Milostivirea fără fapte este moartă: a spus papa Francisc la cateheza unei noi audiențe jubiliare, joi, 30 iunie 2016, în Piața San Pietro, cu participarea a zeci de mii de pelerini din diferite țări. În cuvântul său, Sfântul Părinte a făcut referință și la recenta călătorie apostolică în Armenia, desfășurată între 24 – 26 iunie a.c., cu etape la Erevan, Ecimiadzin, Gyumri și mănăstirea Khor Virap, nu departe de Muntele Ararat. Vizita ecumenică și pastorală în Armenia, a menționat Pontiful, reprezintă o etapă din călătoria apostolică pe care o efectuează în septembrie în alte două țări din regiune, Georgia și Azerbaidjan.
Redăm mai departe cateheza papei Francisc despre faptele de milostenie, cu lectura textului din Evanghelia după Sf. Matei, cap. 25 (31-46):
«Dragi frați și surori, de câte ori, în primele luni ale acestui Jubileu, am auzit vorbindu-se de faptele de milostenie! Astăzi Domnul ne invită să facem un serios examen de conștiință. Este bine, de fapt, să nu uităm că milostivirea nu este un cuvânt abstract, ci un stil de viață. Una e să vorbești de milostivire și alta să trăiești milostivirea. Parafrazând cuvintele Sfântului apostol Iacob (cf 2,14-17), am putea spune că milostivirea fără fapte este moartă în ea însăși. Așa este! Ceea ce face ca milostivirea să fie vie este dinamismul ei constant pentru a merge în întâmpinarea nevoilor și necesităților celor care trec prin greutăți spirituale și materiale. Milostivirea are ochi ca să vadă, urechi ca să audă, mâini ca să ridice…
Viața de fiecare zi ne permite să atingem cu mâna numeroasele exigențe care se referă la persoanele mai sărace și mai încercate. De la noi se cere acea atenție particulară care ne face să ne dăm seama de starea de suferință și nevoie în care se află atâția frați și surori. Uneori trecem prin fața unor situații de sărăcie dramatică și pare că nu ne privește. Totul continuă ca și cum n-ar fi nimic, într-o indiferență care în cele din urmă ne face ipocriți și, fără să ne dăm seama, ajunge într-o formă de letargie spirituală care face sufletul insensibil și viața sterilă.
Cât de multe sunt aspectele milostivirii lui Dumnezeu față de noi! În același fel, cât de multe chipuri se adresează nouă ca să obțină milostivire. Cine a experimentat în propria viață milostivirea Tatălui nu poate să rămână insensibil la necesitățile fraților. Învățătura lui Isus pe care am ascultat-o nu ne permite căi de fugă: ”am fost flămând și mi-ați dat să mănânc, am fost însetat și mi-ați dat să beau, am fost gol, refugiat, bolnav, în închisoare și m-ați ajutat” (cf Mt 25, 35-36). Nu este loc de tergiversări în fața unui om flămând: trebuie să-i dăm de mâncare. Faptele de milostivire nu sunt teme teoretice, ci mărturii concrete. Obligă la a-și sufleca mânecile pentru a ușura suferința.
Din cauza schimbărilor din lumea noastră globalizată, unele forme de sărăcie materială și spirituală s-au înmulțit: să acordăm, de aceea, spațiu fanteziei carității pentru a găsi noi modalități operative. În acest fel calea milostivirii va deveni tot mai concretă. Nouă, așadar, ni se cere să rămânem vigilenți ca santinelele, ca să nu se întâmple că, în fața sărăciei produsă de cultura bunăstării, privirea creștinilor să slăbească și să devină incapabilă de a vedea esențialul».
În partea a doua a catehezei, Sfântul Părinte a vorbit de recenta sa călătorie apostolică în Armenia, ”prima națiune care a îmbrățișat creștinismul, la începutul secolului al IV-lea. Este un popor care, în decursul lungii sale istorii, a mărturisit credința creștină cu martiriul. Îi aduc mulțumire lui Dumnezeu pentru această călătorie” în care Pontiful a spus că a fost primit ”ca pelerin de fraternitate și de pace”. Armenia reprezintă, în același timp, prima etapă din proiectul unei călătorii mai ample în regiune:
«Peste trei luni, cu voia lui Dumnezeu, voi efectua o altă călătorie în Georgia și Azerbaidjan, alte două țări din regiunea Caucazului. Am acceptat invitația de a vizita aceste țări din două motive: pe de o parte, pentru a valoriza străvechile rădăcini creștine prezente în aceste ținuturi – întotdeauna în spirit de dialog și cu celelalte religii și culturi – iar pe de alta, pentru a încuraja speranțele și parcursurile de pace. Istoria ne învață că drumul păcii cere o mare tenacitate și pași în continuu, începând cu cei mici și făcându-i să crească treptat, mergând unul în întâmpinarea celuilalt. Tocmai de aceea urarea mea este ca toți și fiecare să dea propria contribuție pentru reconciliere. Ca creștini suntem chemați să întărim între noi comuniunea fraternă ca să dăm mărturie pentru Evanghelia lui Cristos și să fim plămada unei societăți mai drepte și solidare».
La saluturile finale, papa Francisc a menționat pelerinii polonezi, mulțumindu-le mai întâi pentru rugăciunile cu care l-au însoțit în timpul vizitei în Armenia. ”Vă rog să continuați rugăciunile”, a spus Sfântul Părinte, ”pentru mine și pentru tinerii care în Polonia și în toată lumea creștină se pregătesc pentru întâlnirea noastră, de acum iminentă, de la Cracovia. Să fie mereu vie în inimile și în faptele noastre memoria cuvintelor «Fericiți cei milostivi!».
Ca de obicei, înainte de rugăciunea ”Tatăl Nostru”, Pontiful a adresat nelipsitul salut pentru tineri, bolnavi și soții recent căsătoriți: «Astăzi celebrăm comemorarea primilor martiri ai Bisericii Romei și ne rugăm pentru cei care și în timpurile noastre plătesc cu un mare preț apartenența lor la Biserica lui Cristos. Dragi tineri, credința să aibă spațiu și să dea sens vieții voastre! Dragi bolnavi, oferiți suferința voastră pentru ca cei îndepărtați să întâlnească iubirea lui Cristos! Dragi soți recent căsătoriți, fiți educatori de viață și modele de credință pentru fiii voștri!».
Primiți acum și Binecuvântarea apostolică a papei Francisc invocată joi, la audiența jubiliară în Piața Sfântul Petru, binecuvântare ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.
(rv – A. Dancă)
