Ieri, 19 mai, la ora 18.00, s-a celebrat un Te Deum în Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Treime” din Blaj, cu ocazia aniversării a 25 de ani de la preluarea acesteia.
Te Deumul de mulţumire s-a celebrat pentru "darul Catedralei" și a fost urmat de un concert de muzică religioasă.
Pe 19 mai 1991 Catedrala Mitropolitană din Blaj a revenit proprietarului de drept, Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, după ce în anul 1948 regimul comunist a scos Biserica Greco-Catolică în afara legii şi i-a confiscat proprietăţile.
Catedrala Mitropolitană „Sfânta Treime” din Blaj este construită în stil baroc – fiind dealtfel primul edificiu baroc din mediul românesc. Materialul de bază folosit este cărămida, cu excepţia coloanelor de susţinere a corului mare şi a bolţii altarului, cât şi a ancadramentelor uşilor şi ferestrelor, care sunt din piatră. Lungimea edificiului măsoară 50,50 m, lăţimea 23,30, iar înălţimea turlelor este de 51 m.
La 30 martie 1738, episcopul Ioan Inocenţiu Micu Klein încheie cu Ioan Martinelli, arhitectul curţii imperiale, contractul pentru realizarea lăcaşului de cult, acesta din urmă obligându-se să clădească „Mănăstirea cu seminar de băieţi, reşedinţa şi Biserica Catedrală” (foto 27) contra sumei de 61.000 florini austrieci. În 1748 construcţia este încheiată, în perioada următoare realizându-se şi iconostasul. Sculptat în lemn de tei, la Târgu-Mureş, de către tâmplarul Aldea, iconostasul este adus la Blaj pe bucăţi, cu carul, şi aşezat în catedrală; icoanele sunt zugrăvite de pictorul sârb Ştefan Tenetzki, în 1765. Este, probabil, cel mai mare iconostas din bisericile româneşti (foto 31,48-51). Pictura cupolei catedralei datează din anii 1748-1749 şi este realizată în mai multe registre, în stil bizantin cu accente realiste. Cuprinde scene din viaţa Mântuitorului, Liturghia Cerească (foto 43-47), cât şi o serie de portrete de papi în interiorul turnului care termină cupola şi în registrul superior. În altar se găsesc trei picturi executate de Raicu: Coborârea Sfântului Spirit, în absidă; Botezul lui Isus în Iordan, în partea dreaptă, iar în stânga, la masa proscomidiei, Punerea lui Isus în mormânt. Pe pereţii exteriori ai scării amvonului se află picturi pe lemn, realizate tot de Raicu, reprezentând pe Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei; Sfântul Grigore Dialogul, Papă al Romei şi Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului, iar pe exteriorul amvonului propriu-zis se află icoanele celor patru evanghelişti (foto 52-55).
Catedrala este consacrată la 14 septembrie 1765 de către episcopul Atanasie Rednic.
În anul 1779, în timpul păstoririi episcopului Grigorie Maior, se execută reparaţii capitale, necesare din cauza slabei rezistenţe a terenului şi a unor defecte de construcţie, reparaţii atestate de inscripţia aşezată mai târziu pe faţada catedralei: „CARLO SEXTO GENITORE EIVSQVE FILIA THERESIA AVGVSTIS BASILICA HAECCE CATHEDRALIS FVNDABATVR DEIN THERESIA GENITRICE FILIOQUE IOSEPHO SECVNDO REGNANTIBVS SEDENTE GREGORIO RESTAVRATA 1779”, adică: „Această măreaţă catedrală a fost fondată în timpul domniei lui Carol VI, tatăl Mariei Tereza, apoi a fost restaurată în anul 1779, în timpul Mariei Tereza, mama lui Iosif al II-lea, în timpul păstoririi episcopului Grigorie”.
Pe atunci catedrala avea o cu totul altă înfăţişare, păstrată într-o xilografie din 1751 a lui Vlaicu: un singur turn, fără cele 2 sacristii din dreapta şi stânga altarului, fără absida altarului, cât şi fără balustrada mare din faţă; lungimea bisericii la acea vreme era de circa 24 m, zidurile până la acoperiş măsurând 16 m. Episcopul Ioan Bob, considerând-o neîncăpătoare, a început să adune fonduri pentru a aduce modificări edificiului, însă lucrările sunt începute mai târziu, de către episcopul Ioan Lemeni, în 1835, şi terminate în 1837. Între aceşti ani, catedrala capătă aspectul actual: faţada a fost lungită spre vest, prin adăugarea corului mare şi a celor două turle maiestuoase; au fost construite cele două sacristii cu corurile laterale deasupra; altarul s-a mărit prin adăugarea unei abside în care, sub un baldachin sculptat în lemn, s-a aşezat tronul arhieresc rămas probabil de la Inocenţiu Micu, iar la intrare s-a construit o tribună mare, din piatră, mărginită de o balustradă din piatră cioplită (foto 28-30, 134-137). Inscripţia de deasupra uşii de intrare aminteşte această restaurare: „AUGENS SACELLIS TVRIBVSQVE STIPAVIT IOANNES DE LEMENY PRAESVL FOGARASIENSIS”, adică „Ioan Lemeny, aflat in fruntea (episcopul) Făgăraşului, a continuat construcţia amplificând-o, adăugându-i altarul şi turnurile” (foto 34,36).
