Preasfințiile Voastre,
Cucernici Părinți,
Iubiți pelerini ai Maicii Domnului, Fecioara Săracilor,
Era o seară de iarnă, pe 15 ianuarie 1933, când Preacurata Fecioară Maria se descoperă la Banneux, în Belgia, unei fetițe, Marieta Beco, dintr-o familie săracă de bunuri materiale şi spirituale, sub numele de „Fecioara Săracilor”. De 8 ori i-a apărut Maica Sfântă acestei fetițe, transmițând prin ea lumii întregi un mesaj simplu şi evanghelic: „Vin să alin suferinţa, vin să uşurez pe cei bolnavi. Credeţi în mine, eu voi crede în voi” şi adaugă „Rugaţi-vă mult!”. Şi fiindcă pe Cristos îl aflăm în Sfânta Euharistie, Preacurata Fecioară îi va cere Marietei să se construiască „o capelă mică”, unde să se celebreze Sfânta Liturghie. Fiindcă unde este Isus, acolo este și Fecioara Sfântă, Cea care neîncetat ne îndeamnă: „Faceți tot ce El vă va spune”.
Această capelă de la Banneux a fost construită în mărime naturală și aici la Cărbunari, fiind sfinţită de Mitropolitul Alexandru Nicolescu la 5 iunie 1938. Din 4 iunie 1939 când a avut loc primul pelerinaj la această capelă a Fecioarei Săracilor, pelerinajele au continuat în fiecare an până în 1948, fiind reluate apoi în 1990 prin grija Părinţilor Asumpţionişti.
Ne bucurăm să fim astăzi împreună în acest Sanctuar, spre a-L celebra pe Fiul Fecioarei, pe Isus, Mesia, Mântuitorul lumii. Îi salut cu drag pe confrații episcopi și preoți, pe seminariști și pe persoanele consacrate, și pe Dumneavoastră iubiți pelerini, care ați venit din toate Eparhiile Bisericii noastre la acest Pelerinaj Național al Milostivirii, spre a intra pe „poarta inimii Domnului”, dar și pentru a ne adăpa împreună din Apa cea Vie pe care ne-o descrie Evanghelia de astăzi. Știm cu toții că în inima Domnului nu putem găsi decât iubire, iertare și milostivire, iar apa pe care Isus ne-o dă nu mai îngăduie să însetăm în veci.
Îi îmbrățișez în mod cu totul deosebit pe cei care trăiesc la periferia societății: bolnavi, persoane cu dizabilități, șomeri, nevoiași, precum și pe toți cei implicați în operele de binefacere și în instituțiile de educație din Biserica noastră, care au venit aici spre a fi binecuvântați de Fecioara Săracilor, după ce au primit harurile indulgenței plenare în urma trecerii prin Poarta Sfântă a Catedralei de la Blaj în acest An Jubiliar.
Ați venit să ne bucurăm și să ne rugăm împreună, și să ne hrănim din Pâinea vieții, trupul Domnului, făcut Cuvânt și Euharistie. În Evanghelia de astăzi, Cristos vorbind cu femeia samarineancă amintește despre adevărata închinare adusă lui Dumnezeu. Mântuitorul arată că adevăraţii închinători ai Tatălui sunt închinătorii “în spirit şi în adevăr”, adică în stare de rugăciune şi de credinţă adevărată, și care aduc rod concret de viaţă sfântă şi de fapte bune. Spiritul şi adevărul înseamnă viaţa de comuniune a omului cu Dumnezeu, realizată prin rugăciune, în lumina Celui prin care au venit în lume harul şi adevărul (cf. Ioan 1, 17), El fiind “Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14, 6). Iar această comuniune cu Tatăl întru Spiritul o primim în Cristos, când Tatăl cel Veșnic ne îmbrăţişează pe toţi ca pe propriul Său Fiu nu pentru meritele noastre, ci pentru că purtăm chipul Fiului: o iubire pentru fiecare din noi care, la fel ca cea pentru Fiul Său, este veşnică, necondiţionată şi irevocabilă.
