De Daniele Rocchi
"O agonie lentă. Situaţia este dezastruoasă". Cuvintele părintelui Ibrahim Alsabagh, franciscan şi paroh al catedralei latine "Sfântul Francisc" la Alep, oraş sirian martir, par să contemple fie figura zăpăcită a micului Omran Daqneesh, copilul de cinci ani lovit împreună cu alţi copii în cartierul Qaterji, de un bombardament aerian, ale cărui fotografii au făcut înconjurul lumii, fie disperarea unei populaţii aflate de acum la capătul puterilor. Toată oroarea unui război într-o fotografie. În mintea călugărului franciscan sunt toţii micii şi marii Omran care încă trăiesc la Alep unde trebuie să se confrunte cu o violenţă nemaivăzută vreodată.
"Sunt de acum 5 ani de când suntem supuşi la valuri continue de violenţă - explică franciscanul la agenţia SIR - după fiecare val poporul îşi relua respiraţia şi speranţa într-un viitor mai bun de pace, de convieţuire. Pentru a recădea apoi în descurajare. Dar în ultima perioadă, din cauza ciocnirilor dintre armata obişnuită şi miliţiile înarmate, îndurăm un val de moarte, cel mai rău văzut vreodată. Au exista şi moment în care am crezut că se putea întrevedea o soluţie, în schimb suntem în faţa apogeului crizei care ne duce la o agonie lentă". Nu par să mai surprindă cine ştie ce declaraţiile trimisului special al ONU pentru Siria, Staffan De Mistura, care a anunţat că a suspendat activitatea lui task force umanitară deoarece luptele continue împiedică ajutoarele pentru civili şi a cerut o încetare a focului măcar 48 de ore, îndeosebi pentru Alep.
"În oraş oamenii sunt martirizaţi. Familiile - povesteşte părintele Ibrahim - suferă în suflet, datorită fricii de bombardamente, de boli, de traume psihologice, de răul produs copiilor lor. Suferă în trup pentru că au mari dificultăţi economice. Lipseşte totul: apă, lumină, medicamente, mâncare. Lipseşte munca pentru a câştiga acea puţină pâine necesară pentru a supravieţui. Este o suferinţă continuă aceea pe care o trăiesc familiile din Alep". În faţa atâtor dureri părintele Alsabagh nu mai vorbeşte despre "urgenţă" ci despre "catastrofă umanitară". Şi aduce exemple. "Cine vede Alepul nu poate să nu rămână impresionat. Alep este astăzi ca oraşele distruse din al doilea război mondial, sau din epoci mai recente, ca Sarajevo. Nu cred că s-a văzut vreodată o asemenea cantitate şi calitate de violenţă ca aceea care distruge Siria, şi Alepul în mod deosebit. Şi încă nu s-a terminat". Războiul "continuă ca şi cum n-ar fi nimic şi seamănă tot mai multă moarte, distrugere, fugari şi refugiaţi. Mai mult decât edificiile şi structurile aici se distruge omul". Aici vocea franciscanului tremură, ajungând să şoptească un semnificativ "asta e ceea ce mă amărăşte". A reconstrui drumuri, şcoli şi blocuri este mereu posibil, dar inima omului? "Nu vorbesc numai despre creştini - subliniază parohul - ci despre fiecare om care trăieşte aici, în special despre acela care în inima sa refuză armele pentru că vrea să trăiască în pace".
În Alepul de astăzi nici rugăciunea pare să nu mai fie îndeajuns. "Copiii suferă şi cei puternici continuă să comercializeze destinele ţării noastre", denunţă franciscanul, pentru care cererea încetării focului umanitară de 48 de ore apare "tardivă şi superficială". "Astăzi - reafirmă el - nu mai e suficientă numai o bucată de pâine, ci o soluţie la această tortură, la această suferinţă continuă care nu pare să se termine". Vina este a aşa-numiţilor "comercianţi ai războaielor, care trag profit din situaţie, care au în mână jocul. Vedem asta în miniatură şi la Alep, unde există persoane sau grupuri - pe care aici îi numim «comercianţii războiului» sau «îmbogăţiţii războiului» - care joacă pe capetele săracilor. Cine conduce destinele lumii şi ale diferitelor ţări nu trebuie să aibă această mentalitate. Altminteri, riscul este ca omul să fie privat de demnitatea sa şi vândut încontinuu. Noi vrem ca să coboare comunitatea internaţională la acest nivel, în care fiecare putere forţează pentru a rezolva în folosul său o criză care ucide zilnic mii de persoane şi de familii". Speranţa este ca "să ştie să dialogheze comunitatea internaţională gândindu-se la binele poporului, al fiecărui om şi al omului întreg. Vrem ca ţările care scriu istoria umanităţii noastre să folosească milostivire faţă de omul devastat şi suferind astăzi în Siria, în mod special la Alep".
Biserica locală încearcă să-şi facă partea sa. O angajare zilnică, tăcută, de primire şi de ajutor. Revelează părintele Ibrahim: "Atâţia credincioşi ai noştri ne spun să vedem faţa mai frumoasă a Bisericii: o Biserică mamă care se preocupă şi ajută spiritual şi material pe fiii săi. Eu pot spune că Biserica din Alep este o Biserică strălucitoare, plină de lumină, care emană credinţă, speranţă şi caritate, nu numai pentru fiii săi ci pentru tot poporul sirian. O Biserică curajoasă până acolo încât să se despoaie de tot ceea ce are pentru a dărui poporului. Biserica noastră este, în fiecare clipă, în genunchi pentru a spăla picioarele leproşilor din secolul al XXI-lea, care sunt săracii, cei slabi, refugiaţii, fugarii, victimele războiului. Continuăm să mergem înainte, în pofida dificultăţilor pentru a face să vină ajutoarele şi embargoul". Părintele Alsdabagh aminteşte de o călătorie recentă în Italia şi de un colocviu cu cardinalul Angelo Bagnasco, preşedinte al Conferinţei Episcopale Italiene (CEI). "În faţa lui m-am făcut purtător de cuvânt al comunităţii creştine din Alep, cerând intervenţia concretă a Bisericii italiene; ca să se manifeste celor din Alep ca natură a sa de Biserică o reflexie a duioşiei lui Dumnezeu. Biserica italiană este mereu alături de noi, spiritual şi concret, dar şi gata să susţină orice efort în a găsi o soluţie la acest război care este mai mare decât noi. Avem nevoie de sprijin mare - conclude parohul - suntem un popor martirizat, suntem o Biserică ce suferă. Nu există oraş în lume astăzi care suferă precum Alepul. Lumea să asculte glasul Alepului şi al Siriei: să fie pace... şi pace durabilă".
(După SIR, 20 august 2016)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
