Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.
Echipa e-communio.ro
(Scrisoarea Episcopului Alexandru Todea din 14.I.1982, trimisa din Reghin, cu specificarea pe plic, în pofida riscului, a calitatii de preot a destinatarului: „Pr.Prof Octavian Moisin, inginer”.) „Multumesc din inima si cer de la Domnul sa aveti bucuria, ca din misterul ce învaluie contemporaneitatea, sa vedeti reaparitia STELEI calauzitoare pentru lume, tara, biserica si pentru noi toti… 14.I.1982. Alexandru ”
(Scrisoarea Episcopului Iuliu Hossu trimisa din detentia de la Mânastirea Caldarusani, la 27 Ianuarie 1966, Preotului Octavian Moisin, ca raspuns la scrisoarea acestuia din 25 Decembrie 1965. Originalul scrisorii se afla în Arhiva Familiei Moisin) „Iubite Frate, Îti multumesc pentru bunele urari pe cari, pe toate, le-am închinat Domnului, cersind, în smerite rugaciuni, sa le primeasca în mila Sa nemarginita, sa le împlineasca dupa a Sa preasfânta vointa si dumnezeeste sa le rasplateasca, cu revarsarea harurilor Sale îmbelsugate, asupra tuturor, cu tot binele. Anul nou plin de lumina si de mângâierea pacii, în lumea întreaga. Cu parinteasca dragoste si arhiereasca binecuvântare. Pace tuturor + Episcop Iuliu de Cluj-Gherla Mânastirea Caldarusani 27.I.1966”
„Iubite Frate, Multumesc Fratiei Tale, întregii Tale Familii, care sper ca e bine, cele mai calduroase multumiri pentru urarile ce mi le-ati facut de sarbatoarea Învierii Domnului, trimitându-Va la toti arhiereasca binecuvântare, Mânastirea Ciorogârla, raionul Domnesti, regiunea Bucuresti la 16 Maiu 1959 De tot binele voitor + Ioan ” (Scrisoarea adresata de Episcopul greco-catolic Ioan Balan Preotului Octavian Moisin la 16 Mai 1959 , al carei original se afla în Arhiva Familiei Moisin)
„Eu ma bucur, ca esti acolo unde esti. Harul lui Dumnezeu lucreaza nu dupa cum oamenii judeca. Dumnezeu te va binecuvânta si-ti va ajuta sa-ti poti ajunge idealul… Traim vremuri apocaliptice. Oamenii s-au facut rai si pare ca nu vreau sa se îndrepte. Cade în sarcina noastra sa ne nazuim a-i îndrepta. Eu din parte-mi nu te voiu uita în rugaciunile mele de fiecare zi… Cu multa dragoste si binecuvântare + Episcop V. Aftenie Bucuresti 6.III.1945” (Fragment din scrisoarea adresata de Episcopul Vasile Aftenie teologului Octavian Moisin si al carei original se afla în Arhiva Familiei Moisin)
CUVÂNT LA SLUJBA DE ÎNMORMÂNTARE A PREOTULUI PROF. DR. MOISIN GH. OCTAVIAN, CANONIC MITROPOLITAN SI PRELAT PAPAL, DIN 28 IUNIE 2013 , ÎN CATEDRALA GRECO-CATOLICA “SF. NICOLAE “ DIN ORADEA. (ROSTIT DE PR. ANTON MOISIN) Participam astazi la un moment care va ramâne consemnat în istoria Bisericii noastre : plecarea dintre noi a ultimului mare luptator din „generatia de aur” a Bisericii Române Unite, cu episcopi martirizati, cu zeci de preoti ucisi în temnite si cu atâtia marturisitori ai credintei catolice în prigoana. Toti au plecat la Domnul, în acesti 65 de ani de mari încercari, începând din noaptea de 28 Octombrie 1948, când episcopii uniti au fost arestati, pâna acum, în 28 Iunie 2013, când ultimul mare luptator, Preotul Profesor Doctor OCTAVIAN MOISIN, Canonic Mitropolitan si Prelat Papal, este condus de noi la mormânt. Luati bine aminte: este un semn foarte important, deoarece „generatia de aur” a luptatorilor martirizati sau marturisitori români uniti s-a întregit în Ceruri. Semnul e cu atât mai elocvent cu cât Parintele Octavian Moisin a fost primul preot hirotonit în secret dupa începerea prigoanei comuniste; Biserica Româna Unita a fost scoasa în afara legii în mod oficial la 1 Decembrie 1948, iar el a fost hirotonit preot dupa o saptamâna, la 8 Decembrie 1948, în