Jocurile de noroc reprezintă un păcat pentru Biserică? Legea permite, dar nu tot ceea ce este legal este și bun...
Catehismul Bisericii Catolice (art. 2413) afirmă: „Jocurile de noroc (jocul de cărți etc) sau pariurile nu sunt în sine contrare dreptății. Devin moralmente inacceptabile când lipsesc persoana de cele necesare pentru satisfacerea nevoilor proprii și ale altora. Patima jocului riscă să devină o aservire gravă. A paria incorect sau a trișa la joc constituie materie gravă, în afara cazului în care paguba adusă ar fi atât de neînsemnată încât acela care o suferă n-ar putea în mod rezonabil să o considere semnificativă”.
Considerația că jocurile de noroc „nu sunt în sine contrare dreptății”, nu trebuie să pună în umbră ceea ce Catehismul afirmă ulterior, și anume că acestea devin din punct de vedere moral inacceptabile atunci când „privează pe cineva de cele necesare pentru satisfacerea nevoilor proprii și ale altora”. Și, din păcate, ne este cunoscut că aceste situații nu sunt mai puțin frecvente: multe persoane prin intermediul practicilor legale sau ilegale, ajung să se distrugă și să-și afecteze grav și familiile.
De asemenea, Catehismul Bisericii Catolice evidențiază o altă problemă importantă și foarte gravă: dependența. Patima jocului riscă să devină o aservire gravă. Dependența de jocuri de noroc este de fapt o boală psihică care atenuează și chiar resetează responsabilitatea morală. Odată ce dependența a fost dobândită, există obligația gravă de a recurge la posibile terapii.
Deci, putem spune că jocurile de noroc nu reprezintă întotdeauna neaparat un păcat, dar cu siguranță reprezintă un păcat atunci când ofensează dreptatea și caritatea și când constituie o expunere deliberată în fața riscului de viciu și al dependenței.
Traducere: Liviu Ursu
