Dr. Anca Maria CERNEA, Asociaţia Medicilor Catolici din Bucureşti. Discurs ținut la Rome Life Forum – Forumul pentru Viaţă de la Roma, 7 mai 2016.
Traducere din engleză: Elsa Anca-Bărbuș
Una din cele mai bune intervenţii la Sinodul pentru Familie de anul trecut a fost cea a Arhiepiscopului Fülöp Kocsis, Mitropolitul Bisericii Greco-Catolice din Ungaria.
El a spus că atacurile împotriva familiei nu sunt simple „provocări”, aşa cum sugeraseră unii dintre Părinţii Sinodali, şi că ele nu se explică prin factorii economici sau sociologici prezentaţi în documentul de lucru al Sinodului.
Arhiepiscopul Kocsis a afirmat că Sinodul trebuie să arate clar :
Aceste atacuri sunt împotriva planului lui Dumnezeu, ele vin de la cel rău.
Şi l-a citat pe sfântul Pavel :
“Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh.” (Ef. 6,12).
O altă intervenţie a avut Episcopul Tomasz Peta, din Kazahstan, care, citând-ul pe Paul al VI-lea, a spus că „fumul Satanei” s-a putut face simţit chiar în luările de cuvânt ale unor Părinţi ai Sinodali.
Aceste două intervenţii rezumă problema noastră:
Războiul împotriva familiei şi a vieţii umane nevinovate este un război spiritual.
Aşa cum a arătat filozoful brazilian Olavo de Carvalho, în ziua de azi auzim mult prea des, din păcate, două feluri de predici în Biserică – unul este extrem de ideologic, practic în favoarea „începătoriilor şi a stăpâniilor”. Celălalt este îndreptat exclusiv împotriva imoralităţii sexuale, corupţiei materiale, consumismului, hedonismului şi altor păcate lumeşti, – ceea ce înseamnă, că nu luptă decît „împotriva trupului şi sângelui”, şi nu împotriva „începătoriilor şi stăpâniilor”.
1. Războiul împotriva familiei şi a vieţii umane nevinovate
Cînd se vorbeşte despre asaltul împotriva familiei în Occident, un clişeu tipic este să se afirmă că acesta este determinat de consumism, hedonism, individualism, grupuri de interese mânate de o poftă de câştig material, fără scrupule. Foarte des auzim aceasta la biserică.
Această abordare nu se ocupă decât de trup şi de sânge şi uită de duhurile răutăţii.
Consumismul şi individualismul nu sunt cauzele, ci factori favorizanţi. Ele slăbesc rezistenţa morală a oamenilor şi a societăţilor. Dar nu sunt ele cauza.
Atacul împotriva familiei şi vieţii umane face parte dintr-o tentativă revoluţionară mai amplă, de a reproiecta societatea umană şi natura umană,
Motivația este spirituală. Este o formă de revoltă împotriva lui Dumnezeu, împotriva Legii Sale morale şi a ordinii Creaţiei Sale.
Sub aspect istoric, avortul a fost decriminalizat pentru prima oară de către Lenin, în 1920.
In America, aceasta a avut loc doar 53 de ani mai târziu, în 1973, prin faimoasa stratagemă a cazului Roe contra Wade.
Divorţul-fără-vină a fost pus în aplicare pentru prima oară în Uniunea Sovietică în 1918, la scurt timp după preluarea puterii de către bolşevici.
În America, au mai trecut 51 de ani, până ce, în 1969, divorţul-fără-vină a fost adoptat în statul California.
Homosexualitatea a fost decriminalizată pentru prima oară în Uniunea Sovietică în 1922. Illinois a fost primul stat american care să decriminalizeze homosexualitatea, în 1961.
Educația sexuală radicală pentru copiii de școală a fost introdusă pentru prima dată în 1919 în Ungaria, de revoluția bolșevică a lui Béla Kuhn, cu scopul clar de a submina familia și moralitatea tradiționale prin distrugerea inocenței copiilor.
În America a mai durat până în anii ’60, când educația sexuală perversă sub influența „cercetării” frauduloase a lui Alfred Kinsey, larg popularizate, datorită finanțării din partea Fundației Rockefeller, și-a făcut drum în școli. Alfred Kinsey a fost un entomolog care a pretins a dovedi că homosexualitatea umană este cu mult mai răspândită în societate decât se admitea în mod oficial (faimosul 10%) și, prin urmare, ar trebui să fie considerată ca fiind normală. Este important de remarcat faptul că Alfred Kinsey era comunist și prieten cu Harry Hay.
În 1950, Harry Hay a fondat prima organizație pentru drepturile homosexualilor din istorie, numită Mattachine Society, în SUA. Se întâmplă că aproape toți membrii săi, începând cu Hay însuși, erau, de asemenea, membri ai Partidului Comunist American – o agenție condusă direct de la Moscova.
