“În Vinerea Mare în 2009, demonul ca și cum ar fi fost obligat de o forță irezistibilă, a spus: «Aceea a stat mereu acolo, în timp ce lacrimile îi curgeau fără încetare iar privirea îi era îndreptată spre chipul Fiului pentru a surprinde orice mică, orice mică suferință. Sabia îi străpungea Inimaaaaaa! Sângera atât Inima Mamei, cât și Inima Fiului. Maria a stat tot timpul acolo, străpunsă de durere, dar în același timp erafrumoasă și în acele momente de durere. Ahhh! Strălucea de durere și din cauza rugăciunii pe care o făcea: „Facă-se voia ta. Facă-se voia ta”. Nici un moment nu și-a abătut privirea, nu a privit în jos. Numai atunci când El a plecat (ea și-a plecat privirea), doar în momentul în care s-a cutremurat întreaga lume. În acel moment ea a rămas fermă, nu s-a mișcat, știind ce avea să se întâmple: știa că Dumnezeu o face să simtă durerea pentru Fiul său. Acei ochi care priveau ficși în ochii Fiului, îl privea, vedea toate rănile, privea sângele care cobora de pe capul lui Isus și ar fi vrut să-i șteargă chipul, să-i mângâie părul, să-i sărute rănile, nasul rupt și acea față umflată și zicea: „Ce ți-au făcut comoara mea!? Ție care îi iubești pe toți! Facă-se voia ta Părinte! Voia ta Părinte! Dar dă-mi putere Părinte! Întărește-mă Părinte! Părinte, cuiele! Acele mâini minunate s-au rugat, au vindecat, au binecuvântat Părinte, acele mâini sfinte! Săracele mâini! Și brațele…Uite Părinte ce durere! El care este Fiul tău, Fiulll…Părinte facă-se voia ta! Acele picioare care au umblat atât, care au umblat atât, au umblat mult, cât era de frumoase când el era mic! De câte ori le-am sărutat! Dăruiește-mi harul să le pot săruta și acum! Pline de sânge, Părinte! Spune-i că sunt aici! Spune-i că îl iubesc! Că îl înțeleg! Că sunt alături de El, și că sufăr împreună cu El!”. (În acest moment demonul a urlat teribil zicând): „Du-te de aici, du-te nu mă arde!”».
În Vinerea Mare din anul 2006, în timp ce îmi îndeplineam slujirea, în momentul în care citeam din Evanghelia după Ioan, cuvintele pe care Isus le adresează Mariei de pe cruce: „Femeie iată fiul tău”, iar lui Ioan: „Iată Mama ta”, demonul zise cu furie și mânie zise: „Într-o clipă ea i-a iubit pe toți fiii săi din toate generațiile, rostind pentru a doua oară da. După ce mai întâi a spus da îngerului, a spus da mai apoi Fiului său de pe cruce, pentru ca voi să deveniți fiii săi”. Eu am continuat cu citirea Evangheliei: „Iar din acel moment ucenicul o luă la casa sa”. Demonul cu o repulsie ieșită din comun, pe care și-o manifesta prin vocea și gesturile sale, a adăugat: „Inimile pure o iau pe Mama lui Dumnezeu în inima lor. Trupul și sufletul vostru sunt casa Domnului, iar în această casă trebuie să o luați și pe ea. Toți fiii lui Dumnezeu ar trebui să o ia pe Maria în sufletul lor, precum și tot ceea ce ea va învățat prin întreaga sa viață. Voi aveți o mare oportunitate, un mare ajutor, care este Maria, folosiți-l mai mult! Rugați-vă ei mai mult, adresați-vă mai mult Mariei în rugăciunea voastră, faceți ca ea să devină a voastră, ea vă însoțește mereu și merge deodată cu voi!”. Auzind aceste cuvinte ale demonului, în timp ce continuam cu exorcismul,știind bine că ne aflam în Vinerea Mare, care este o zi dăruită cu multe haruri, i-am amintit demonului de sacrificiul lui Isus pe cruce din iubire pentru noi, de sângele său, de durerile sale, de umilirile sale, de jertfa pe care El a adus-o Tatălui, împreună cu lacrimile și durerile Mariei la picioarele Crucii, jertfa sa unită cu cea a Fiului, adusă Tatălui din iubire. În timp ce spuneam toate aceste lucruri, demonul a continuat spunând: „Eram și noi prezenți la picioarele crucii, unii încercam să-i instigăm împotriva Lui, insistam ca ei să îl conteste să se revolte împotriva lui, să-i țină piept, iar pe alții îi ispiteam încercând să le strecurăm dubiul că El nu era cu adevărat Mesia. Alții erau prezenți pentru a vedea vreo minune și pentru a se convinge astfel că el era Mesia: ce proști! Pe mulți i-am trimis acasă făcându-i să-și piardă credința în El; s-au speriat văzându-l cum moare, iar aceia puțini care au mai rămas până după moartea sa s-au convins că nu era Mesia, că nimic din ce le-a spus nu era adevărat, deoarece dacă a murit nu se mai putea face nimic. Când au luat trupul de pe cruce, l-am ispitit și pe Ioan, spunându-i în gând: „Uite ce final tragic a avut acest Mesia al vostru! Uită-te ce sfârșit a avut Mesia al tău!”. Am încercat să o ispitim și pe Mama ta. Ea avea inima străpunsă de durere, dar în același timp în inima ei era o pace profundă și îi ierta pe toți, iubea și suferea; iertarea sa era totală; jertfa sa era totală. Și prin aceasta ne-a învinsss! Degeaba i-am atacat credința, pentru că ea a continuat să se roage, ea era singura care a continuat să creadă în Înviere; inima ei știa ce avea să se întâmple, iar în zorii zilei care a urmat zilei de sâmbătă, El i s-a arătat mai întâi ei. Nu știm ce și-au spus, am văzut doar că acea întâlnire era pătrunsă de o imensă pace și de o infinită iubire, dar nu puteam auzi cuvintele; discursul lor atât de plin de iubire nu putea fi înțeles de către noi. Apoi am văzut-o pe Magdalena care mergea la mormânt”. Într-o zi, demonul referindu-se la jertfa lui Isus și a Mariei de pe Calvar, sacrificiu oferit la fiecare Sfântă Liturghie, a zis: „Acel Nazarinean s-a lăsat răstignit și omorât, pentru ca din Corpul său să izvorască din abundență Sângele care se scurge pe altar, și șterge păcatele voastre. Ea (Preacurata) se jertfește împreună cu Fiul său și primește în sânul ei pe toți aceia care au fost curățați de sângele lui. Ea este mereu acolo; cel care o privește pe Ea îl privește pe El, iar cel care îl privește pe El o privește și pe Ea”.
Francesco Bamonte, Preasfanta Fecioara Maria împotriva diavolului în ritualul de exorcizare