Născută în Westfalia în 1774 şi moartă în 1824, Anna Katharina Emmerick şi-a petrecut o bună parte a celor 50 de ani din viaţă pământească imobilizată la pat, pradă a suferinţelor de nedescris, pe care nu doar le accepta dar le şi dorea oferindu-se ca şi victimă pentru păcătoşi. Adevărul atât despre stigmate (pe care le-a primit în 1812), cât şi despre a consuma apa, ca şi singur aliment vreme de decenii, a fost confirmat fără niciun dubiu de nenumăratele cercetări ale autorităţilor religioase şi civile. Camera sa unde a zăcut ca şi bolnavă a devenit unul dintre locurile cele mai importante de spiritualitate din Europa şi mare este lista miracolelor care i-au fost atribuite atât în timpul vieţii cât şi după moarte.
Numele stigmatizatei, care nu s-a mişcat niciodată din a sa Westfalia, este citat în orice publicaţie (chiar şi în cele din punct de vedere laic «ştiinţifice») care vorbeşte despre săpăturile arheologice din Efes. În viziunile sale, Serva lui Dumnezeu spune: «După înălţarea Domnului Nostru Isus Cristos, Maria a trăit trei ani la Ierusalim, trei în Betania şi nouă la Efes dar nu chiar în oraş: casa Ei era situată la o depărtare de trei leghe şi jumătate, pe un munte care se vede la stânga cum vii de la Ierusalim şi care coboară lin către oraş. De pe acesta se vede dintr-o parte Efesul iar din cealaltă marea […]. Vârful prezintă un platou ondulat şi fertil cu o circumferinţă de jumătate de leghe şi aici s-a stabilit Sfânta Fecioară». Naratiunea continuă, oferind multe alte mici particularităţi, atât despre loc cât şi despre locaşul pe care Apostolul Ioan i l-a construit: «Casa era din piatră, pătrată, cu două camere şi doar partea posterioară era mai rotundă iar acoperişul era tip terasă. Casa era împărţită în două de către vatra care era situată în mijloc…». În opoziţie cu opinia care era dominantă atunci printre cercetători, vizionara afirma că şederea Mariei la Efes lângă discipolul căruia i-a fost încredinţată de către Isus pe cruce, a fost definitivă. Acolo şi-ar fi încheiat viaţa pământească, depusă fiind într-un mormânt lângă acea casă, înainte de a fi ridicată cu trupul la Cer.
La începutul anilor '80 ai secolului al XIX-lea, unui preot din Paris, abbé Gouyet, i-au fost citite «revelaţiile» lui Emmerick, aşa cum au fost culese şi publicate de către Brentano. La început a fost sceptic, dar la final preotul a decis să meargă în Orientul Mijlociu, cu cartea în mână, pentru a constata la faţa locului dacă era vorba cu adevărat de viziuni sau (aşa cum, în mod probabil, se gândea) de iluzii. Călătoria sa a început în 1881 din Egipt şi aici a avut parte de prima surpriză: locurile unde Sfânta Familie în fuga sa ar fi poposit, conform «viziunilor», nu doar că existau dar erau identice cu ceea ce spunea stigmatizata. Multe alte impresionante confirmări a găsit în Palestina: de la Capernaum la Tabor, la Carmel.
Dar coincidenţele cele mai impresionante le-a descoperit tocmai la Efes care, din unul dintre oraşele cele mai importante ale lumii antice, a fost redus la o masă de ruine aproape acoperite de pământ. Urcând muntele (numit Alagad, anticul Solmissos), aflat la distanţă de trei leghe şi jumătate de oraş, aşa cum spunea Emmerick, abbé Goyet nu doar că a găsit locul care coincidea în totalitate, dar a observat şi o casă antică şi izolată, încă fiind înconjurată de venerarea supravieţuitorilor creştini locali şi chiar şi de musulmani. Singur, fără a avea mijloace pentru a continua cercetările, fără a cunoaşte persoane sus puse, nu a reuşit să suscite interesul Bisericii pentru a sa descoperire. S-a întors, deci, la Paris.
