Pe 13 iunie, de sărbătoarea Înălțării Domnului, în Biserica Ortodoxă este și Ziua Eroilor. Tocmai atunci s-a trezit echipa de juriști „profesioniști” a lui Crin Antonescu să aducă o „îmbunătățire” textului constituțional.
„România recunoaşte rolul istoric, în constituirea şi modernizarea statului român, al Casei Regale, al minorităţilor naţionale, al bisericii ortodoxe şi al celorlalte culte religioase recunoscute de lege.”
Este dreptul USL să redescopere monarhia, dar este curioasă menționarea casei regale în articolul 1 din Constituția României, doar suntem o republică și nu ne pregătim să chemăm în fruntea țării un rege. Dacă se dorea recunoașterea rolului monarhilor de Hohenzollern, asta se putea face mult mai bine într-un preambul, ca în orice alt text constituțional serios de pe lumea asta.
Mult mai interesantă este partea a doua a amendamentului adoptat de USL, legată de Biserica Ortodoxă, dar înainte de a o discuta, este bine să ne amintim o știre Mediafax din 5 iunie 2013:
„Comisia de revizuire a Constituţiei a respins, miercuri, amendamentul care ar fi recunoscut rolul istoric al Bisericii Ortodoxe Române şi al altor biserici şi culte religioase, asumat de deputatul PSD Gheorghe Emacu.
Unul dintre amendamentele propuse de BOR comisiei de revizuire a Constituţiei prevede completarea articolului 29 cu o prevedere referitoare la recunoaşterea rolului şi importanţei Bisericii Ortodoxe Române şi al celorlalte culte în istoria naţională a României şi în viaţa societăţii româneşti: “Statul român respectă credinţa poporului român eminamente religios şi recunoaşte rolul important al Bisericii Ortodoxe Române şi al celorlalte biserici şi culte recunoscute în istoria naţională a României şi în viaţa societăţii româneşti. Cultele religioase sunt libere şi se organizează potrivit statutelor proprii, în condiţiile legii”.”
Așadar, Biserica Ortodoxă română a propus un amendament la art. 29 din Constituție (Libertatea Conștiinței) prin care să fie recunoscut rolul jucat de BOR și de alte biserici în istoria și prezentul poporului român. Imperfect așa cum era, amendamentul era în direcția corectă a recunoașterii contribuției esențiale a creștinismului la viața națională. Pe 5 iunie, comisia parlamentară a respins propunerea. Pe 13 iunie, de Înălțare și de Ziua Eroilor, constituționaliștii lui Antonescu s-au răzgândit și au introdus amendamentul BOR într-o formă proprie, denaturată, mai proastă decât cea propusă inițial, amestecând merele cu perele. Rolul BOR a fost recunoscut, dar în loc de „biserici”, așa cum a cerut Biserica Ortodoxă, au fost menționate „alte culte”.
Asasinarea memoriei
Cu alte cuvinte, din punctul de vedere al comisiei USL pentru revizuirea Constituției, Biserica Greco-Catolică nu a adus nici o contribuție care să o facă demnă de a fi recunoscută ca biserică, dacă nu numită direct (de ex. sub forma aceasta: „Bisericii Ortodoxe, Bisericii Greco-Catolice și al celorlalte biserici și culte religioase”) măcar pentru rolul ei istoric în „constituirea statului român”. Dar cum ar putea să fie recunoscut numai rolul BOR și să fie trecute cu vederea strădaniile atâtor alți patrioți români din Ardeal, printre ei și înalți-ierarhi din Biserica Greco-Catolică? Cum să îi încadrăm la „celorlalte culte religioase” pe greco-catolicii care au luptat pentru supraviețuirea națiunii române și unirea românilor într-un singur stat?
În practică, amendamentul USL a eliminat din istoria națională partea greco-catolică a națiunii.
Școala Ardeleană, cu rolul său decisiv în salvarea culturală a românilor (apărarea continuității prezenței românești la nord de Dunăre, a caracterului latin al limbii române, înlocuirea grafiei chirilice cu cea latină) – ștearsă din istorie.
Asociația Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român (ASTRA), uniune patriotică a greco-catolicilor și ortodocșilor români care au acționat pentru păstrarea și întărirea identității naționale prin răspândirea culturii în rândul românilor din Ardeal, mai cu seamă prin sprijinul acordat celor nevoiași – ștearsă din istorie.
