De Osvaldo Rinaldi
Biserica celebrează astăzi preamărirea recitării sfântului Rozariu, o rugăciune simplă dar atât de eficientă ce riscă să fie uitată de noile generaţii, care tind să subevalueze frumuseţea acestei rugăciuni.
Firul care leagă toate bobiţele Rozariului reprezintă acel cordon ombilical care ne face să ne simţim în sânul matern ocrotiţi şi hrăniţi de bunătatea Mamei. A trăi condiţia de a fi în faza de gestaţie a vieţii creştine nu este o chestiune care îi priveşte numai pe catecumenii care se pregătesc pentru Botez. Sânul matern este imaginea Bisericii care primeşte viaţa ce se naşte pentru a o introduce în maturitatea relaţiilor vieţii creştine adulte. Faptul de a fi născut de acelaşi sân devine sinonim al fraternităţii, este confirmarea acelui adevăr uitat că avem aceeaşi origine şi exprimă dorinţa de a vedea lumina vieţii veşnice în plinătatea credinţei.
A ţine în mână coroniţa Rozariului este un gest simplu, care conţine cererea de a fi însoţiţi pe drumul vieţii, pentru a rămâne mereu uniţi cu căldura maternă a Mariei, care îl poartă mereu în braţe pe Fiul său. Neliniştile, preocupările şi necazurile vieţii provoacă deprimare, creează nelinişte, generează angoase, duc la înălţarea unui strigăt de ajutor.
A ne adresa Mamei este acel port sigur care nu dezamăgeşte niciodată. În rugăciunea Rozariului Mama noastră Maria este aproape de noi, pentru că meditează cu noi aceleaşi mistere ale vieţii Fiului său, cunoaşte suferinţele fiecărei inimi umane şi mai ales mijloceşte la Isus pentru mântuirea noastră. Coroniţa Rozariului este acel lanţ uşor care uneşte pe Maria, pe Isus şi pe cel care se roagă, care este cuprins de circularitatea iubirii dintre Mamă şi Fiu.
Acest spaţiu circular de iubire supraabundentă cere să fie revărsată asupra altora. Pentru aceasta, rugăciunea Rozariului nu este un fapt egoist, nu este o cerere numai a propriei bunăstări personale. Rozariul repetă de mai multe ori rugăciunea Tatăl Nostru, unde se face încontinuu referinţă la un "noi" şi nu la un "eu".
Rugăciunea Rozariului constă în depănarea celor cinci decade de bobiţe, adresându-ne ocrotirii Mamei şi duioşiei Tatălui. Această rugăciune insistentă devine acea dulce repetarea a celui care se adresează spre cel care poate într-adevăr să-l mângâie şi să-l întărească. Mulţi renunţă să recite Rozariul deoarece o consideră o rugăciune mecanică şi obişnuită. În schimb, ar fi urgent să se înţeleagă valoarea acestei rugăciuni, frumuseţea şi bogăţia legăturii de iubire şi de încredere care se poate crea între Maria şi copiii săi, între Isus şi fiecare om.
Un îndrăgostit repetă încontinuu o serie de litanii de stimă, de afect şi de bucurie faţă de îndrăgostita sa. Această repetare nu este considerată ca un lucru plictisitor, ci reprezintă reiterarea gesturilor, cuvintelor şi atenţiilor care doresc să confirme încontinuu frumuseţea acelei legături de iubire, reprezintă o dorinţă ca relaţia să fie întărită.
Aşadar recitarea Rozariului este spaţiul pentru a trăi această iubire cu Mama noastră din cer. Ea cunoaşte inimile noastre, pentru că o mamă ştie ce simte un copil chiar dacă el nu spune nimic, o mamă îşi dă seama de starea sufletească a copilului chiar dacă el spune că totul este bine, o mamă cunoaşte ceea ce îl îngrijorează pe copilul său.
A ne ruga Rozariul este şi un timp de discernământ. De atâtea ori este util a vorbi cu soţul, cu soţia, cu copiii, cu fraţii, cu prietenii, cu colegii de muncă. Dar de atâtea alte ori, chiar dacă se expune ceea ce se trăieşte în inimă, ne simţim neînţeleşi sau judecaţi. Cel care recită Rozariul a experimentat măcar o dată în viaţa sa duioşia şi milostivirea Mariei, care mereu ascultă, mereu primeşte, mângâie, încurajează.
De aceea, a recita Rozariul înseamnă a trăi ca fii şi nu ca stăpâni ai propriei vieţi. A trăi ca fiu nu este o chestiune de înregistrare într-o condică, ci este experienţa zilnică a creştinului, care prin umilinţa inimii şi a minţii recunoaşte providenţa şi ocrotirea care intervin dincolo de eforturile, meritele şi dorinţele personale.
Rugăciunea Rozariului este acea armă spirituală care trebuie ţinută mereu la îndemână, pentru a duce lupta împotriva acelor curse invizibile care pot fi recunoscute numai prin ochiul credinţei. Orgoliul, ipocrizia, aviditatea, mondenitatea sunt duşmani reali care se maschează în spatele cumsecădeniei, aparenţei şi duplicităţii. Mama din cer cunoaşte inimile copiilor săi şi pentru această aduce la lumină viruşii spirituali care riscă să anestezieze inima omului. Cu Rozariul, sufletul omului se menţine mereu vigilent, pentru că Maria nu doarme niciodată, veghează mereu asupra vieţii fiilor săi, chiar şi atunci când ei sunt distraşi sau aţipiţi de diferitele patimi din această lume.
(După Zenit, 7 octombrie 2016)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
