”Trebuie să pui dragoste acolo unde nu este dragoste, și să ai răbdare”
Soțul meu a murit într-un accident. A dispărut într-un mod fulgerător, dar a rămas parte vie din mine. Îmi aduc aminte de multe ori cum îmi spunea atunci când vedea că risipesc apa: Adela, noi trebuie să îi mulțumim lui Dumnezeu pentru fiecare picătură de apă de la robinet.
În ciuda diferențelor care existau între noi, întotdeauna m-a iubit cu tot sufletul și cu toată toleranța de care era capabil. Trebuie să recunosc că nu de puține ori datorită contrastului dintre noi, păream o persoană dificilă. El însă găsea întotdeauna cuvinte care să mă liniștească. Pot spune că am fost foarte norocoasă că l-am cunoscut și că m-a acceptat așa cum sunt. Autoritatea sa a fost ceea ce sunt astăzi.
Lecțiile sale despre viață au fost adecvate fiecărei situații cu care ne confruntam, iar în momentele de sensibilitate, amărăciune și irascibilitate era cel care știa să vadă doar partea plină a paharului.
Chiar dacă tot ceea ce vedea la mine uneori era doar răutate, nimic nu-l împiedica să lupte să mă ajute.
Într-o zi, după o ceartă destul de aprinsă, am început să plâng și i-am mărturisit că nu știu de unde are atâta răbdare în ceea ce mă privește. A coborât capul, a tăcut pentru câteva clipe, apoi punând capăt tăcerii mi-a spus: Viață noastră privită în acest moment de criză poate părea un dezastru, însă atunci când am făcut acest pas amândoi eram extremi de siguri că indiferent de ceea ce se va întâmpla vom face ceva, iar acesta este unul dintre acele motive. Ne-am căsătorit pentru că te iubesc așa cum ești, chiar și cu slăbiciunile tale și asta aștept și de la tine.
Sunt sigură că nu a spus acest lucru pentru că se afla în față unui moment de renunțare, ci mai degrabă ducea un război continuu și chiar îl pot numi necesar pentru ca iubirea noastră să crească.
Adela, niciodată nu este târziu pentru schimbare și pentru iubire. Așa cum toată lumea spune: mai bine mai târziu decât niciodată.
Cuvinte simple care vin și sunt înțelese doar când furtuna a trecut. Acesta este unul din momentele când înțelegeam toate greșelile făcute.
Nu întotdeauna, dar de multe ori nu putea rămâne impasibil la momentele cu întuneric în care mă aflam și care, după intervențiile lui, deveneau senine. M-am maturizat încet, treptat și poate niciodată suficient, dar cu voința de a intra într-un plan ușor înclinat înspre mai bine.
Soțul meu a devenit principalul meu stimulent și am încercat întotdeauna să răspund cât mai sincer la toate așteptările lui.
Acum nu mai este cu mine… și eu nu pot schimba lucrurile așa cum o făceam înainte, dar sunt în măsură să-I mulțumesc în fiecare dimineață lui Dumnezeu pentru apa caldă de la robinet și să fiu recunoscătoare pentru tot ceea ce am.
Soțul meu avea și el greșelile sale așa cum cu toții avem, dar nu aștepta nimic de la nimeni și chiar de multe ori spunea că a primit mai mult decât a meritat.
Sunt sigură că misiunea lui a fost aceea de a duce mai departe misiunea de a mă învață și de a dărui afecțiune familiei, prietenilor.
Acum înțeleg că o persoană atunci când se simte iubită este capabilă să ofere afecțiune și celor din jur și că tot ceea ce face, este fructul unei recunoștințe pentru primirea acestui dar.
În căsătorie sunt multe lucruri care ne fac să mergem înainte dar și lucruri care par asemenea unui joc constant cu libertatea noastră. Căsătoria se poate afla uneori în momente de dificultate precum o fundătură. Deseori, singura situație pare a fi divorțul. Pentru a evita astfel de situații este important ca soții să confrunte problemele și să urmărească reconcilierea și vindecarea relației fără a ajunge la un divorț dureros.
Traducere și adaptare: Orian Remus Anghel