Supplex Libellus Valachorum Transsilvaniae (1791 și 1792), Proclamația de la Blaj (1848), Pronunciamentul de la Blaj (1868), Memorandumul Transilvaniei (1892) și Adunarea de la Alba Iulia – șterse din istorie.
Inocențiu Micu-Klein, Samuel Micu, Samuil Vulcan, Petru Maior, Gheorghe Șincai, August Treboniu Laurian, Ioan Budai Deleanu, Timotei Cipariu, Simion Bărnuțiu, George Bariț, David Urs de Margina, George Coșbuc, Andrei Mureșanu (autorul versurilor Imnului României), Aron Pumnul, Iosif Vulcan, Ioan Bob, Basiliu Rațiu, Ioan Rațiu, Ioan Micu Moldovan, Alexandru Sterca-Șuluțiu, Ioan Sterca-Șuluțiu, Nicolae Rațiu, Demetrie Radu, Gheorghe Pop de Băsești, Vasile Hossu de Gherla, Vasile Lucaciu, Vasile Chindriș, Iuliu Maniu, Iuliu Hossu (tocmai cel care a citit la Alba Iulia proclamaţia Unirii Transilvaniei cu Ţara), episcopii martiri aflati in proces de beatificare și atâția alții – șterși din istorie.
Cum îndrăznesc USLașii? Îndrăznesc. Dacă nu-i respectă pe vii, de ce i-ar respecta pe morți? N-au nici un Dumnezeu, nu îi impresionează sacrificiile înaintașilor, nu cred în sfinți, nici în dragostea de țară, nici măcar în bun simț. Nu îi mișcă decât corupția și privilegiile. Iar dacă-i agasează adevărul, de ce i-ar mai interesa istoria? În cele din urmă, istoria este o formă de salvare a adevărului pentru ca de el să se poată bucura și viitoarele generații.
Biserica Greco-Catolică în trecut
Trebuie spus că situația era diferită în perioada interbelică. Prin art. 22, Constituția României Mari, adoptată în 1923, recunoștea Biserica Greco-Catolică, alături de Biserica Ortodoxă, ca biserică românească.
„Biserica creștină ortodoxă și cea greco-catolică sunt biserici românești.
Biserica ortodoxă română fiind religia marei majorități a Românilor este biserica dominantă în Statul român; iar cea greco-catolică are întâietatea față de celelalte culte.”
Erau recunoscute astfel meritele sale în pregătirea Unirii și în dezvoltarea culturală a națiunii române. Ulterior, concordatul cu Vaticanul (1927-1929) a definitivat statul juridic al catolicilor din România. Situația s-a schimbat la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, când totalitarismul comunist s-a abătut asupra României. Pentru ca ideologia comunistă să se poată desfășura în liniște, era nevoie de frângerea rezistenței instituțiilor religioase.
Spre deosebire de Biserica Ortodoxă, autocefală și deci singură în calea comuniștilor, Biserica Greco-Catolică avea de partea ei pe Papă și congregațiile catolice din atâtea alte țări din lume. Mulțumită legăturilor sale cu Vaticanul („Occidentul imperialist” din propaganda roșie), ea nu putea fi infiltrată și supusă cu ușurință. Mai mult, cei 1.800.000 de credincioși care se identificau cu Biserica Română Unită o făceau un potențial adversar redutabil al clicii criminale care pusese mâna pe România cu sprijinul direct al armatei sovietice de ocupație. Prin urmare, a fost scoasă în afara legii prin decretul nr. 358 din 1 decembrie 1948. La exact 30 de ani de la Unirea Transilvaniei cu Țara, Biserica Greco-Catolică a încetat să mai existe la nivel oficial, desființată de statul român pentru care a luptat atâta vreme.
Ce a urmărit USL?
Nu este greu de înțeles de ce Comisia USL a născocit acest talmeș-balmeș care amestecă în aceeași frază casa regală cu Biserica Ortodoxă. Trimiterea la monarhie a fost făcută pentru a se asigura că USL își va păstra simpatia votanților monarhiști, adânciți în fanatism monarhic de opoziția furibundă la persoana lui Traian Băsescu. Includerea BOR s-a făcut din aceleași rațiuni politicianiste: îmbunarea Bisericii Ortodoxe după respingerea modificării art. 29 și refuzul de a introduce în textul constituțional o piedică împotriva unei posibile redefiniri a căsătoriei în Codul Civil. De parcă măgulirea orgoliilor ar cântări mai mult decât principialitatea! Din același motiv, USL trebuie să fi revenit ulterior asupra amendamentului, inversând ordinea pe care o stabilise inițial: în noua versiune, Biserica Ortodoxă apare înaintea familiei regale a României.