Lucrurile s-au repus în mişcare zece ani mai târziu. Pentru a cunoaşte, sumar vorbind, cum s-au desfăşurat acele evenimente, lucrul cel mai bun este să ne referim la un izvor competent: procesul scris în 1951 (după încheierea noilor săpături), al Arhiepiscopului din Smirna, localitatea turcă Izmir, în al cărui teritoriu este şi Efesul. Arhiepiscopul, care atunci era monseniorul Joseph Descuffi, scrie: «În 1891, părintele Poulin, superiorul Lazariştilor francezi din Turcia, după ce a citit împreună cu fraţii Vita della Santa Vergine (Viaţa Sfintei Fecioare) atribuită lui Emmerick, mişcat fiind de scepticism, a decis să controleze locurile, pentru a dezminţi acea povestire. Eruditul şi prea puţinul devotul oficial francez, arheologul François Young, a luat conducerea expediţiei. După câteva zile de grele cercetări din munţii din Efes, mulţumită indicaţiilor ţăranilor din acea zonă, a avut surpriza să descopere un loc şi o casă în ruine (acea pe care a descoperit-o cu zece ani înainte abbé Gouyet, a cărui descoperire a fost ignorată) care corespundeau perfect indicaţiilor vizionarei care, imobilizată la pat, nu s-a mişcat niciodată din Prusia Renana. Acel loc era numit de localnici Panaya Kapuli, care în limba turcă înseamnă „Capela Mariei Panaghía (Preacurata)”. Alţii o numeau Meryem Ana Evi , adică „Casa Mamei noastre Maria”. Membrii expediţiei ştiau că creştinii ortodocşi veneau dintotdeauna în 15 august în fiecare an, cu preotul lor, să celebreze Adormirea Maicii Domnului. În pofida faptului că ale lor cărţi liturgice indicau Ierusalimul ca locul unde Panaghía şi-a sfârşit viaţa pământească, aceştia erau convinşi că locul sacru al Ridicării cu Trupul la Cer era acesta».
Rezultă că creştinii, în număr mai mare de 4.000, care au trăit în satele din zonă erau descendenţii anticilor efeseni, care s-au refugiat pe acei munţi în timpul invaziei musulmane şi acolo şi-au conservat sârguincioşi tradiţiile lor dintre care prima a fost cea a Panaya Kapuli.
Săpăturile arheologice recente au demonstrat că edificiul dărâmat, care se vedea, era o transformare într-o capelă a unei case din piatră care era sigur din epoca romană, a cărei structură din două camere (dintre care cea din spate rotunjită) coincidea cu cea descrisă de către Emmerick. Foarte emoţionant a fost descoperirea acelei vetre despre care stigmatizata a vorbit şi care se găsea între cele două camere, mai concret în centrul casei. Aceasta a fost găsită sub altar care, nu întâmplător, a fost ridicat tocmai acolo, unde ardea focul care o încălzea pe Mama lui Dumnezeu. Vatra a fost distrusă dar, din respect, pietrele care o formau au fost păstrate în cavitatea de sub altar: pe o parte acestea erau albe iar pe cealaltă erau înnegrite de o densă peliculă de cenuşă şi de fum. S-au găsit şi lemne pe jumătate arse. Emmerick a mai precizat: «Ferestrele casei erau fixate la o înălţime destul de mare şi a doua cameră era mai întunecată decât prima …». Efectiv, ferestrele casei erau situate, în mod neobişnuit, la circa trei metrii deasupra solului şi a doua cameră avea doar o deschidere la aceeaşi înălţime şi de aceea era atât de întunecată.
Conform stigmatizatei, Maria ar fi fost pusă de către Apostoli, care au venit în grabă la Efes, într-o grotă «aflată la circa o jumătate de leghe distanţă faţă de casă». Acel mormânt nu a fost niciodată găsit, chiar dacă nu lipsesc arheologi care speră să-l găsească, având în vedere că cercetările au fost întrerupte şi nu s-au epuizat toate posibilităţile.
