societății lui Isus, un seminarist și patru laici, unul dintre ei fiind aspirant la viața consacrată, toți martiri pentru Cristos în perioada 1945-1974. Cardinalul Angelo Amato, trimis al papei Francisc în Albania, pentru a prezida Sfânta Liturghie de beatificare, celebrată în catedrala Sfântul Ștefan, din Shkodër, a acordat postului nostru de Radio un interviu, în calitate de prefect al Congregației pentru Cauzele Sfinților.
Cardinalul Amato a contextualizat martiriul noilor fericiți albanezi, printr-o descriere succintă a perioadei dictaturii comuniste:
Card. Amato: "În acei ani, a avut loc instaurarea unei crunte dictaturi comuniste care a oprimat într-un mod fără precedent orice manifestare a credinței. Albania a fost unicul stat care s-a proclamat ateu, fiind loviți, fără nicio distincție, atât credincioșii creștini catolici și ortodocși, cât și credincioșii musulmani. Catolicii au fost vizați în mod deosebit pentru dinamismul lor cultural și pentru puternica identitate de credință. Însă, în ciuda infernului declanșat de o persecuție arbitrară și nedreaptă, martirii albanezi au manifestat față de dușmani aceleași sentimente și comportamente avute de Isus: iertare, credință, tărie, fraternitate și milostivire. Ei sunt mărturisitorii acelei noi umanități care, în istorie, seamănă pace, bucurie, fraternitate și nu războaie, diviziuni și crime. Ei au exaltat autenticele valori ale ființei omenești create – cum spunea Dante Alighieri – nu pentru a trăi în urâciune, ci pentru a urma virtutea și cunoașterea. În acea furtună de umilințe și de sânge, mulți se întrebau unde este Dumnezeu. Au fost martirii însăși cei care au răspuns acestei frecvente obiecțiuni privind presupusa absență a lui Dumnezeu. Era cu ei, îi susținea în chinuri, urca alături de ei pe Calvar, suferea împreună cu ei. În martirii albanezi, Isus Cristos retrăia pătimirea și moartea sa. Isus era alături de părintele Lazăr Shantoia când a fost împușcat la Tirana, în data de 5 martie 1945; era alături de părintele Ndre Zadeia, ucis prin împușcare la Shkodër, la 25 martie 1945. În același fel, la 4 martie 1946, în ceasul execuției prin împușcare, Isus aducea alinare iezuiților Ioan Fausti și Daniel Dejani, franciscanului Iona Shllaku, seminaristului Marcu Cuni, tânărului de doar douăzeci și unu de ani, Gjelosh Lulaschi și lui Qerim Sadiku, laic căsătorit și tată.
Despre cruzimea imposibil de descris prin cuvinte, prefectul Congregației pentru Cauzele Sfinților a amintit uciderea monseniorului Francisc Gjini, episcop de Shkodër, fost superior al Abației Nullius de Mirdita, care a fost împuternicit de către ceilalți episcopi să dialogheze cu regimul aflat la putere. Mons. Gjini a fost arestat, acuzat de propagandă anti-comunistă, torturat și supus la foame și sete până la epuizare. Mai mult, a fost agățat de un copac în curtea Departamentului de Securitate, fiind bătut cu bâta și lăsat să cadă în groapa latrinei. În final, episcopul Gjini a fost executat, la 8 martie 1948, împreună cu alți 18 preoți și laici.
Curajul supraomenesc cu care martirii albanezi au înfruntat aceste torturi a fost rod al harului dat de Cristos, care i-a susținut de-a lungul chinurilor îngrozitoare.
Referindu-se la însemnătatea și sensul avute de moartea martirică a noilor fericiți pentru Biserica din Albania, cardinalul Angelo Amato a spus: "Grație Providenței Divine, arborele Crucii biciuit de furtuna comunistă, a înflorit din nou în prezent în Albania, cu o reînnoită energie, după exemplul lui Cristos răstignit și înviat. Biserica – mărturisitoare a Cuvântului lui Isus: "Dacă m-au persecutat pe mine, vă vor persecuta şi pe voi" (IN 15, 18-20) – după asuprire a renăscut mai strălucitoare decât înainte, întărită și de mărturia fiilor săi martiri".
RV/AM