Biserica ne pune astăzi înainte pilda femeii din Samaria ca pe o pildă de pocăinţă sinceră. Fiindcă la sfârșitul timpului, nu ne va judeca Dumnezeu pentru că am păcătuit, ci ne va judeca, pentru că nu ne-am pocăit. Iar în acest an cu totul special, cel al Divinei Milostiviri, pe care Sfântul Părinte Papa Francisc l-a dorit ca un An Jubiliar, suntem chemați cu toţii să descoperim mai mult îndurarea lui Dumnezeu în viaţa noastră personală şi comunitară, El care îşi ia haină omenească şi vine la noi, ca un prieten, ca un păstor, ca unul căruia ”îi pasă de oile Sale” şi care suferă când vede că ele rătăcesc de la Casa Tatălui: „Căci eraţi ca nişte oi rătăcite, dar v-aţi întors acum la Păstorul şi la Păzitorul sufletelor voastre”(1 Pt. 2.25).
Și unde ne trăim mai bine credința decât în comuniunea cu frații noștri, în Biserică, alături de cei cu care împreună credem și mărturisim că Isus este Domnul. De aceea, Sfântul Irineu ne învață: “Să ne adăpostim în Biserică, să ne adăpostim la pieptul ei, să ne hrănim din Scripturile Domnului deoarece Biserica a fost sădită în lume ca un paradis”. Acel Paradis, unde Isus și Maica Sfântă ne așteaptă.
Toate aceste adevăruri primesc o lumină cu totul specială, aici în sanctuarul Fecioarei Săracilor. Fecioara celor care înțeleg că sunt cu adevărat fericiți doar „cei săraci cu spiritul”. Și, totodată, aici la Cărbunari, ne gândim la apostolii Îndurării Domnului, care au sfințit prin slujirea lor aceste locuri și atâtea suflete care și-au găsit alinare în sfaturile lor. Mă gândesc la părintele Bernard Ștef, la părintele Teofil Pop și la Părintele Jean-Baptiste Robin, primul Rector al acestui Sanctuar. Chemați de Domnul, au răspuns DA, precum Maria, Fecioara Preacurată. Ne gândim la ei în rugăciune, și îi mulțumim Domnului că ne-a învrednicit să le fim contemporani, să le ascultăm cuvântul și povețele.
Așa cum știți, acest loc sfânt închinat Maicii celei Bune este statornicit ca Sanctuar Arhiepiscopal Major. Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că Biserica noastră recunoaște importanța acestui loc și foloasele spirituale care izvorăsc de aici, și îi încurajează pe toți credincioșii să vină ca pelerini înspre eternitate, pentru a-L găsi pe Domnul, și a gusta din acea bucurie pe care a simțit-o femeia din Evanghelie când a înțeles că Mesia o cunoaște, și că ea, cu toate păcatele ei, este importantă pentru Mântuitorul, Cel care i-a spus „toate câte a făcut”.
Încredinţaţi şi întăriţi de rugăciunea Maicii Domnului pentru noi, îi cerem, aici la Cărbunari, să fim mărturisitori curajoşi ai Veştii celei Bune în lumea în care trăim, să fim purtători credibili ai bucuriei de a fi creştini. Să luăm pilda cea bună a apostolilor şi a femeilor mironosiţe, care s-au învrednicit să-L însoţească pe Mântuitorul în timpul vieţii Sale pământeşti şi mai apoi să-L întâlnească viu, după glorioasa Sa înviere. Ei sunt cei care au dat mărturie despre aceasta, şi cuvântul lor a devenit Scriptură. Și pe acest cuvânt iluminat de Spiritul cel Sfânt, se sprijină ca pe o temelie de neclintit, credinţa noastră.
Urmând acelaşi drum al credinţei ca şi înaintașii noștri în credință, putem şi noi să avem aceeaşi experienţă şi să comunicăm semenilor noștri ceea ce concetăţenii femeii samarinence mărturisesc astăzi în Evanghelie, după ce L-au întâlnit pe Isus la fântâna lui Iacov: „Credem nu numai pentru cuvântul tău, căci noi înşine am auzit şi ştim că Acesta este cu adevărat Cristosul, Mântuitorul lumii” (Ioan 4,42).
În aşteptare, îl invocăm pe Spiritul cel de viaţă dătător Cel care înrourează faţa pământului, Spiritul Rusaliilor, căruia să îi fie cinstea şi mărirea împreună cu Tatăl Cel fără de Început şi cu Fiul cel Unul Născut, în veci de veci. Amin.
