Partenerul meu a comis o greșeală gravă, cum să învăț să-l iert pentru a relansa relația noastră?
În cartea „Puterea terapeutică a iertării”, Alberto D'Auria explică unele „terapii” care se pot activa pentru a „salva” un cuplu într-un moment de mare dificultate.
Relația, de fapt, după cum explică autorul, este o formă de legătură complet diferită de toate celelalte, cum ar fi de exemplu prietenia, care implică persoanele într-un alt mod, lăsându-le o oarecare independență și o mai mare detașare. Într-o relație sentimentală însă, raportul dintre parteneri asumă o valoare diferită, deoarece gradul de implicare este total.
Elementul esențial al cuplului
Uneori, viața de zi cu zi ne determină să ne confruntăm cu chestiuni dificile, motiv pentru care nu există vreun cuplu care să nu fi experimentat în vreun fel sau altul conflictul, în ciuda intențiilor bune și a stării de spirit.
Apare evident că iertarea devine necesară, prezentându-se ca un element esențial al stării de bine cu sine însăși și în relația cu ceilalți. Iubirea noastră nu poate exista în afara dinamicii iertării, deoarece într-o relație toți pot să greșească și nimeni nu este scutit de erori.
Recunoașterea greșelilor pentru a deveni mai buni
Să ne gândim, de exemplu, la cei care își jignesc soțiile fără a le cere iertare, și nu își dau seama că le rănesc, deoarece sunt convinși că dreptatea este de partea lor. Treptat, aceste atitudini se vor încheia prin îndepărtarea soțiilor, creând o distanță care ar putea duce la o ruptură. Recunoașterea greșelii și cererea iertării reprezintă două momente de la care se poate reîncepe o construcție mai bună a relației conugale.
Patru cauze de eșec
Există patru factori care, de obicei, fac cuplul să intre în criză:
1. După etapa de îndrăgosteală apare un fel de deziluzie și dezamăgire prin descoperirea faptului că relația nu este așa cum partenerii și-au imaginat-o;
2. Ruperea pactului. Fiecare cuplu își fundamentează relația pe o serie de condiții care sunt specificate în mod clar „Vai de tine dacă mă vei trăda!”, în timp ce altele rămân „nespuse” și sunt de la sine înțelese pentru ca povestea de iubire să poată continua fără probleme. De obicei partenerii nu-și spun: „Dacă devii o persoană violentă nu te mai vreau”, deși se gândesc la acest lucru.
3. Evenimentele vieții care depășesc pragul tolerabilității sau care sunt experimentate pe neașteptate: de exemplu, nașterea unui copil cu handicap.
4. Creșterea evolutivă a unui singur partener. Dacă unul dintre cei doi parteneri se schimbă datorită unei creșteri a gradului de conștientizare sau de maturitate, celălalt nu-l mai recunoaște: „Nu este aceasta persoana cu care m-am căsătorit”.
Terapia adecvată
În acest moment partenerul trebuie să fie capabil să activeze terapia adecvată. Atunci când suntem răniți de cineva pe care îl iubim sau în care avem încredere, fie că este vorba despre o minciună, despre o trădare, despre un refuz sau despre o insultă, ne este extrem de dificil să trecem peste aceasta.
În schimb, premisa corectă a iertării nu reprezintă negarea responsabilității persoanei care ne-a rănit sau justificarea comportamentului său neadecvat. Persoana se poate ierta fără a-i scuza comportamentul. Iertarea este mai presus de toate un gest de iubire care se concretizează înspre sine însăși, deoarece îți permite să te eliberezi de gândurile și de sentimentele disfuncționale, pentru a te concentra asupra aspectelor pozitive și constructive.
De la neînțelegeri la sensibilitate
Iertarea devine importantă pe parcursul unui itinerariu presărat de neînțelegeri mici sau mari. Experiențele lacrimilor, conflictelor, crizei cuplului sunt semne ale fragilității umane și, prin urmare, iertarea devine acea realitate „tipic umană” care oferă posibilitatea de a construi punți peste prăpăstii și de a reparcurge străziile care păreau întrerupte definitiv. Acest lucru devine posibil doar atunci când ne educăm să fim sensibili.
Nu, durității inimii și egocentrismului
Sensibilitatea este împotriva a două atitudini împărtășite pe scară largă și de multe ori legate între ele: duritatea inimii, înțeleasă ca o închidere totală în fața concepțiilor celuilalt, și egocentrismul, înțeles ca o absorbire de sine, care se manifestă printr-un refuz de dialog și de ascultare a celuilalt. Sensibilitatea în schimb, reprezintă flexibilitate, deschiderea inimii, disponibilitate în fața schimbării.
Privirea îndreptată către Dumnezeu
Iertarea fără sensibilitate ar fi lipsită de dinamica sa afectivă, iar sensibilitatea fără iertare ar risca să fie redusă la un episod de natură doar emoțională sau superficială.
Pentru a trăi în profunzime această experiență, cuplul creștin trebuie să-și îndrepte privirea spre Dumnezeu, care este milostivire. În acest fel, iertarea devine un semn tangibil al iubirii milostive a lui Dumnezeu.
Curaj și determinare!
Partenerul rănit trebuie să știe că iertarea nu banalizează iubirea, ci o reînnoiește, purificând în interiorul nostru tendința de a arunca doar asupra celuilalt partener responsabilitatea pentru ceartă. Ca orice proces, chiar și iertarea cere curaj și determinare.
Victoria iubirii
Apare evident că iertarea reprezintă un element esențial în viața noastră și în relația cu ceilalți. Iubirea este viață, iar dacă viața nu este alimentată, moare.
Iubirea acordă vieții o valoare deplină în fiecare moment. Ea este strâns legată de structura persoanei. Sentimentul de a se simți iubit este cel care dă continuitate propriei vieți.
Traducere și adaptare: Liviu Ursu