ascuns. Primul preot hirotonit în taina este si ultimul care încheie actiunea „generatiei de aur” pe Pamânt, pentru a o continua la alt nivel si cu o alta putere în Cer. De-acum o alta pagina începe în istoria Bisericii noastre, iar Cristos a dorit s-o înceapa împreuna cu toti cei care l-au urmat pe Calea Crucii în Biserica Noastra. În comunism a fost Vinerea Patimilor pentru Biserica Noastra si îngroparea ei. În ultimii 24 de ani, dupa revolutie, a fost pentru ea acea zi de Sâmbata în care Cristos a stat cu trupul în mormânt. Acum vine adevarata Înviere, rasturnarea lespedei de nedreptate si minciuna sub care zace ea mai peste tot. Aceasta rasturnare va fi grozava pentru multi si pilduitoare pentru toti. Cristos vrea sa iasa din acest mormânt însotit de ceata sfintilor Sai, pentru ca , dupa ce au fost îngropati cu El, tot cu El sa învie, în învierea Bisericii noastre. Când a început marea prigoana, în 1948, Preotul Octavian Moisin avea numai 34 de ani însa deja suferise mai mult decât altii într-o viata. S-a nascut la 18 Mai 1914 la Hunedoara, într-o familie care era atestata de multe secole, cu înaintasi înruditi cu Iancu de Hunedoara si altii cu functii în Biserica în secolele XV – XVI. Tatal lui Octavian, pe nume Petru, intelectual din Hunedoara, patriot român, a recurs la un gest curajos în 1917, când Imperiul Austro-Ungar, în care era înglobata Transilvania, era în razboi cu România: a asezat de ziua împaratului austro-ungar tabloul acestuia în fereastra casei lui din Hunedoara, cu capul în jos, între lumânari aprinse, iar deasupra, cu capul în sus, portretele lui Avram Iancu si Horea, Closca si Crisan. Acest gest a schimbat soarta familiei, care statea de secole în Hunedoara ( stramosii ei fiind nobili din Hateg ). Autoritatile de ocupatie au hotarât arestarea lui Petru Moisin, ca instigator al românismului. Ca sa scape, acesta a fugit în munti, unde s-a îmbolnavit si dupa câteva luni a murit. În aceeasi zi a murit si fiul sau mai mare. Sotia lui Petru, pe nume Maria, a ramas vaduva, cu 4 copii, printre care si Octavian, lipsita de avere. A trebuit sa plece din Hunedoara, s-a dezradacinat si a mers la Câmpina, unde au urmat multi ani de privatiuni, foame si saracie. Fratii s-au sprijinit pe masura ce cresteau. Octavian a ajuns inginer chimist dar vocatia lui era sa se preoteasca. Totusi, s-a gândit sa devina misionar calugar în coloniile din Africa. Dumnezeu însa a intervenit, aratându-i ce voia de la el. A permis sa fie trimis în 1942 pe frontul antisovietic de la Cotul Donului- Stalingrad, ca ofiter chimist care-i verifica pa soldati în transee sa fie pregatiti pentru un atac sovietic cu arme chimice si totodata ca ofiter de legatura al statului-major, între regimente. Când sovieticii au dat atacul în noaptea de 19 noiembrie 1942, cu tancuri de tip nou, ce n-au putut fi oprite, Octavian a ramas singur la statul-major al Diviziei 5 Infanterie, de unde ceilalti se retrasesera, coordonând rezistenta. În Noiembrie 1942, sovieticii au spart totusi frontul la Cotul Donului- Stalingrad, prinzând în încercuire 80.000 de soldati români. Din divizia lui Octavian a scapat el ( iar o divizie avea 10.000 de militari ), dupa cum si din divizia la care se retrasesera ( 6 Infanterie ) a scapat, acolo, doar preotul , la care Octavian se spovedea. Amândoi s-au prins de mâna si au pornit prin furtuna de gloante si obuze, ca sa nu cada în încercuire. Preotul, pe nume Petre Bacaoanu, romano-catolic, se ruga la Sf. Anton iar Octavian la Sf. Maria. Sovieticii trageau direct sore ei cu mitralierele, apoi cu tunul de pe tanc, vazând ca sunt ofiteri. Brusc, un val de ceata deasa i-a acoperit si