Nu este un fenomen spontan. Este un război purtat de către o ideologie gnostic-revoluţionară împotriva civilizaţiei iudeo-creştine. A fost planificat şi înfăptuit, de peste o sută de ani, ducând la situaţia noastră de azi, şi este mult mai amplu decît egoismul uman, decât apetitul sexual sau lăcomia materială a unui individ. Este vorba de
„începătoriile şi stăpâniile, de stăpânitorii întunericului acestui veac, de duhurile răutăţii” şi de uneltele lor umane, dintre cari unii decid în deplină conştiinţă să-i slujească Satanei în timp ce alţii îndeplinesc rolul de tovarăşi de drum utili. În cea de-a doua categorie, se află adesea oameni bine intenţionaţi, deseori creştini, „deoarece copiii veacului acestuia sunt mai înţelepţi în neamul lor decât fiii luminii” (Luca 16,8).
Cartea lui Richard Wurmbrand, „Marx şi Satana”, este disponibilă online în engleză şi în alte limbi (şi în română). Wurmbrand fusese comunist în adolescenţă, dar s-a convertit la creştinism şi a devenit pastor evanghelic. A petrecut l4 ani în închisorile comuniste din România, făcându-se cunoscut prin comportamentul său eroic. Tatăl meu, care l-a întâlnit în închisoare, vorbea foarte elogios despre el.
Cartea pastorului Wurmbrand este rezultatul cercetărilor sale asupra textelor şi practicilor sataniste ale lui Marx.
El arată că Marx îşi exprimă în versuri o ură profundă împotriva lui Dumnezeu şi a întregului neam omenesc. Marx nu neagă existenţa lui Dumnezeu, ci este gelos pe Dumnezeu ; Il urăşte şi vrea să-I ia locul. Wurmbrand citează şi scrisori ale fiului lui Marx, Edgar, care i se adresează cu cuvintele „Dragul meu diavol”, şi mărturii despre unele ceremonii ciudate pe care Marx le practica la el acasă, lucruri care arată clar că era un închinător al diavolului.
Aceasta este cheia care ne permite să înţelegem ce este de fapt ideologia lui Marx.
Ideologia este o eroare de natură religioasă, care pretinde că deţine o explicaţie completă a realităţii şi oferă „mântuirea” aici, în această lume, prin mijloace umane şi fără Dumnezeu.
Nu este în asta nimic nou sau „progresist”.
Este vorba de vechea erezie gnostică, în formă contemporană. Gnosticismul a fost cunoscut de Biserică încă din primele secole de creştinism. Este tentativa omului de a prelua el însuşi controlul, prin mijloacele ştiinţei, care ar permite omului să ocupe locul lui Dumnezeu şi să corecteze ceea presupusele „greşeli” din creaţia Sa.
Ideea de bază este aceeaşi ca şi propunerea făcută de şarpe lui Adam şi Evei, să mânânce din fructul oprit, să nesocotească porunca lui Dumnezeu – „în ziua în care veţi mânca din el, vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul” (Gen.3,5).
Papa Leon al XIII-lea, în secolul XIX, a văzut că ideologia comunistă este o rătăcire de natură religioasă.
El a numit-o o „sectă” a „socialiştiloe, comuniştilor sau nihiliştilor” şi a condamnat-o.
Pius al XI-lea în Divini Redemptoris (1937) a spus că în comunism se ascunde „o falsă idee mesianică” şi un „misticism înşelător”.
Dar mai târziu, până la Centesimus Annus, papii nu au mai insistat asupra naturii religioase a acestei rătăciri.
Ideologiile moderne din ziua de azi au fost descrise drept substitute religioase şi forme moderne de gnosticism, mai degrabă de cercetători şi filozofi laici.
Eric Voegelin a scris, încă din anii 20, că nazismul şi bolşevismul sunt „religii politice” cu propriile lor simboluri, profeţi, scripturi, ierarhie, ceremonii liturgice, calendare, etc.
De fapt, sunt „false religii”, aşa cum a explicat ulterior Voegelin ; deoarece ele nu au creat vreo cultură, ele doar au distrus culturi existente. Aceste ideologii reprezintă o formă particulară a rătăcirii gnostice, lipsită de orice dimensiune transcendentă şi pretinzând că se bazează pe ştiinţă, un „Eschaton imanentizat”.
După cum a observat Alain Besançon, nazismul a fost o inversiune satanică a iudaismului – care pretindea că aduce mântuirea printr-un „popor ales”, uzurpând alegerea lui Israel; iar comunismul a fost o inversiune satanică a creştinismului, pretinzând să aducă mântuirea universală.
