De Luis Badilla
Importantă şi plină de semnificaţii, dar în acelaşi timp singulară, călătoria pe care papa Francisc o va face în Armenia între vineri, 24, şi duminică, 26 iunie 2016, unde va vizita capitala Erevan, Gyumri, al doilea oraş armean şi cel cu cea mai numeroasă comunitate catolică şi în sfârşit Khor Virap, mănăstire armeano-apostolică, leagăn al creştinismului armean, la câţiva kilometri de graniţa turcă. Acest al 14-lea pelerinaj internaţional al lui Francisc, circa 50 de ore în a şaptea naţiune asiatică vizitată după Iordania, Palestina, Israel, Coreea de Sud, Filipine şi Sri Lanka, este numai prima etapă a unei călătorii în Caucaz care include o a doua etapă: Georgia şi Azerbaidjan, de la 30 septembrie la 2 octombrie. Nu e vorba de o precizare marginală. De fapt, papa consideră că prezenţa şi misiunea sa pastorale au sens împlinit dacă duc apropierea şi grija sa Bisericilor şi popoarelor protagoniste ale istoriei, actuale şi trecute, a întregii regiuni caucaziene, punctul de legătură între Asia şi Europa. Printre altele aşa s-a afirmat în comunicatul oficial al Sălii de Presă a Sfântului Scaun care a anunţat oficial cele două etape în acelaşi timp deşi între cele două călătorii există un "intermezzo" de două luni. În text se spunea: "Primind invitaţiile Sanctităţii Sale Karekin al II-lea, patriarh suprem şi catholicos al tuturor armenilor, a autorităţilor civile şi a Bisericii catolice, Sanctitatea Sa Francisc va merge în Armenia de la 24 la 26 iunie 2016. În acelaşi timp, primind invitaţiile Sanctităţii şi Preafericirii Sale Ilia al II-lea, catholicos patriarh al întregii Georgii, şi a autorităţilor civile şi religioase din Georgia şi din Azerbaidjan, Sfântul Părinte va completa călătoria sa apostolică în Caucaz, vizitând aceste două ţări de la 30 septembrie la 2 octombrie 2016".
Expresia "va completa" evidenţiază că pelerinajul a fost conceput şi organizat incluzând într-o singură dimensiune magisteriul itinerant în Caucaz.
În aceste călătorii papa Francisc va vizita ţări care împreună au circa 17 milioane de locuitori. Catolicii în ansamblu sunt 3,6% dintre credincioşi şi, în practică, sunt prezenţi numai în Armenia şi Georgia. Aceste trei ţări sunt principalele entităţi statale din Caucaz împreună cu teritoriile caucaziene ale Federaţiei Ruse. Situaţia din regiune este foarte complexă din punct de vedere geopolitic şi istoria sa este foarte zbuciumată, cu momente de violenţă feroce. Francisc va merge deci din nou într-o regiune a lumii care face parte din acea periferie unde numeroase echilibre politice, delicate şi precare, se împletesc cu interese economice de mare importanţă nu numai pentru regiune, ci şi pentru Europa Centrală Orientală şi pentru Orientul Mijlociu. Este vorba despre o zonă, e adevărat, periferică, punte între Europa şi Asia, care însă nu trebuie să fie considerată marginală, aproape superfluă sau neinfluentă. Ca în ţările africane vizitate în noiembrie 2015, ca la Lesbo şi la Lampedusa, e vorba de zone-răscruce; zone, mici sau mari, în care se articulează interese economice, geopolitice şi culturale precum şi situaţii de criză care - deşi nu se bucură adesea de o acoperire mediatică adecvată - au reflexii nu secundare atât în Occident cât şi în Orient.
În acest context capătă relevanţă deosebită unele evenimente din program prin care misiunea pastorală a lui Francisc doreşte să fie clară şi elocventă dincolo de cuvinte. Printre aceste momente trebuie subliniate întâlnirile cu episcopii din Biserica armeană apostolică şi îndeosebi cu catholicosul Karekin al II-lea, al căruia oaspete va fi Pontiful în Palatul din Etchmiadzin, singura celebrare euharistică la Gyumri în Piaţa Vartanants, vizita şi rugăciunea ecumenică pentru pace la memorialul genocidului armean (Tzitzernakaberd).
În exteriorul memorialului papa Francisc va depune o coroană de flori. În acel loc vor fi grupuri de copii şi tineri şi câţiva descendenţi ai celor 400 de copii care din 1919, timp de mai multe luni, au fost găzduiţi şi îngrijiţi în Vilele Pontificale de la Castel Gandolfo în timpurile Papei Benedict al XV-lea şi Papei Pius al XI-lea. În Camera Flăcării Perene se va desfăşura o scurtă ceremonie religioasă cu cântări şi lecturi. Va urma mai întâi rugăciunea catholicosului în limba armeană şi apoi cea a Pontifului în limba italiană. În sfârşit, alte cântece şi recitarea rugăciunii Tatăl Nostru vor preceda binecuvântarea comună. O asemănătoare rugăciune ecumenică pentru pace va fi prezidată apoi la Erevan, în Piaţa Republicii, cu două discursuri: al catholicosului şi al lui Francisc. În sfârşit, la câţiva kilometri de graniţa turcă, în faţa Muntelui Ararat, pontiful şi Karekin al II-lea, vor merge împreună la mănăstirea Khor Virap şi împreună vor coborî în Sala Fântânii sfântului Grigore Iluminătorul unde Francisc va aprinde o lumânare mergând apoi în procesiune la apropiata capelă mică. În acest loc, catholicosul va încredinţa Sfântului Părinte o făclie. La rândul său Sfântul Părinte va oferi un dar al său mănăstirii. Va urma o rugăciune pentru pace în armeană şi în italiană. La sfârşit, de la terasa belvedere, Sfântul Părinte şi catholicosul vor da drumul la doi porumbei albi.
Caucazul, din punct de mediatic, este foarte vizibil periodic din cauza conflictului pentru regiunea numită Nagorno-Karabach, între Armenia şi Azerbaidjan, dar există alte situaţii de tensiune: Abhazia, Osetia, precum şi altele mai mici, dar mereu periculoase. După un lung calm relativ care durează din 1994, în regiune, străbătută de conducte de ţiţei şi conducte de gaz, în aprilie s-a redeschis chestiunea Nagorno-Karabach şi după câteva ciocniri - cu cel puţin 12 morţi - preşedinţii celor două ţări (Serzh Sargsyan şi, respectiv, Ilham Aliyev) la Viena, sub egida ONU au semnat o încetare a ostilităţilor, la 16 mai 2016, care momentan rezistă.
Acest conflict a început în 1923 când enclava populată prevalent de armeni creştini a fost anexată Azerbaidjanului musulman. Războiul s-a prelungit până în 1994 şi a fost definit primul conflict etnico-religios în regimul sovietic care în schimb se lăuda că a înfrânt naţionalismele. Au fost peste 30 de mii de morţi. Din Armenia au fost expulzaţi mii de azeri şi din Azerbaidjan mii de armeni. Din 1994 sunt în desfăşurare negocieri, promovate de Grupul de la Minsk (creat de Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa - OSCE - pentru a monitoriza încetarea focului, condus de Franţa, Rusia şi Statele Unite). Formal enclava rămâne azeră, de fapt este independentă, însă cu legături puternice cu Armenia. Armenia este susţinută, în această luptă politică a sa, de poporul său numeros răspândit în toată lumea după genocidul din 1915 şi de Rusia. Azerbaidjanul este susţinut mai ales de Turcia.
(După Vatican Insider, 20 iunie 2016)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