„România recunoaşte rolul istoric, în constituirea şi modernizarea statului român, al Bisericii Ortodoxe şi al celorlalte culte religioase recunoscute de lege, al Casei Regale şi al minorităţilor naţionale.”
Altfel, „constituanta” lui Crin Antonescu a impresionat prin contraperformanța de a recunoaște „rolul istoric” numai în măsura în care a contribuit la „constituirea statului român”. Nuanța este importantă și denotă gândirea etatistă a celor care participă la redactarea legii fundamentale a republicii, fie ei liberali, socialiști sau aparținând altor partide: Statul este totul, națiunea e nimic; viața națională a început cu Statul și are sens numai câtă vreme el există pe acest pământ.
O alternativă
Totul se putea rezolva mult mai ușor și mai drept prin redactarea unui preambul. El este prezent atât în Constituția Ungariei, cât și în cea a Poloniei, două țări care nu sunt nici atât de departe de noi, nici atât de diferite. Este lipsită de orice sens ignorarea experienței lor constituționale, mai cu seamă în condițiile în care au reușit să reconcilieze legea fundamentală cu religia prin folosirea unei părți introductive pentru recunoașterea rolului fundamental pe care creștinismul l-a jucat în viața fiecăreia dintre aceste națiuni.
Pasajele din preambulurile Ungariei și Poloniei ce privesc creștinismul sunt următoarele (notă: îmi aparțin eventualele greșeli de traducere din limba engleză în limba română):
Preambulul Constituției ungare
„Noi, membrii națiunii maghiare, la începutul unui nou mileniu, cu sentimentul răspunderii ce o avem pentru fiecare maghiar, prin aceasta proclamăm următoarele:
Suntem mândri că acum o mie de ani regele nostru Sfântul Ștefan a construit statul maghiar pe o temelie solidă și a făcut țara noastră parte din Europa creștină,
[...]
Recunoaștem rolul creștinismului în păstrarea naționalității. Prețuim diferitele tradiții religioase ale țării noastre.
[...]”
Preambulul Constituției poloneze
„Având în vedere dăinuirea și viitorul Patriei noastre,
Care și-a recuperat în 1989 posibilitatea de a-și hotărî suveran și democratic propria soarta,
Noi, Națiunea Poloneză – toți cetățenii Republicii,
Atât cei care cred în Dumnezeu ca sursă a adevărului, dreptății, binelui și frumosului,
Cât și aceia care nu împărtășesc o asemenea credință, dar respectă acele valori universale ca izvorând din alte surse,
Egali în drepturi și obligații pentru binele comun – Polonia,
Îndatorați strămoșilor noștri pentru eforturile și lupta lor pentru o independență obținută cu mare sacrificiu, pentru cultura noastră înrădăcinată în moștenirea creștină a națiunii și în valorile universal-umane,
[...]
Recunoscând răspunderea noastră în fața lui Dumnezeu sau a propriilor noastre conștiințe,
Stabilim pe această cale această Constituție a Republicii Polonia ca lege fundamentală a statului, fondată pe respect pentru libertate și dreptate, cooperare între puterile publice, dialog social ca și pe principiul subsidiarității în întărirea puterii cetățenilor și a comunităților lor.
[...]” După cum se vede, există soluții inteligente pentru recunoașterea importanței creștinismului în istoria unui popor, soluții ce trec dincolo de diferențele ce există între Bisericile creștine, dar pentru a le aplica este nevoie o știință de carte și un bun simț străine de membrii comisiei Crin Antonescu.
Nu este exclus ca tentativa de revizuire a Constituției să dea greș, acoperindu-l de rușine pe președintele Senatului și distrugându-i orice șansă de a mai candida cu succes pentru cea mai înaltă funcție în stat. Totul depinde de cum se va poziționa Partidul Social-Democrat, dacă va sprijini sau nu schimbarea Constituției. Cert este că o viitoare adunare constituantă va trebui să se aplece cu mult mai mult respect față de adevăr în redactarea legii fundamentale a Republicii.
Sursa:
evz.ro
