Duminica, 1 mai, o parte a Bisericii Catolice sărbătorește Paștele alături de Biserica Ortodoxă din România. Biserica Română Unită cu Roma se pregătește, alături de celelalte Biserici din Răsărit, să celebreze cea mai mare sărbătoare creștină, Paștele. Dar de ce este noaptea aceasta diferită de altele? E o întrebare pe care suntem datori să o punem an de an și la care, încă o dată, Preafericitul Cardinal Lucian, Mitropolitul Bisericii Române Unite cu Roma, ne dă un răspuns, în care tradiția și istoria recentă își răspund. În acest fel, celebrarea Paștelui devine memorie, iar memoria ne ancorează cu putere într-un trecut plin de speranță, capabil să transforme prezentul. Celebrarea slujbei de Înviere începe la Catedrala din Blaj la ora 12 noaptea.
Pastorala Preafericitului Cardinal Lucian la mărita Sărbătoare a Învierii Domnului 2016:
Cardinal † Lucian
prin harul şi mila Bunului Dumnezeu,
Arhiepiscop și Mitropolit
al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș,
Arhiepiscop Major
al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică,
în deplină comuniune de credinţă
cu Sfântul Scaun Apostolic al Romei
Onoratului cler împreună slujitor,
cuvioşilor călugări şi călugăriţe,
iubiţilor credincioşi greco-catolici
şi tuturor creştinilor iubitori de Dumnezeu
Iubiți fii sufletești,
În tradiția ebraică, semnificația nopții Paștilor este dată de o întrebare ce răsună în fiecare an de pe buzele celui mai mic membru al unei familii: “De ce este noaptea aceasta diferită de altele?”. Cei prezenți răspund prin cântări și versuri, evocând momentul în care Dumnezeu eliberează poporul din robia Egiptului. Deoarece Paștele creștin își are rădăcinile în cel ebraic, contemplând în schimb nu doar ieșirea din Egipt, ci eliberarea din robia păcatului prin moartea și învierea lui Isus, Fiul lui Dumnezeu, suntem și noi datori să ne punem an de an această întrebare. În acest fel, celebrarea devine memorie, iar memoria ne ancorează cu putere într-un trecut plin de speranță, capabil să fecundeze cu aceeași speranță prezentul.
Celebrând Paștele, celebrăm într-un prim moment cel mai întunecat moment al istoriei noastre, cel în care se năruie speranțele întregii omeniri. Dumnezeu își trimite Fiul în lume pentru ca să ne mântuiască, acesta se naște în Betleem, crește în Nazareth și după câțiva ani de viață publică intră în Ierusalim aclamat de tot poporul drept Mesia, Împăratul lui Israel. Când toate lucrurile par deci să meargă înspre împlinire și glorie, Isus își strânge ucenicii pentru o ultimă cină de taină și îi anunță că peste puțină vreme va fi prins, biciuit, răstignit și omorât. Discipolii văd cu ochii lor împlinirea cuvintelor Maestrului iubit și în acel moment speranțele lor și ale omenirii par definitiv îngropate și sigilate într-un mormânt de la marginea Ierusalimului.
Dacă Biserica a ales să celebreze duminică de duminică, zi de zi în cadrul Sfintei Liturghii tocmai acest moment, este pentru a ne aduce aminte că dacă Dumnezeu a reușit să transforme cel mai întunecat moment al istoriei noastre într-unul de lumină, este capabil să transforme de asemenea negurile din istoria noastră recentă în tot atâtea momente de lumină. Nu știm cum și nu știm când. Nu știau martirii Bisericii din primele secole la ce vreme și în ce fel persecuțiile vor lua sfârșit; nu știau mărturisitorii Bisericii noastre Greco-Catolice atunci când zăceau în temnițele comuniste nici cum, nici când totul se va împlini. Un lucru însă era limpede pentru toți aceștia, întăriți de continua celebrare a misterului de speranță prezent în Sfânta Liturghie: știau în mod cert că Dumnezeu va pune capăt acestui regim diabolic, iar această intimă convingere lumina încă de pe atunci temnițele lor. Părintele Matei Boilă, recent trecut la cele veșnice, descrie momentul înălțător în care percepe această lumină eliberatoare în urma întâlnirii în pușcărie cu monseniorul Ghika. Profitând de faptul că îl avea în față pe viitorul Fericit al Bisericii Catolice, îl întreabă: „Monseniore, când vom fi liberi”? realizând, tocmai în clipa în care rostea aceste cuvinte, absurdul și inutilitatea unei astfel de întrebări, deoarece, așa cum va mărturisi ulterior, își dă seama că vorbește cu cel mai liber om din lume.
