LUCIA: Aş vrea să vă rog să ne luaţi în Cer.
SFÂNTA FECIOARĂ: Da, pe Iacinta şi Francisc îi voi duce acolo curând. Dar tu vei mai rămâne aici un timp. Isus vrea să se servească de tine pentru a mă face cunoscută şi iubită. El vrea să instaureze în lume devoţiunea către Inima Mea Neprihănită. Celor care o vor îmbrăţişa le promit mântuirea; aceste suflete vor fi iubite de Dumnezeu ca nişte flori trimise de mine pentru a-i împodobi tronul.
LUCIA: Înseamnă că voi rămâne aici singură?
SFÂNTA FECIOARĂ: Nu, fiica mea. Suferi mult? Nu te descuraja. Nu te voi abandona niciodată. Inima mea neprihănită va fi sprijinul tău şi drumul care te va conduce până la Dumnezeu.
În momentul în care spunea aceste cuvinte din urmă – povesteşte sora Lucia –, ea desfăcu mâinile şi ne transmise pentru a doua oară reflexia acelei lumini imense. În ea ne-am văzut pe noi înşine parcă scufundaţi în Dumnezeu. Iacinta şi Francisc păreau a se afla în partea acestei lumini care se ridica la cer, iar eu, în cea care se răspândea pe pământ. În faţa palmei mâinii drepte a sfintei Fecioare se afla o inimă înconjurată de spini care păreau înfipţi în ea. Am înţeles că era Inima neprihănită a Mariei, rănită de păcatele omenirii, care cerea reparaţie.