Oricum este cu totul singular faptul că, la finalul anului 1892, deci cu doar puţin mai mult de un an după descoperirea sau redescoperirea a Panaya Kapuli, noul Arhiepiscop al Smirnei (singurul oraş care, a nu se uita, a supravieţuit din cele Şapte Biserici citate în Apocalisse) a vrut nu doar să meargă la acel loc ca să celebreze o Liturghie dar şi să scrie o lungă declaraţie oficială, după ce a examinat locurile şi după ce a vorbit cu istorici şi cu arheologi.
Acel prelat, monseniorul Andrea Policarpo Timoni, după ce a înşiruit ceea ce a fost descoperit, încheia astfel: «Având bune motive – având în vedere omagiile oferite atât bunei credinţe cât şi virtuţilor Annei Katherinei Emmerick de către părinţii ei spirituali – de a gândi că ale sale revelaţii merită cel puţin o anumită credibilitate; apoi, constatând pe de altă parte, cu cartea în mână şi cu ochii noştri, conformitatea perfectă care este între locul şi ruinele pe care le-am vizitat şi ceea ce vizionara spune despre casa Sfintei Fecioare din Efes; apoi, ştiind că tradiţiile locale care au fost în mod special consultate despre această cauză, spun foarte clar că Sfânta Fecioară a locuit la Panaya Kapuli, unde aceasta ar fi murit şi ar avea mormântul Său; toate acestea spuse şi luate în considerare, noi înclinăm puternic a crede că aceste ruine sunt cu adevărat rămăşiţele casei locuite de către Sfânta Fecioară şi o rugăm pe această Mamă bună să ne ajute să facem lumină asupra unei probleme de care este foarte interesată nu doar Biserică din Smirna ci întreaga lume creştină».
Rămâne problema tradiţiei la fel de veche şi în oarecare fel «oficială» pentru că este atestată de o impunătoare tradiţie liturgică, al locului Dormitio venerat la Ierusalim în valea din Ghetsimani. Săpăturile arheologice efectuate aici în anul 1972 au confirmat, aşa cum spune sinteza unui arheolog, că «actuala capelă a aşa numitului „mormânt al Mariei” mărturiseşte existenţa unui centru cultual iudeo-creştin, fiind în mod sigur din epoca pre-niceniană, cu caracter marian, strâns unit memoriei sfârşitului vieţii pământeşti a mamei lui Isus». Observăm că şi la Ierusalim găsim asemenea confirmări.
Trebuie să afirmăm că tradiţia (chiar şi textele, de exemplu Tertulian) fixează la Efes ultimii ani şi moartea apostolului Ioan, căruia i-a fost încredinţată Maria: oare este probabil ca, trăind încă Apostolul, Maica Sfanta să nu fi fost cu el? Mai mult: acelaşi mesaj pe care Părinţii Conciliului din Efes îl vor trimite poporului creştin citează şederea celor doi în acel oraş. Tradiţiei liturgice din Ierusalim i s-ar putea opune aceea, la fel de antică, a Bisericii Iacobite, care atribuie în actuala localitate turcă Adormirea Mariei. Împărtăşea această convingere şi marele islamist Louis Massignon, conform cercetărilor acestuia, Maria nu ar fi putut şedea la Ierusalim, fiind o mamă a unui «blestemat», conform Legii, încât «a fost crucificat» şi nu s-ar fi putut întoarce nici la Nazaret pentru că nu doar Fiul dar şi ea însăşi au fost radiaţi cu infamie din registrele sinagogii locale. Deci, exilul la Efes era obligatoriu. Massignon, printre altele, nu ezita a judeca ca fiind autentice darurile extraordinare ale lui Emmerick, pe care o venera ca fiind sfântă.
Întrebări si ipoteze ca cele de mai sus nu privesc direct credinţa, ci devoţiunea. De aceea le lăsăm in grija specialiştilor...
(Vittorio Messori – Ipoteze despre Maria)