rusii s-au oprit. Retragerea lui 2000 de kilometri pâna în tara a fost aproape un sir de minuni dumnezeiesti. Atunci a promis ca, daca e salvat, se va preoti. Rugaciunea lui la Maica Domnului a fost ascultata. Toata viata a avut o devotiune speciala pentru Nascatoarea de Dumnezeu. Când era înca un copil, a avut o viziune în vis, Maica Domnului aratându-i-se pe vârful muntelui din apropierea casei lui, unde el mergea uneori sa culeaga ghiocei, stând cu bratele întinse si chemându-l la Ea. Astazi, dupa mai bine de 90 de ani de la acea viziune, chemarea s-a împlinit, este alaturi de Mama Cereasca. Revenind de pe front în tara, Octavian s-a casatorit cu Maria, descendenta din familia lui Avram Iancu. Paralel cu serviciul de inginer, a urmat Academia de Teologie din Blaj. Era foarte apreciat. Episcopul Vasile Aftenie i-a scris la 6 martie 1945, încurajâdu-l sa-si urmeze vocatia preoteasca, desi arata ca vin „vremuri apocaliptice”, subliniind: „Cu siguranta, ca pe cine-l alege Tatal ceresc îl si ajuta”. În vremea razboiului, Episcopul Vasile Aftenie a stat des la locuinta Preotului Laurentiu Moisin în Câmpina, fiind socotit un fel de membru al familiei. Mitropolitul Alexandru Nicolescu, Episcopul Valeriu Traian Frentiu, Episcopul Ioan Suciu, Cardinalul Iuliu Hossu si altii îl apreciau foarte mult pe Octavian. Cu o zi înainte de arestare, Episcopul Vasile Aftenie îi spusese: „Tavi, ultima mea dorinta este sa te hirotonesc preot”; n-a mai apucat, fiind arestat împreuna cu toti episcopii greco-catolici. Atunci l-a hirotonit Mitropolitul romano-catolic de Bucuresti, Alexandru Cisar; s-a temut putin, pentru ca era un risc mare, dar Episcopul Anton Durcovici, de fata la discutie, i-a cerut Mitropolitului Cisar sa-l hirotoneasca pe Octavian, spunând ca „tocmai acum e momentul”, fiind nevoie de preoti. De atunci, din 8 Decembrie 1948 pâna în 30 Decembrie 1989, deci 41 de ani, a urmat crunta prigoana ateo-comunista. Dupa hirotonirea lui a început sa se vada planul lui Dumnezeu cu Preotul Octavian Moisin. A fost obligat sa plece din Câmpina la Victoria, unde comunistii construiau un nou oras, pe care l-au declarat ateu, fara biserica. Dictatorul Gh. Gheorghiu- Dej a spus textual: „Câta vreme noi comunistii vom fi la putere, în Victoria nu va fi biserica”. Cu alte cuvinte, era prima localitate din România în care stapân urma sa fie diavolul, iar Dumnezeu alungat. Însa Dumnezeu nu poate fi învins de Satana. Acum s-a vazut clar planul sau cu Octavian Moisin, de ce l-a facut inginer chimist si de ce l-a salvat de pe front pentru a deveni primul preot unit secret. La Victoria se construia de catre rusi un gigantic combinat chimic, iar Octavian a fost adus ca inginer raspunzator de punerea lui în productie. Astfel, înca din prima zi de sedere în oras, care pe atunci se numea Colonia Ucea Rosie, mai exact din 21 Iunie 1952, el a început sa slujeasca Sfânta Liturghie în Capela-catacomba din propria-i locuinta. De atunci pâna astazi a slujit zilnic, vreme de peste 60 de ani, în acea catacomba. Prin urmare, „orasul fara biserica” ridicat de comunisti a avut permanent biserica tainica si astfel nu diavolul a învins ci Dumnezeu, caruia Preotul Octavian i-a aparat onoarea. Dar pretul a fost foarte mare, cu zeci de ani de urmarire, anchete, amenintari cu arestarea, nedreptati, mari lipsuri, marginalizare totala. Si totusi, Dumnezeu l-a sustinut mereu. Comunistii au facut tot posibilul ca sa-l determine sa cedeze. L-au mutat fortat cu serviciul departe de familie 6 ani si jumatate, întâi la Buzau, apoi la Fagaras, sotia lui ramânând singura cu sapte copii la Victoria. La un moment dat n-a mai putut rezista asa, trebuia sa revina la Victoria. S-a dus la ministru pentru transfer dar nu a fost lasat sa intre. Era o situatie fara iesire. A mers atunci la mormântul lui Vasile Aftenie si a strigat: „Frate Vasile, ajuta-ma!” La întoarcere, trecând pe lânga minister, s-a auzit strigat de la fereastra pe nume, spunându-i-se ca îl cheama ministrul. S-a dus la el. „Ce vrei sa fac pentru dumneata ?, l-a întrebat acesta. „Sa fiu transferat !”