În timp ce în Siria războiul continuă şi cei mari ai pământului discută destinele acestei ţări, în fiecare zi, la Alep, bombardamentele fac ravagii. Situația din capitala economică a Siriei este foarte dificilă, motiv pentru care mulți locuitori și-au părăsit orașul de când războiul a început, iar aici au rămas acum doar familiile sărace. Nu mai este nici apă, nici electricitate și luptele nu mai încetează. Este o situație dramatică, greu de descris în cuvinte, care se lovește de indiferența multora, dar mai ales de a acelora care ar putea face ceva pentru ca acest război absurd să înceteze.
Poate imaginea băiețașului de cinci ani din Alep, scos dintre dărâmăturile unei clădiri bombardate și apoi așezat pe un scaun portocaliu de un voluntar, ne poate ajuta să înțelegem ceea ce nu am înțeles încă din acest război. Poate ne vom ruga mai mult pentru pace. Nu știu. În imagine se poate vedea bărbatul care după salvarea copilului fuge pentru a da ajutor altor persoane rănite. Și el, micul Omran rămâne singur, fixând camera ce-l supraveghează, cu privirea uimită, în mijlocul groazei, la vârsta de cinci ani. Este acolo speriat și singur, visând probabil la brațele unei mame sau ale unui frate care să-l mângâie pentru a-i risipi fiorul groazei și durerea sau la o casă în care să se ascundă și să doarmă. Dar în oraș nu mai există case, ci doar ruine! Are mâinile mici, cum sunt mâinile tuturor copiilor lumii, care la această vârstă se bucură de jucării, de afecțiune și pun mii de întrebări. El este singur, nu are cine să-l asculte.
Acel copil, acea privire de fapt, a devenit un simbol al suferinței unui oraș care de câteva săptămâni este epicentrul conflictului sirian. Un simbol al războiului, care lasă în urmă chiar și copiii cu corpul acoperit cu praf de moloz și pete de sânge pe față. Dar ce o fi în sufletul lor?
ACC
