”Milostivirea înseamnă fapte concrete”: a spus papa Francisc la cateheza prezentată astăzi în Piața Sfântul Petru participanților la Jubileul voluntarilor și al slujitorilor Milostivirii cu ocazia Jubileului extraordinar al milostivirii. Au luat parte peste 24 de mii de pelerini, printre aceștia aflându-se și surorile congregației ”Misionarele carității”, fondată de Maica Tereza, care au venit la Roma pentru canonizarea smeritei slujitoare a celor mai săraci dintre săraci. Dintre mărturiile prezentate de voluntarii prezenți, au lăsat o adâncă emoție cuvintele unei misionare a carității și cele împărtășite de un lucrător la bancă ajuns din greșeală la închisoare și pe care papa Francisc l-a îmbrățișat cu afecțiune. Înainte de cateheza Sfântului Părinte a fost proclamat imnul dragostei pe care Sfântul Apostol Paul l-a scris primei comunități creștine din Corint (1 Cor 13,1-13).
Imnul Sfântului Paul, a remarcat Pontiful, ”constituie una din paginile cele mai frumoase și mai angajante pentru mărturia noastră de credință. De câte ori Sfântul Paul nu a vorbit despre iubire și credință în scrisorile sale. Și totuși, în acest text ne este oferit ceva extraordinar de mare și original. El spune că, spre deosebire de credință și speranță, iubirea nu va înceta niciodată (v. 8). Este pentru totdeauna. Această învățătură trebuie să fie pentru voi o certitudine de nezdruncinat. Iubirea lui Dumnezeu nu va înceta niciodată în viața noastră și în istoria lumii. Este o iubire care rămâne mereu tânără, activă, dinamică și atrage la sine de o manieră incomparabilă. Este o iubire credincioasă care nu trădează, în ciuda contradicțiilor noastre. Este o iubire fecundă care dă viață și merge dincolo de comoditățile noastre. Noi toți suntem martori ai acestei iubiri. Iubirea lui Dumnezeu, într-adevăr, vine în întâmpinarea noastră. Este ca un fluviu debordant care ne copleșește fără a ne suprima, dimpotrivă, este condiția vieții: «Dacă nu am iubire, nu sunt nimic», spune Sfântul Paul (v. 2). Cu cât ne lăsăm cuprinși de această iubire, cu atât viața noastră se renaște. Ar trebui să spunem într-adevăr cu toate puterile noastre: sunt iubit, pentru că exist”.
Cu toate acestea, a continuat Sfântul Părinte, ”iubirea de care vorbește apostolul nu este ceva abstract și general. Dimpotrivă, este o iubire care se vede, se atinge și se experimentează în prima persoană. Forma cea mai mare și expresivă a acestei iubiri este Isus. Toată persoana și viața sa nu sunt decât manifestarea concretă a iubirii Tatălui, până la momentul culminant: «Dumnezeu și-a arătat iubirea față de noi [prin faptul] că, încă pe când eram păcătoși, Cristos a murit pentru noi» (Rom 5,8). Aceasta este iubirea, nu cuvinte, e iubire! (…) Iubirea, așadar, este expresia cea mai înaltă a întregii vieți și ne permite să existăm”. ”În fața acestui conținut atât de esențial al credinței, Biserica nu ar putea să-și permită niciodată să se comporte ca preotul și levitul față de omul lăsat pe jumătate mort la pământ (cf Lc 10, 25-36). Nu se poate să-ți desprinzi privirea și să te întorci în partea cealaltă ca să nu vezi nenumăratele forme de sărăcie care cer milostivire. A se întoarce de partea cealaltă pentru a nu vedea foamea, bolile, persoanele exploatate este un păcat grav! Este și un păcat modern, este un păcat de astăzi. Noi, creștinii, nu ne putem permite acest lucru. Nu ar fi demn de Biserică nici de un creștin să treacă mai departe și să presupună că are conștiința curată numai pentru că ne-am rugat sau pentru că am fost duminică la Liturghie. Nu! Calvarul este mereu actual. Nu a dispărut nicidecum, nici nu rămâne o frumoasă pictură în bisericile noastre. Acel pisc de com-pasiune, din care izvorăște iubirea lui Dumnezeu față de mizeria omului, vorbește în continuare în zilele noastre și ne mână să dăm mereu noi semne de milostivire. Nu voi obosi niciodată să spun că milostivirea lui Dumnezeu nu este o idee frumoasă, ci o faptă concretă. Nu există milostivire fără concretețe. Milostivirea nu înseamnă a face binele în trecere. Înseamnă a se implica acolo unde există răul, unde există boală, unde există foame, unde există atâtea forme de exploatare a omului. La fel și milostivirea omului, nu devine astfel, adică umană, până când nu ajunge la concretețe în activitatea de fiecare zi. (…) Adevărul milostivirii, într-adevăr, se observă în gesturile noastre zilnice care fac vizibilă lucrarea lui Dumnezeu în mijlocul nostru”.
Pontiful a încurajat voluntarii să pună în practică și în viitor angajamentul carității și al milostivirii, îndreptând atenția și spre un exemplu concret din zilele noastre:
”Mâine vom avea bucuria să o vedem pe Maica Tereza proclamată sfântă. Și merită! Această mărturie de milostivire din timpurile noastre se adaugă la mulțimea nenumărată de bărbați și femei care au făcut vizibilă prin sfințenia lor iubirea lui Cristos. Să imităm și noi exemplul lor și să cerem să fim instrumente smerite în mâinile lui Dumnezeu pentru a ușura suferințele lumii și a dărui bucurie și speranța învierii”.
(rv - A. Dancă)