. „Da-mi cererea !”. I-a semnat-o pe loc. Episcopul Vasile Aftenie ascultase strigatul. Prigonitorii observasera devotamentul eroic al lui Octavian fata de familie, desi fusese despartit fortat de ea. De aceea, la un moment dat a fost întrebat daca va renunta la Biserica Româna Unita în cazul în care-i vor fi reprimati copiii. A raspuns: „Chiar daca-i omorâti pe toti sapte, nu voi ceda !. A suferit pentru credinta zeci de ani dar nu a cedat nimic, dovedindu-se un adevarat marturisitor al Bisericii noastre. Mai mult, a trimis numeroase memorii si scrisori de protest autoritatilor din fruntea Statului comunist, cerând dreptate si libertate pentru Biserica Româna Unita martirizata, desi a fost amenintat sa înceteze. A tinut legatura cu mai multi Papi, de-a lungul vremii, asigurându-i de devotamentul celor din rezistenta greco-catolica. Era foarte apreciat la Vatican, dovada fiind numeroasele scrisori si gesturi de atentie de la ei. Voi da numai doua exemple. La Alba-Iulia era în prigoana un episcop maghiar curajos, anume Marton Aron, aflat în domiciliu fortat dupa eliberarea din temnita. Am fost de fata când, la o mare sarbatoare religioasa, a venit din locuinta sa spre catedrala, prin curte, cu un mare cortegiu. Era multa lume, supravegheata de Securitate. L-a vazut pe margine, între oameni, pe tatal meu Octavian. A oprit cortegiul, s-a dus la el si l-a îmbratisat. Dupa un timp i s-a permis sa mearga la Roma. S-a dus la Papa Paul al VI-lea. Când s-a întors, i-a spus tatalui meu: „ Stiti care a fost primul lucru pe care mi l-a spus Papa ? M-a întrebat: „ Ce face Parintele Octavian Moisin ? ” ”. De altfel, ca sa-i dea de înteles ca o anumita scrisoare a tatalui meu a ajuns la el, Papa Paul VI i-a raspuns scriind cu mâna lui, cu cerneala violeta, continuarea unei propozitii din Noul Testament, pe care Octavian o începuse si o lasase intentionat neterminata în scrisoarea lui. Alt exemplu : Papa Ioan Paul al II-lea, din partea caruia avem numeroase scrisori, l-a numit Prelat Papal pe Preotul Octavian Moisin. Nu ma mai refer aici si la alti Papi, Cardinali sau Episcopi straini care-i scriau, inclusiv Patriarhi ortodocsi, cum a fost si Patriarhul Constantinopolului de atunci, pe lânga multi Episcopi, si Mitropoliti ortodocsi, ca si toti Episcopii greco-catolici din prigoana care au mai iesit vii din închisoare. Parintele Octavian Moisin le scria multor ierarhi si preoti uniti din prigoana, încurajându-i în rezistenta religioasa. A fost ca o flacara, raspândind lumina si caldura. A slujit în multe locuri, inclusiv în Muntii Fagaras într-o grota, desi Securitatea supraveghea masivul din cauza partizanilor. Dupa revolutie, cu toate ca împlinise 75 de ani când a cazut comunismul, a desfasurat o ampla activitate înfiintând Parohia Româna Unita Victoria si Muntii Fagaras, reactivând Parohia Dragus unde a slujit 6 luni, a slujit alte 6 luni în S.U.A., a servit Sfânta Liturghie în diferite tari, a publicat numeroase lucrari, a înfiintat Actiunea Crestina pentru Renastere Nationala, a constituit Miscarea Bunavestire pentru ocrotirea copiilor nenascuti, a realizat materiale de baza pentru Biserica Româna Unita cu Roma si dovedirea drepturilor ei patrimoniale. Dupa