Dragi credincioși,
Sfântul Evanghelist Marcu descrie momentul în care femeile mironosițe merg la Mormânt. Știind că niciun cuvânt nu este pus întâmplător în Sfânta Scriptură, nu putem să nu remarcăm atât referința la momentul din zi în care acest ritual își caută împlinirea: „dis de dimineață”, cât și o a doua mențiune: „la răsăritul soarelui”. Marcu ne dă astfel cheia întregului moment: Isus, soarele acestei lumi a răsărit din mormânt! Astfel și întrebarea femeilor mironosițe: „cine ne va prăvăli piatra de pe mormânt?” își găsește rezolvarea de la sine. Ajungând la locul ce se voia al morții, găsesc piatra dată la o parte. Tânărul care le aștepta la mormânt, îmbrăcat în haină albă, și nu gol ca Adam, vestește timpurile noi, timpuri în care Tatăl Ceresc dăruiește o haină nouă omului, adevăratul Fiu risipitor al creației lui Dumnezeu; o haina nouă, semn al împăcării, capabilă să îndepărteze pietrele de pe toate mormintele vieții noastre. Lumina Învierii ne învăluie, și astfel un lucru esențial devine certitudine: chiar dacă am trece prin mijlocul morții, Domnul este de acum pretutindeni cu noi, fiindcă viața de acum, prin Isus cel Înviat, devine sămânță de viață veșnică.
Iubiți credincioși,
Nici unul dintre evangheliști nu descrie momentul Învierii. Găsim în schimb în Sfânta Scriptură relatările martorilor din fața mormântului gol ce primesc mesajul unui înger, iar mai târziu întâlnirile ucenicilor cu Isus Înviat. Toți aceștia nu fac altceva decât să ne vestească biruința Mântuitorului asupra morții și asupra păcatului, invitându-ne și pe noi să ne împărtășim din lumina și din puterea Învierii pentru a deveni făpturi noi, asupra cărora moartea nu mai are nici o putere. Avem astfel un nou răspuns la întrebarea: „de ce este această noapte diferită de altele?”. E o noapte care marchează trecerea de la moarte la viață a Fiului lui Dumnezeu și a noastră împreună cu El. Pentru noi, cei care credem în El și urmăm pașii Lui, lumea în care trăim nu va mai fi niciodată aceeași. Nu vor mai fi aceleași bucuriile ei, fricile ei, deziluziile ei, fiindcă noi trăim în ea, fără să facem parte din ea. Când Îngerul va striga: „timpul nu mai este!”, timpul nostru se va fi transformat deja în eternitate și viața noastră va fi ascunsă în Cristos, adevărata noastră Viață.
Fiind purtătorii unei astfel de speranțe și al unui astfel de tezaur, suntem datori să vestim bucuria și celor din jur. E o lumină prea puternică pentru a o păstra doar pentru noi. În această noapte Sfântă, lumânările aprinse să ne aducă aminte de lumina pe care o purtăm în suflete prin Învierea lui Cristos, speranța veșniciei noastre!
Dimpreună cu Preasfinția Sa Claudiu, episcopul Curiei Arhiepiscopiei Majore, Vă adresez Vouă tuturor sărbători sfinte și pline de haruri.
Cristos a înviat!
Adevărat a înviat!
Cardinal † Lucian
Arhiepiscop și Mitropolit
Arhiepiscop Major
Dată în Blaj,
Sărbătoarea Învierii Domnului nostru Isus Cristos
Anul Domnului 2016