Mitropolitul Ioan Vancea s-a îngrijit de refacerea zugrăvelii interioare, iar în anul 1883 de montarea în exterior a soclului de piatră, pentru a apăra edificiul de umiditate. În 1898 curtea a fost pietruită cu bolovani de râu. La început de secol XX, în anul 1903, catedrala se îmbogăţeşte cu un covor ritual, reprezentând vulturul deasupra cetăţii Sionului. De mari dimensiuni, 12×5,2 m, covorul este ţesut de credincioase maramureşene, din Sarasău, la 1900, după desenul făcut de pictorul Octavian Smigelschi, fost profesor la Blaj.
În timpul păstoririi mitropolitului Vasile Suciu se înlocuieşte pardoseala de piatră a catedralei cu plăci de mozaic şi se înzestrează edificiul cu instalaţie de încălzit cu aburi.
Între anii 1937-1940, mitropolitul Alexandru Nicolescu înlocuieşte mobilierul – stranele şi tronul arhieresc din faţa amvonului (foto 56) – cu unul nou, sculptat în lemn masiv de stejar.
În toamna anului 1948, odată cu interzicerea Bisericii Greco-Catolice, catedrala intră în folosinţa Bisericii Ortodoxe, până la 19 mai 1991. Între 1963-1968, Pr. Adrian Teodorescu se îngrijeşte de repararea acoperişului, degradat complet deasupra altarului şi la nivelul turnurilor, cât şi de consolidarea zidurilor de susţinere a bolţii; se execută şi zugrăveli exterioare, zidurile fiind ciuruite de mitralierele de pe avioanele germane în retragere, la sfârşitul războiului.
Începând cu anul 1994, sub păstorirea Înaltpreasfinţitului Mitropolit Lucian, catedrala mitropolitană intră într-un proces complex de restaurare, atât în interior, cât şi în exterior. Se execută lucrări de restaurare a cupolei, a iconostasului şi a mobilierului, precum şi zugrăveli interioare, este înlocuită complet instalaţia electrică şi se pune în funcţiune un nou sistem de sonorizare, se schimbă sistemul de încălzire, iar pardoseala de mozaic este înlocuită cu plăci de marmură. Se plachează totodată terasa din faţa edificiului. Binecuvântarea catedralei, după refacerea interiorului, are loc în cadru solemn, la 16 iunie 1996, în prezenţa Prefectului Congregaţiei pentru Bisericile Orientale, Cardinalul Achille Silvestrini.
La 2 august 1997 rămăşiţele pământeşti ale episcopului întemeietor, Inocenţiu Micu, sunt repatriate, de la Roma, din cripta bisericii Madonna del Pascolo, sicriul fiind expus în catedrală. La 19 octombrie 1997, în cadrul unei ceremonii, este depus în cripta special amenajată în dreapta iconostasului. Dorinţa ctitorului catedralei este împlinită după mai bine de 200 de ani de aşteptare.
Lucrările de restaurare a catedralei, de astă dată în exterior, se reiau în anul 1999: se reface acoperişul, înlocuindu-se complet învelitoarea de ţiglă, se refac apoi zugrăvelile exterioare, se excavează şi se nivelează curtea interioară care mai apoi se pavează cu dale, iar ulterior se refac sacristiile şi corurile laterale.
La 28 mai 2002, Cardinalul Alexandru Todea este înhumat în cripta amenajată în stânga iconostasului, peste care este aşezată o placă de marmură albă.
În vara anului 2004, prin grija parohului catedralei, Pr. Ioan Fărcaş, este înlocuită masa altarului cu una nouă, sculptată în marmură.
În primăvara anului 2005 este remediat orologiul din turla catedralei, care bate din nou ora exactă.
Alexandru Petărlecean
din volumul „Blajul”, Editura Buna Vestire, Blaj 2005
Alexandru Petărlecean şi Ion Moldovan