întoarcerea din Israel, unde a slujit Sfânta Liturghie la Sfântul Mormânt, s-a îmbolnavit. Au urmat alte complicatii. În ultimele doua luni practic eu n-am mai avut zi si noapte, am stat permanent cu el. Ne-a spus înca în urma cu cel putin o luna: „Eu voi fi mort în 28 iunie”. Am cautat sa-i alung aceste gânduri, dar cu trei zile înainte de moarte a precizat: „ Peste trei zile voi muri”. N-am crezut însa mi-a zis: „Vei vedea ce complicatii vor apare si voi muri”. Brusc s-a declansat o hemoragie, a doua zi trei hemoragii, a treia zi sapte hemoragii si a facut stop cardiac. În acea noapte eram cu el singur în salonul de spital. Tot la doua ore era pur si simplu scaldat în sânge si o ajutam pe infirmiera sa-l spele. Ajunsese numai piele si os de foame, gura îi era arsa de sete. La 2 noapte , când începuse deja ziua de 25 Iunie 2013, a murit. Când l-au coborât de pe patul însângerat sa-l aseze în sacul de dus la morga, am avut parca imaginea lui Cristos coborât de pe Cruce pentru a fi învelit în giulgiu. Totul era exact la fel, trupul, fata, scena, era extraordinar ! Si mi-au venit în minte cuvintele Papei Francisc I rostite în fata Cardinalilor înmarmuriti : „Putem fi preoti, putem fi episcopi, putem fi cardinali, putem fi si papi, dar daca nu purtam Crucea lui Cristos, nu suntem ucenicii lui ”. La aceasta enumerare, i-as adauga si pe patriarhii din orice Biserica. Parintele Octavian Moisin a purtat o cruce grea întreaga viata si a raspuns printr-o iubire extraordinara fata de Cristos si o devotiune miscatoare fata de Maica Domnului. Cristos ne-a spus: „Cine vrea sa vina dupa mine, sa-si ia crucea si sa ma urmeze”. Îi vine fiecaruia moartea si apoi judecata. Iar acolo, daca vom spune ca am fost discipolii Lui, vom fi întrebati despre cruce. Si daca vom afirma ca am purtat crucea, va voi sa ne vada semnele ei pe trup si mai ales pe suflet. Acelea vor grai despre noi, vor fi dovezile ca am purtat crucea si nu ca am simulat purtarea ei. Iar Parintele Octavian Moisin are ce arata ca un „ alter Christus”, ca un alt Cristos într-o asemanare uimitoare. N-a fost crutat pâna în ultimele zile, iar în urma cu peste doua luni i-a venit ultima lovitura, din ultimul loc la care s-ar fi asteptat pe acest pamânt. Atunci a cazut sub povara crucii. M-am repezit sa i-o port eu dar era prea târziu: venise sfârsitul. Pe lânga suferinta de o viata si sacrificiul pentru Biserica, Parintele Octavian a fost de o moralitate exemplara, un sot fidel si un tata exceptional. Înainte de a trece la Domnul, a dorit sa faca o Spovada generala la mine, în Catacomba, si i-am dat dezlegarea generala. A primit Sfântul Maslu. Timp de aproape 65 de ani a servit zilnic Sfânta Liturghie. Ultima a fost în ziua de Rusalii a acestui an. Era la capatul puterilor. Îl tineam cu o mâna sa nu se prabuseasca iar cu cealalta am facut Consacrarea. A doua zi, când n-a mai putut servi, fiind fara cunostinta, a murit. Am servit eu singur si m-am împartasit pentru el. Asemenea preoti sfinti ne trebuie azi, gata sa poarte crucea sfintita de Cristos. Preotul Octavian Moisin, care a purtat-o în vremuri apocaliptice, ne dovedeste ca se poate. Si mai mult, ne este un exemplu. Sa-l urmam, pentru a ne revedea în Cer, unde nu este nici durere, nici prigoana, nici întristare, ci viata si fericire negraita si fara de sfârsit. Bunul Dumnezeu sa-l odihneasca în bucuria Sa. Amin. Pr. Anton Moisin
Pastram un moment de meditatie la moartea parintelui Octavian Moisin (1914-2013) care ramane un model de Credinta,Eroism si Dragoste. Bunul Dumnezeu sa-l odihneasca in pace si lumina cea fara de sfarsit sa-i straluceasca in veci. Amin Elena & Dan Suciu