Maica Domnului de la Fatima a avertizat împotriva „rătăcirilor Rusiei”, care se vor răspândi în lumea întreagă. Iar acest lucru s-a întâmplat începând din 1917.
Comunismul s-a răspândit în două feluri. Primul a fost prin invazie militară brutală, lagăre de concentrare, închisori, poliţie politică şi teroare guvernamentală, o sută de milioane de oameni fiind ucişi de propriile lor guverne în timp de „pace”.
Aceasta s-a întâmplat mai întâi în Rusia, iar apoi în ceea ce a ajuns să se numească „Blocul de Est”.
Celălalt fel de răspândire a fost printr-o subversiune culturală insidioasă, care urmărea să distrugă rezistenţa morală a Lumii Libere, făcând-o incapabilă de a se apăra împotriva comunismului. Aceasta s-a întâmplat în Occident, mai ales prin „marxismul cultural”.
Acestea erau „rătăcirile Rusiei”. Ele nu au încetat pur şi simplu să existe, odată ce Uniunea Sovietică a fost oficial declarată moartă.
Marxismul cultural a fost conceput încă de la început ca un instrument care să submineze rezistenţa morală a Lumii Libere şi să o facă o pradă mai uşoară de preluat de către comunişti.
Se vede astăzi că el este chiar mai revoluţionar decât marxismul clasic – el pretinde să revoluţioneze familia, identitatea sexuală şi natura umană, pe când marxismul clasic pretindea doar să revoluţioneze societatea pe baza unei preluări violente a proprietăţii.
De fapt, amândouă formele de marxism ţinteau către instalarea unei societăţi comuniste universale. Dar, aşa cum a subliniat Hannah Arendt, scopul tuturor ideologiilor totalitare „nu este transformarea lumii exterioare sau transmutaţia revoluţionară a societăţii, ci chiar transformarea naturii umane”. Diferenţele de doctrină dintre cele două forme de marxism sunt mai puţin importante decât ceea ce au ele în comun – ele împărtăşesc aceeaşi ură împotriva ordinii realităţii precum şi voinţa de a o distruge.
Date fiind trăsăturile comune pe care le împărtăşesc cele două forme de marxism, mulţi oameni din ţara mea pot să recunoască instinctiv anumite teme de propagandă, anumite politici impuse de Uniunea Europeană sau de Naţiunile Unite, anumite clişee de limbaj, ca fiind „comuniste”. Acest lucru este deseori vizibil pe „firele de discuţie” sau forumuri pe internet, de ex., la un articol despre codurile de limbaj corecte politic. Mulţi oameni reacţionează spunând „dar asta este comunism!”. Ei simt aceasta şi au dreptate, chiar dacă nu pot să indice întotdeauna în detaliu pedigree-ul comunist al acestor fenomene.
Există o continuitate de la Marx şi Engels, pentru care familia burgheză era evident un obstacol în calea revoluţiei, şi până la Lenin, care a implementat prima revoluţie sexuală din istoria omenirii, legalizând avortul şi homosexualitatea, încurajând promiscuitatea sexuală şi făcând divorţul mai lesnicios decât cumpărarea unui bilet de tren (şi nu, nu din cauza „individualismului” sau „consumismului”, ci din cauza ideologiei satanice marxist-leniniste).
Apoi, există continuitate de la Lenin la Şcoala de la Frankfurt, care a fost iniţiată de către Lenin însuşi, împreună cu Georg Lukács şi Willi Münzenberg, şeful Komintern-ului, care este citat cu aceste cuvinte: „Vom face Occidentul atât de corupt încât să pută”.
Şcoala de la Frankfurt a început de la Frankfurt, în Germania, dar s-a metastazat ulterior în SUA. Este cunoscută şi ca „Şcoala critică” sau „Teoria critică”, şi duce direct de la Lenin la ideologiile „drepturilor gay” şi „gender” de azi, de la Georg Lukács, prin Wilhelm Reich, Herbert Marcuse şi mulţi alţii… până la ideologia gender a lui Judith Butler.
Autorii Şcolii de la Frankfurt îşi concentrează eforturile asupra distrugerii culturii occidentale – doar prin criticarea, „demascarea”, discreditarea, deconstrucția fiecărei părţi a ei, dar fără a propune în locul ei vreo utopie explicită, – răspund doar la apelul fondatorului lor, Georg Lukács:
„Cine ne va salva de Civilizaţia Occidentală” ?
Una din caracteristicile acestei şcoli este utilizarea de termeni şi concepte preluate din psihologie, combinând pe Marx cu Freud, pentru a pune sub semnul întrebării principiile de bază şi instituţiile societăţii occidentale, începând cu familia.
(...)
